Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Neîndeplinirea condiţiei privind încetarea de plăţi. Neurmarea de către creditoarea procedurii recuperării creanţei bugetare


Prin decizia nr. 218 din 9.07.2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de administrativ a fost admis recursul declarat de către societatea debitoare împotriva sentinţei nr. 107 din 22.02.2001 a Tribunalului Alba – judecătorul sindic – şi a fost respinsă cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

In motivarea soluţiei, s-a reţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât, deşi pârâta debitoare a depus contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii, susţinută de dovezi privind efectuarea de plăţi şi deţinerea de bunuri urmăribile în valoarea de peste 20 de miliarde lei, iar reclamanta creditoare nu a făcut dovada că a urmat procedura recuperării creanţei bugetare de 1.717.274.229 lei, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 11/1996, totuşi instanţa a respins contestaţia şi a admis cererea creditoarei (decizia civilă nr. 218 din 9.07.25001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia).