Prescripţie. întreruperea cursului prescripţiei


Prin sentinţa civilă nr. 729 din 19.04.2000, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii de faliment a debitoarei – societate comercială, reţinându-se, în esenţă, că deşi este certă şi lichidă, creanţa creditoarei, recunoscută prin hotărâre judecătorească, nu este exigibilă, deoarece dreptul acesteia de a obţine executarea s-a prescris. Termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 pentru valorificarea creanţei s-a împlinit la data de 14.01.1998, iar cererea creditoarei s-a înregistrat la 3.02.2000.

Nu se poate reţine că s-ar fi produs o întrerupere a cursului prescripţiei, prin recunoaşterea creanţei făcută de debitoare la 7.05.1996 şi 15.02.1997, deoarece persoana care a făcut-o nu avea calitatea de administrator al societăţii.

Prin decizia civilă nr. 362 din 4.07.2000, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de creditoare şi a casat sentinţa. S-a considerat că debitoarea -societate comercială este o societate cu răspundere limitată care, prin contractele de credit încheiate în anii 1991 şi 1992, a beneficiat de credite.

Prin sentinţa civilă nr. 3939/1994 a Tribunalului Cluj, definitivă şi irevocabilă la data de 14.01.1995, debitoarea a fost obligată la plata debitelor restante.

Prin contractul de garanţie imobiliară nr. 1446/1995, debitoarea a garantat restituirea împrumutului prin constituirea ipotecii asupra imobilului proprietatea sa. La data de 7.05.1996 şi, ulterior, la 15.02.1997, reprezentantul legal al debitoarei, prin înscrisul intitulat “acord” a consimţit la vânzarea la licitaţie a imobilului ipotecat, pentru recuperarea creanţei înscrise în titlul executoriu.

Acest înscris are valenţa unei recunoaşteri a datoriei, ceea ce are ca efect întreruperea prescripţiei extinctive, conform art. 12 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

Creditoarea a ţinut licitaţii periodice, în vederea valorificării garanţiei existente. Ultima a avut loc la data de 26.07.1999.

Ca urmare a menţinerii “acordului” din data de 15.02.1997, dreptul de a cere executarea silită s-ar fi prescris la data de 15.02.200t), însă cererea de deschidere a procedurii de faliment s-a înregistrat la 3.02.2000, deci înăuntrul termenului (decizia civilă nr. 362 din 4.07.2000 a Curţii de Apel Cluj).