Legea nr. 90/19961), art. 35, art. 40
Deşi inculpatul nu avea atribuţii privind efectuarea instructajului de protecţie a muncii, calitatea sa de comandant al ambarcaţiunii impunea ca acesta să-şi ia toate măsurile pentru prevenirea producerii unui accident de muncă, inclusiv instruirea pasagerilor cu privire la conduita pe navă.
C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., litigii mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3/R din 18 decembrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa penală nr. 424 din 2 martie 2007 Judecătoria Constanţa a a hotărât:
în baza art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 191/2003, a condamnat
pe inculpatul D.E.T. la pedeapsa de 6 luni închisoare. In baza art. 35 raportat la art. 40 din Legea nr. 90/1996, cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), a
condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare. In baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătă-
mare corporală din culpă. In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 45 C. pen., a achitat inculpatul pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 29 din Legea nr. 191/2003. In baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea
pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare. In baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. In baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei. In baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.E.T., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SRL T, la 50.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă E.U. şi la 2690,62 lei daune materiale către Spitalul Clinic de Urgenţe P.B. Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate.
In baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SRL T, la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Societatea comercială SC T. SRL T este proprietara şalupei de agrement 0980 – TL, cu care efectuează transportul de E. pe Dunăre. Partea vătămată E.U. a fost angajat la SC T. SRL T fară contract individual de muncă şi fară a i se efectua instructajul introductiv general, ca distribuitor pe şalupa 0980-TL. în ziua de 8 octombrie 2004, echipajul şalupei 0980-TL era format din conducătorul şalupei -inculpatul D.E.T., mecanicul G.E. şi partea vătămată E.U., în calitate
de primitor distribuitor. In jurul orelor 12,00, echipajul primeşte dispoziţie să plece din T. la punctele de colectare S. şi H., astfel încât şalupa se deplasează pe canalul T. Pe parcursul deplasării pe Dunăre spre T. s-a lăsat întunericul, iar conducătorul ambarcaţiunii a aprins luminile de poziţie, dar acestea se stingeau din când în când, lumina proiectoarelor fiind la rândul ei insuficientă deplasării. La timonă se afla inculpatul D.E.T., iar partea vătămată E.U. stătea în picioare în dreapta lui, sprijinit de tocul uşii, având în faţă geamul cabinei de comandă.
In jurul orelor 20,15 – 20,30, şalupa se afla pe braţul T. la mila marină 27+400, circulând în amonte. Din sens opus, în aval, circula bacul motor BM – B., care tracta un ponton dormitor cu 837 cu turişti, corespunzător luminată şi semnalizată. Conducătorul navei BM – B., martorul I.K., datorită iluminării necorespunzătoare a şalupei 0980-T1, a observat-o când aceasta se afla la o distanţă prea mică pentru a efectua o manevră eficicntă de evitare. B. 0980-TL a intrat cu prova în prova tribord a navei bac motor BM – B. şi, ca urmare impactului,
geamul de la cabina şalupei 0980-TL s-a spart şi bucăţi din geam l-au lovit în obrazul stâng şi ochiul drept pe E.U.
Partea vătămată a fost spitalizată în perioada 9 octombrie 2004 -15 octombrie 2004 la Spitalul Clinic de Urgenţe P.B. cu diagnosticul „accident de muncă, plagă sclerală întinsă suturată, glob parţial eviscerat, cataractă traumatică în evoluţie, hemoftalmus”. Din raportul medico-legal nr. 1026 din 6 decembrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală T rezultă că numitul E.U. a prezentat la data de 8 octombrie 2004 un traumatism la nivelul ochiului drept, care s-a produs prin lovire cu sau de corpuri dure cu margine tăioasă şi vârfuri ascuţite (posibil cioburi de sticlă), care a necesitat 65-70 zile de la data producerii şi prezintă infirmitate permanentă, între leziunile traumatice ale ochiului drept şi accidentul din data de 8 octombrie 2004 existând raport direct de cauzalitate.
Inculpatului D.E.T. i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar Buletinul de Analiză toxicologică-alcoolemie nr. 443-444/C din 21 octombrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală T a stabilit că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g%o – prima probă şi 0,65%o – a doua probă.
