Caracterul permisiv, iar nu imperativ al reglementării. Acorduri şi aprobări necesare
Legea nr. 128/1997, art. 129 alin. (1) şi (2)
Regula desprinsă din art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 este că profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.
Cu titlu de excepţie, în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede îndreptăţirea acestora, dacă dovedesc competenţă profesională deosebită, la împlinirea vârstei de pensionare, de a opta pentru continuarea activitătii didactice. Menţinerea în funcţie este condiţionată însă de acordul consiliului facultăţii şi de aprobarea anuală a senatului universitar.
Votul membrilor senatului şi ai consiliului este hotărâtor pentru aprobarea cererii. Aceste organe au competenţa exclusivă de a hotărî, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, dacă titularul cererii rămâne în activitatea didactică.
C.A. laşi, decizia nr. 297 din 20 aprilie 2007, în C.P.J. 2007, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 285-288
Prin cererea înregistrată la Tribunalul laşi şi soluţionată prin sentinţa nr. 41 din 12 ianuarie 2007, contestatoarea S.M. a solicitat anularea deciziei nr. 360 din 28 septembrie 2006, emisă de U.M.F., prin care s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă conform art. 56 lit. d) C. muncii şi art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă. A motivat contestatoarea că încetarea contractului individual de muncă este nelegală, prevederile art. 129 fiind permisive, şi nu imperative. A mai arătat aceasta că în cererea adresată universităţii a făcut dovada competenţei sale profesionale.
Tribunalul Iaşi a respins acţiunea, reţinând că reclamanta a deţinut
funcţia de conferenţiar doctor în cadrul U.M.F. „Gr.T. Popa” Iaşi. In data de 28 septembrie 2006, rectorul U.M.F. „Gr.T. Popa” Iaşi emis decizia nr. 360, prin care s-a dispus pensionarea pentru limită de vârstă a mai multor cadre didactice, printre care şi contestatoarea. Ulterior, s-a emis dispoziţia nr. 11463 din 3 octombrie 2006, prin care a încetat contractul de muncă al contestatoarei în baza dispoziţiilor art. 56 lit. d) C. muncii, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.
De asemenea, dispoziţia con testată a avut ca temei şi prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Intimata a procedat legal la încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, angajatorul nu este obligat să menţină în funcţie profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 70 de ani, aceste prevederi nefiind imperative, ci doar permisive. Astfel, instanţa nu poate obliga angajatorul să menţină în funcţie cadrele didactice din învăţământul superior până la vârsta de 70 de ani, atâta timp cât legiuitorul a lăsat la aprecierea acestuia încetarea sau nu a contractului individual de muncă pentru persoanele ce îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă.
In speţa dedusă judecăţii, cererea contestatoarei de menţinere în activitate în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 a fost discutată în cadrul şedinţei Senatului U.M.F. din 25 septembrie 2006, iar în urma votului nominal deschis nu a fost aprobată.
împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs contestatoarea, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Curtea, analizând cauza prin prisma criticilor formulate, a considerat ca nefondat recursul şi l-a respins, în baza art. 312 C. proc. civ.
In motivarea soluţiei, instanţa de recurs a reţinut următoarele: dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ce au constituit, pe lângă prevederile Legii nr. 19/2000 şi ale Legii nr. 53/2003, temei al încetării contractului individual de muncă al contestatoarei S.M., au fost judicios interpretate de către prima instanţă. Regula desprinsă din art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 este că profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor (situaţie în care se află contestatoarea) pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani. Cu titlu de excepţie, în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede îndreptăţirea acestora, dacă dovedesc competenţă profesională deosebită, la împlinirea vârstei de pensionare, de a opta pentru continuarea activităţii didactice. Menţinerea în funcţie este condiţionată însă de acordul consiliului facultăţii şi de aprobarea anuală a senatului universitar.
Curtea a reţinut că derularea în continuare a activităţii didactice în cadrul U.M.F. Iaşi este ţinută de avizul conducerii universităţii, ce este asigurată de consiliu şi senat. Este netăgăduită competenţa profesională deosebită a contestatoarei şi chiar probată de aceasta cu lista lucrărilor ştiinţifice, diplomele şi certificatele depuse la fond. Ceea ce însă nu s-a probat nici în recurs este acordul conducerii universităţii ca doamna
S.M. să poată desfăşură activitate didactică şi peste 65 de ani. Votul membrilor senatului, al consiliului este hotărâtor pentru aprobarea cererii. Aceste organe au competenţa exclusivă de a hotărî, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, dacă titularul cererii rămâne în activitatea didactică. Din procesul-verbal al Senatului din data de 25 septembrie 2006 şi procesul-verbal al Consiliului Facultăţii din 29 noiembrie 2006 s-a reţinut că cererea de menţinere în activitate nu a fost avizată de conducerea facultăţii.
Pentru aceste considerente, curtea a constatat că prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 128/1997, ncîndc-plinirea cumulativă a condiţiilor cerute de acest text făcând ca decizia de încetare a contractului de muncă conform art. 56 lit. d) C. muncii să fie legală şi temeinică.
