Dividende. Prescripţia dreptului la acţiune, întreruperea cursului prescripţiei


Prin decizia nr. 1158 din 29.11.2001 a Curţii de Apel Ploieşti a fost modificată în parte sentinţa nr. 671 din 24.09.2001, pronunţată de Tribunalul Buzău, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 106.839.000 lei, cu titlu de dividende aferente anului 1997.

In motivarea deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit tribunalul a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune privind plata dividendelor aferente anului 1997, întrucât prin prospectul de ofertă încheiat la data de 11.09.1998, pârâta a recunoscut datoria pe care o avea faţă de reclamantă, recunoaştere ce are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958. De la data încheierii protocolului a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, care se împlinea la 11.09.2001, ulterior formulării cererii de chemare în judecată (decizia nr. 1158 din 29.11.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).