Situaţia de fapt expusă mai sus a fost stabilită prin coroborarea următoarelor mijloacelor de probă: procesul-verbal de constatare din 9 octombrie 2004, însoţit de planşele fotografice şi schiţa locului accidentului; plângerea şi declaraţiile părţii vătămate; raportul medico-legal nr. 1026 din 6 decembrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală T; procesul-verbal de recoltare a probelor biologice; buletinul de examinare clinică, ce concluzionează că inculpatul pare a fi sub influenţa alcoolului; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 443-444/C din 21 octombrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală T, care a stabilit că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g%o – prima probă şi 0,65%o – a doua probă; procesul-verbal de cercetare din 10 ianuarie 2005 al I.T.M. T., care stabileşte că persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale este T.N., administratorul SC T. SRL, care nu a întocmit contract de muncă părţii vătămate E.U. şi nu a efectuat instructajul introductiv general al acestuia, contrar prevederilor art. 94 pct. e) din NGPM/2002, încălcându-se prevederile art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 90/1996; Raportul de Inspecţie pentru ambarcaţiuni emis la 30 octombrie 2003 de Autoritatea Navală Română, prin care se impune pentru B. aparţinând S.C.T. SRL ca „în timpul mersului pasagerii să fie aşezaţi pe banchete”; declaraţiile martorilor I.K.,
C.G, J.F., H.U., E.F., F.E., U.T., N.J., D.O., toate coroboratc cu declaraţiilc inculpatului din cursul urmăririi penale.
Inculpatul D.E.T. nu a putut fi audiat în mod nemijlocit în faţa instanţei, întrucât a părăsit teritoriul ţării din 4 iunie 2005, potrivit relaţiilor furnizate de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză instanţa reţine că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul există şi au fost săvârşite de către acesta cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Astfel, fapta inculpatului de a conduce o ambarcaţiune sub influenţa băuturilor alcoolice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 191/2003, iar fapta aceluiaşi inculpat care, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, a produs un accident de navigaţie care a pricinuit părţii vătămate E.U. o vătămare a integrităţii corporale şi sănătăţii care a necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi a produs infirmitate permanentă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pcn.
Dispoziţiile legale carc nu au fost respectatc de cătrc inculpat sunt cele prevăzute de art. 6.02 alin. (2) din Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre ce instituie obligaţia ambarcaţiunilor mici de a acorda tuturor celorlalte nave spaţiul necesar pentru continuarea navigaţiei şi manevrelor acestora, şi cele ale art. 1.04 alin. (2) din acelaşi regulament, care instituie obligaţia conducătorilor de a lua toate măsurile de precauţie, în special în vederea evitării punerii în pericol a vieţii persoanelor şi provocării de pagube navelor.
Fapta inculpatului care, în calitate de conducător al ambarcaţiunii, nu a luat toate măsurile referitoare la protecţia muncii, a condus şalupa în mod defectuos, iluminată necorespunzător şi a permis părţii vătămate să călătorească într-o poziţie periculoasă, deşi potrivit Raportului de inspecţie pentru ambarcaţiuni emis la 30 octombrie 2003 de Autoritatea Navală Română, s-a prevăzut că „în timpul marşului pasagerii vor fi aşezaţi pe banchete”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 35 raportat la art. 40 din Legea nr. 90/1996 cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Analizând fapta de părăsire a locului accidentului prevăzută şi pedepsită de art. 29 din Legea nr. 191/2003, privind infracţiunile la transportul naval reţinută prin actul de inculpare, instanţa a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Astfel, partea vătămată a declarat că după producerea accidentului, inculpatul a anunţat salvarea, precum şi faptul că aceasta a plecat imediat spre a ne întâlni cu salvarea”, aspecte ce se coroborează cu depoziţia inculpatului care a menţionat că „am sunat la ambulanţă de 2 ori pentru a veni să-l ia pe E.U. care pierdea foarte mult sânge” şi că „am plecat în întâmpinarea ambulanţei”.
Faţă de aspectele evidenţiate mai sus, prima instanţă reţine că inculpatul a acţionat în stare de necesitate, părăsind locul accidentului pentru a salva integritatea corporală a părţii vătămate de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel.
Existenţa pericolului iminent rezultă din gravitatea vătămării suferite de către partea vătămată E.U. în urma accidentului – traumatism forte la nivelul ochiului drept, cu infirmitate permanentă, conform Raportului medico – legal nr. 1026 din 6 decembrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală T. – din pierderea abundentă de sânge, raportat la împrejurarea că ambarca iunea se afla pe apă, la distanţă de operatorii de servicii medicale.
