Chiar dacă, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a fost modificată prin lege competenţa materială în funcţie de plafonul valoric al prejudiciului, competenţa de rejudecare revine instanţei ce a pronunţat sentinţa desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală.
(Sentinţa nr. 5 din 4 iulie 2001 – Secţia Ipenală)
Pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală s-a aflat Dosarul nr. 869/1998, în care inculpaţii B.N., D.l. şi S.D. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a), e), g), i) şi alin. ultim din Codul penal.
Judecarea cauzei în primă instanţă de către tribunal a fost determinată, conform competenţei legale de la acel moment, de valoarea prejudiciului.
Urmare a apelurilor ce au fost declarate în cauză, a fost pronunţată Decizia penală nr. 651 din 06.12.2000 (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, Dosar nr. 2260/2000), prin care instanţa de control judiciar a admis apelurile, a desfiinţat soluţia de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală.
Reînvestită pe această cale, instanţa de fond şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub motiv că, prin efectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, a fost majorat plafonul valoric ce atrage încadrarea juridică în categoria “consecinţe deosebit de grave” şi, implicit, competenţa de soluţionare în fond a speţei de faţă revine judecătoriei, iar nu tribunalului.
Primind cauza, ca urmare a declinării de competenţă materială, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat, la rându-i, competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, considerând că acesta este învestit, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, cu soluţionarea fondului cauzei.
A apărut astfel conflictul negativ de competenţă, care impune, conform art. 43 din Codul de procedură penală, emiterea regulatorului de competenţă.
Spre acest scop, Curtea a stabilit următoarele:
Este adevărat că, raportat la datele speţei, luată ca atare, valoarea prejudiciului nu mai determină, după apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, competenţa materială a tribunalului.
Dar, dispoziţiunile exprese ale art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu îngăduie nici un dubiu că, în cazul desfiinţării sentinţei primei instanţe, judecarea, pentru motivele anume arătate, incidente în speţa de faţă, este în competenţa instanţei a cărei hotărâre a fost desfiinţată.
Pe de altă parte, competenţa instanţelor, odată câştigată, este păstrată, conform art. III din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 invocată. în nici un caz nu poate fi primită susţinerea tribunalului în sensul că, pronunţând soluţia şi dezinvestindu-se, nu mai este competent material, câtă vreme este vorba de o cauză aflată în curs de judecată.
