Prin decizia civilă nr. 375 din 21.06.2000 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a admis apelul reclamantei şi s-a desfiinţat sentinţa nr. 3467 din 3.12.1999 a Judecătoriei Câmpina.
S-a reţinut că prima instanţă nu a observat că obiectul contractului vizează un fond de comerţ, un spaţiu cu destinaţie de magazin, respectiv vânzarea de produse care fac parte din obiectul de activitate al locatarului.
în acest sens, vânzările constituie fapte de comerţ, iar mărfurile intră în fondul de comerţ al pârâtei. Potrivit art. 56 şi 893 din Codul comercial, dacă un litigiu este comercial pentru o parte, atunci el devine comercial şi pentru cealaltă parte (decizia nr. 375 din 21.06.2000 a Tribunalului Prahova).