In atare situaţie, prima instanţă dispune achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 29 din Legea nr. 191/2003, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 45 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă dclictuală şi anume: fapta ilicită – producerea accidentului ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale prescrise pentru conducerea unei ambarcaţiuni, prejudiciul cauzat – vătămare a integrităţii corporale şi sănătăţii care a necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi a produs infirmitate permanentă, şi legătura de cauzalitate între vătămarea corporală comisă din culpă şi urmarea produsă.
Daunele materiale pretinse de E.U. nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă nici ca existenţă şi nici ca întindere, fapt pentru care, în opinia instanţei, se impune respingerea lor.
Cu privire la prejudiciul de natură nepatrimonială care se conturează sub aspectul daunelor morale, instanţa reţine că durerile fizice cauzate prin rănirea şi tratamentele medicale la care a fost supusă partea vătămată, lipsirea pentru o perioadă de posibilitatea deplină de a participa la viaţa socială şi de a se bucura direct şi efectiv de binefacerile acestei participări, împrejurarea că a rămas cu infirmitate permanentă, eforturile suplimentare pe care trebuie să le depună pentru
realizarea aceluiaşi randament justifică acordarea unor daune corespunzătoare evaluate la suma de 50.000 RON. De asemenea, în planul răspunderii civile delictuale, art. 1000 alin. (3) C. civ. instituie răspunderea comitenţilor pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Instanţa de fond a stabilit că inculpatul a comis infracţiunea de vătămare corporală din culpă în cadrul unui raport de subordonare, în sensul că, pe baza acordului de voinţe, S.C.T. SRL i-a încredinţat însărcinarea de a conduce ambarcaţiunea.
Culpa părţii responsabile civilmente decurge şi din procesul-verbal de cercetare din 10 ianuarie 2005 al I.T.M. T., care stabileşte că persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale este T.N., administratorul SC T. SRL, care nu a întocmit contract de muncă părţii vătămate şi nu a efectuat instructajul introductiv general al acestuia, contrar prevederilor art. 94 pct. e) din NGPM/2002, încălcându-se astfel prevederile art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 90/1996.
Prin decizia penală nr. 2/MF din data de 16 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat D.T. si apelanta-intimată parte responsabilă civilmente SC T. SRL.
In termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul D.E.T.
Recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385111 alin. (2) C. proc. pen.
Recurentul nu s-a prezentat personal la judecarea procesului, fiind asistat de către apărătorul ales de către familie. întrucât adresa din Italia indicată în vederea citării şi comunicării actelor de procedură a rezultat a fi în realitate o căsuţă poştală, curtea nu a putut să obţină prezentarea inculpatului în faţa acesteia în vederea ascultării personale.
Cu ocazia dezbaterii orale a recursului, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, solicitând curţii să aibă în vedere din oficiu cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Verificând hotărârile recurate, potrivit art. 38514 C. proc. pen., curtea apreciază recursul ca fiind nefondat. Astfel, din examinarea materialului probator rezultă că în cauză sunt probe temeinice privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor prevăzute de art. 35 raportat la art. 40 din Legea nr. 90/1996 cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi a infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. şi ca atare dispoziţiile de condamnare a inculpatului privind săvârşirea acestei infracţiuni sunt legale.
VI. Răspunderea penală
Deşi se învederează de către recurcnt că inculpatul nu avea atribuţii privind efectuarea instructajului de protecţie a muncii, calitatca sa de comandant al ambarcaţiunii impunea ca acesta să-şi ia toate măsurile pentru prevenirea producerii unui accidcnt de muncă, inclusiv instruirea pasagerilor cu privire la conduita pe care trebuiau să o aibă pe navă.
Există legătură directă de cauzalitate între atitudinea ilicită omisivă a inculpatului şi producerea în lanţul cauzal a vătămării corporale a părţii vătămate şi ca atare, aceste critici apar ca neîntemeiate.
Curtea nu sesizează existenţa vreunei alte neregularităţi a hotărârilor recurate care să impună reformarea acestora, apreciind că pedepsele stabilite au fost just dozate şi bine individualizate.
