Ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra bunurile
Prin sentinţa nr. 22/F din 14.10.1999, pronunţată de judecătorul sindic de la Tribunalul Bihor, a fost admisă cererea creditoarei împotriva debitoarei şi s-a ridicat dreptul acesteia din urmă de a-şi mai administra bunurile din avere şi de a mai dispune de ele, în baza art. 75 alin. 2 din Legea nr. 99/1999. Totodată, a fost desemnat, în cauză, un apărător, stabilindu-se în favoarea acestuia onorariul de 30.000.000 lei lunar şi 2% din vânzările finale.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut că, din raportul lichidatorului, rezultă că lipsa experienţei manageriale a administratorului a contribuit la încetarea plăţilor de către debitoare, singura soluţie fiind ridicarea dreptului acesteia de a mai conduce activitatea (având în vedere că, în cauză, nu există un plan de activitate care să ducă la stoparea pierderilor arătate de lichidator).
Numirea avocatului, a considerat judecătorul sindic, se impunea, în baza art. 9 din Legea nr. 99/1999, potrivit căruia judecătorul sindic poate desemna persoane de specialitate care să-1 ajute în activitatea sa.
Recursurile A.V.A.B. şi al debitoarei au fost admise şi a fost casată în parte sentinţa, în sensul că s-a înlăturat din dispozitiv desemnarea avocatului, cu stabilirea onorariului.
Au fost respinse excepţiile invocate, în sensul că administratorul nu mai are calitatea de a ataca o sentinţă prin care i-a fost ridicat dreptul de administrare (cu motivarea că ridicarea acestui drept se referă la încheierea actelor şi faptelor comerciale în numele şi pentru societatea în faliment, dar nu şi dreptul de a-i apăra interesele şi de a ataca hotărârea judecătorului sindic, pe care o consideră nelegală, societatea păstrându-şi calitatea procesuală), precum şi aceea că A.V.A.B. nu are calitatea procesuală (deoarece aceasta a făcut declaraţie de creanţă şi, în calitate de creditoare a societăţii în faliment, poate exercita căile de atac).
în ceea ce priveşte soluţia judecătorului, pe fond, instanţa de recurs a reţinut că acesta a luat două măsuri: ridicarea dreptului debitoarei de a-şi mai administra bunurile din avere şi de a mai dispune de ele, precum şi numirea unui avocat, cu stabilirea onorariului.
Faţă de prima măsură, instanţa de recurs a apreciat că, deşi judecătorul sindic a luat o măsură care a operat şi prin efectul legii(potrivit art. 73 şi art. 75 din Legea nr. 99/1999), dreptul de administrare fiind suspendat de drept, nu se impune schimbarea, sub acest aspect, a sentinţei recurate.
în ceea ce priveşte numirea, s-a reţinut că, potrivit art. 9 din Legea 64/1995 modificată prin Legea 99/1999, judecătorul sindic, în îndeplinirea îndatoririlor sale, are dreptul de a desemna persoane de specialitate.
Această persoană de specialitate poate fi şi un avocat, în măsura în care se impune îndeplinirea unui act care presupune o asistenţă calificată.
în cauză, nu s-a ivit necesitatea îndeplinirii vreunui act care ar necesita serviciile unui avocat, iar judecătorul sindic nu a stabilit nici care este acel act pentru îndeplinirea căruia a împuternicit avocatul şi nici retribuţia în raport cu importanţa şi greutatea actului ce se va îndeplini.
Numirea în cauză a unui avocat, fără a fi necesar, pentru îndeplinirea unui act şi stabilirea unui onorariu din averea debitorului care nu este în raport cu actul îndeplinit pentru care a fost numit, nu se încadrează în dispoziţiile legii (decizia civilă nr. 205/C din 9.12.1999, a Curţii de Apel Oradea).
