încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor. Gratuitate pe mijloacele de transport ale unităţii acordată în considerarea calitătii de salariat


C. muncii, art. 272

Neprezentarea salariatului la unitate pentru efectuarea notei de lichidare şi predarea bunurilor nu poate fi apreciată drept o cauză exoneratoare de răspundere, fiind evidentă culpa acestuia.

Este lipsit de relevanţă faptul că permisul de călătorie este ori nu vizat pe anul 2006, de vreme ce salariatul avea obligaţia pre

dării acestuia la data încetării raportului de muncă, sub sancţiunea imputării contravalorii lui, indiferent dacă a putut fi utilizat în mod legal sau nu.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4097/R din 28 noiembrie 2007, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 3587/2007, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta regie autonomă, în contradictoriu cu pârâtul V.S.; s-a obligat pârâtul la plata sumei de 516,35 RON, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut ca fiind aplicabile în cauză prevederile art. 270 şi 272 C. muncii, referitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor, ori dacă salariatului i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit. S-a constatat că pârâtul a cauzat reclamantei un prejudiciu, referatul comisiei tehnice evidenţiind lipsa a 115 litri carburant, aflat în gestiunea sa. S-a ţinut scama că pârâtul a dat notă explicativă, prin care a recunoscut că a alimentat în plus faţă de numărul de curse. S-a reţinut că pentru supraconsumul constatat pârâtul nu a raportat acest fapt, încălcând prevederile dispoziţiei ETA nr. 470735 din 22 februarie 2005, privind alimentarea zilnică şi la plin, motiv pentru care lipsa carburantului îi este imputabilă. S-a mai menţionat că reclamanta a evidenţiat în actele contabile contravaloarea combustibilului lipsă, de 376,05 RON, pentru care pârâtul a semnat un angajament de plată la data de 18 mai 2006, recunoscând că din vina sa s-a înregistrat supraconsumul constatat, fiind de acord cu acoperirea prejudiciului.

In consecinţă, prima instanţă a admis cererea de obligarea a pârâtului la plata contravalorii a 115 litri motorină, în raport de prevederile art. 270 C. muncii. S-a dispus obligarea pârâtului şi la plata sumei de 140,3 RON, în baza art. 272 C. muncii, având în vedere că, după încetarea raporturilor de muncă, pârâtul nu mai beneficiază de gratuitate pe mijloacele reclamantei, cartea de călătorii gratuită pe mijloacele de transport fiind utilizată fără drept de la data încetării raporturilor de muncă până la sfârşitul anului.

împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârât, carc a criticat-o pentru nelegalitate, întrucât greşit s-a dispus obligarea sa la

plata sumei de 140,30 RON, în fapt nu s-a întocmit lichidarea, pentru a se putea depune legitimaţia de serviciu, care oricum este lovită de nulitate absolută, nefiind vizată pe anii 2006 şi 2007.

In ceea ce priveşte supraconsumul de motorină reţinut în sarcina sa, recurentul a arătat că a făcut o reclamaţie verbală la şeful de secţie din acea perioadă, prin care a adus la cunoştinţă defecţiunea autobuzului, însă fară a se lua vreo măsură pentru remedierea defecţiunilor

semnalate. In privinţa angajamentului, recurentul a susţinut că a fost semnat sub presiune.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:

Recurentul-pârât a fost angajat al intimatei, în calitate de şofer, până la data de 12 septembrie 2006, când raporturile de muncă au încetat prin acordul părţilor, conform art. 55 lit. b) C. muncii.

Recurentul a beneficiat de facilitatea deţinerii permisului de călătorie – carc îi confcrea gratuitate pe mijloacele de transport ale intimatei, în perioada în care a fost salariat al acestcia.

După încctarea raporturilor de muncă, recurentul nu şi-a respectat obligaţia de predare a legitimaţiei de călătoric gratuită, astfel încât, în raport de prevederile art. 272 C. muncii şi de dispoziţiile art. II pct. 4 din Procedura privind eliberarea, utilizarea şi returnarea cărţilor de identitate emise de intimată şi acordate conform Contractului colcctiv de muncă, prima instanţă corect a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 140,03 lei în funcţie de numărul de luni întregi nelucrate până la sfârşitul anului calcndaristic şi proporţional cu numărul de zile calendaristice din luna fracţionată.

Neprezentarea recurentului la unitate pentru efectuarea notei de lichidare şi predarea bunurilor nu poate fi apreciată drept o cauză exoneratoare de răspundere, fiind evidentă culpa acestuia.

Este lipsit de relevanţă faptul că permisul de călătorie este ori nu vizat pe anul 2006, de vreme ce recurentul avea obligaţia predării acestuia la data încetării raportului de muncă, sub sancţiunea imputării contravalorii acestuia, indiferent dacă a putut fi utilizat în mod legal.

In ceea ce priveşte cuantumul nejustificat a 115 litri motorină, criticile recurentului sunt nefondate, întrucât acesta nu a probat în vreun fel faptul că a semnat angajamentul de plată sub presiune. De adăugat că hotărârea instanţei de fond s-a bazat şi pe alte mijloace de probă (actele contabile, nota explicativă, dispoziţia ETA nr. 470735

din 22 februarie 2005), care se coroborează cu angajamentul de plată, din analiza cărora rezultă în mod indubitabil existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre acesta şi fapta ilicită a recurentului, care nu a raportat defecţiunile autobuzului şi nu a respectat prevederile dispoziţiei menţionate, privind alimentarea zilnică şi la plin, cât şi vinovăţia recurentului.

Susţinerea recurentului în ceea ce priveşte sesizarea verbală a şefului său ierarhic referitor la supraconsumul de motorină nu poate fi primită, întrucât o astfel de sesizare nu s-a dovedit şi nu este suficientă.