Competenţa materială a cauzei de înşelăciune în contracte, prevăzută de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, este a judecătoriei, prin prisma acestei încadrări juridice, aspect coroborat şi cu acela că normele procedurale, deşi de imediată aplicare, nu pot retroactiva, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.
Prin sentinţa penală nr. 137 din 4.02.1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a declinat soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii N.G., A.V., I.L., C.N., M.T., S.V., P.M., D.I., C.G., T.G. şi S.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii
prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că S.C. „E.”-S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.777 USD, echivalentă a 519.000.000 lei, ceea ce determină schimbarea încadrării juridice în art. 215 alin. 5 Cod penal, fiind întrunite ceriţele art. 146 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 227 din 29.04.1999, Tribunalul Bucureşti – secţia l-a penală, a declinat competenţa soluţionării aceleiaşi cauze, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, cu motivarea că judecătoria nu se putea dezînvesti prin punerea în discuţie a schimbării de încadrare juridică şi reţinerea unor consecinţe deosebit de grave, prevăzute prin dispoziţiile art. 146 C.pen.
Curtea, în regulatorul de competenţă pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit, a stabilit competenţa materială în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
S-a avut în vedere că faptele deduse judecăţii au fost comise în zilele de 17 şi 18.09.1996, mai înainte de redefinirea infracţiunii de înşelăciune prin modificările aduse ipostazierilor elementului material (verbum regens) ale variantelor agravate (alineatele 2-5 inclusiv), prin Legea nr. 141/14.11.1996, de modificare a Codului penal, şi, în consecinţă, în speţă, inclusiv în chiar cuprinsul rechizitoriului scris, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 Cod penal, relativ la principiul legii penale mai favorabile.
Aşa fiind, motivarea judecătoriei este inexactă, bazată pe întemeierea că partea civilă a formulat pretenţii civile în cuantum de 519.000.000 lei, de vreme ce, la acea dată, nu cuantumul prejudiciului atrăgea încadrarea juridică (în prezent, art. 215 alin. 5 Cod penal) şi faptul că, în speţă, inducerea în eroare era relativă la încheierea unui contract şi, în consecinţă, încadrarea juridică corectă este art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, şi care, potrivit dispoziţiilor art. 25 Cod procedură penală, este de competenţa judecătoriei.
Acest aspect este coroborat şi cu acela că normele procedurale, deşi de imediată aplicare, nu pot retroactiva, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a
faptei. (Judecator Iulian Dragomir – Sectia a II-a penala)
(Secţia a ll-a penală, sentinţa penală nr. 11/1999)
