C. muncii, art. 272 alin. (1), art. 287
Simpla omisiune de a semna condica de prezenţă nu poate conduce la concluzia lipsei de la serviciu, cât timp, prin foaia colectivă de prezenţă, s-a confirmat prezenţa la serviciu.
încălcarea obligaţiei de a semna condica de prezenţă poate constitui, prin ea însăşi, abatere disciplinară dar nu este cauzatoare de prejudicii.
C.A. Cluj, s. civ., confl. mun., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 2145/R din 4 noiembrie 2008, în Jur index
Prin sentinţa civilă nr. 1351 din 25 august 2008, Tribunalul Cluj a respins acţiunea formulată de reclamanta S. împotriva pârâtului O.J. Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Acţiunea reclamantei are ca obiect recuperarea unor sume încasate necuvenit de cătrc reclamant, cu titlu de salarii, aferent perioadei l ianuarie 2003 – 21 martie 2006. Pentru perioada l ianuarie 2003 – 3
martie 2005 acţiunea formulată de reclamantă este prescrisă. In ceea ce priveşte perioada ulterioară nu s-a făcut dovada plăţii efective către salariat a sumelor de bani pretinse şi nici condiţionarea plăţii drepturilor salariale de semnarea condicii de prezenţă.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.
Angajatorul a solicitat modificarea sentinţei în sensul obligării pârâtului O.J. la plata sumei de 341 lei, reprezentând drepturi salariale
necuvenite. In motivare s-a arătat că, în conformitate cu Regulamentul intern al societăţii, prezenţa la serviciu a salariaţilor este evidenţiată prin
condica de prezenţă, care constituie documentul primar pe baza căruia persoanele desemnate întocmesc foile colective de prezenţă, documentul
în baza căruia sunt elaborate statele de plată. In urma controlului efectuat la unitate, s-a constatat că salariatul, deşi nu a semnat condica de prezenţă, în foaia colectivă de prezenţă a fost pontat cu 8 sau 12 ore. Faptul că pârâtul a beneficiat de plata salariului rezultă din „fluturaşii” de salariu pentru perioada februarie, iulie şi decembrie 2005.
Pârâtul O.J. a formulat recurs, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cerere care, deşi a fost formulată în faţa primei instanţe, nu a fost soluţionată de către aceasta.
Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte recursul societăţii reclamante acesta este nefondat. Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu s-a făcut dovada împrejurării esenţiale în cauză şi anume, absenţa de la locul de muncă a pârâtului. Numai în această situaţie s-ar fi putut reţine încasarea nejustificată a salariului. Simpla omisiune de a semna condica de prezenţă nu poate duce la concluzia lipsei de la serviciu, atâta timp cât prin foaia colcctivă de prezenţă s-a confirmat prezenţa la serviciu.
De altfel, chiar şi în adresa prin care s-a adus la cunoştinţa conducerii încălcarea Regulamentului Intern de către mai mulţi angajaţi printre care şi pârâtul, s-a reţinut ca faptă păgubitoare nesem-narea condicii de prezenţă şi nu absenţa de la serviciu şi s-a aplicat sancţiunea disciplinară pentru încălcarea pct. 21 din Regulamentul Intern carc impune obligarea semnării condicii de prezenţă.
Cum încălcarea acestei obligaţii prin ea însăşi poate constitui abatere disciplinară dar nu este cauzatoare de prejudicii, iar absenţa de la serviciu nu s-a dovedit, recursul se constată a fi neîntemeiat.
Cât priveşte recursul pârâtului, acesta este tardiv.