Dacă inculpatul şi-a pierdut calitatea care atrăgea competenţa materială a Curţii de Apel, aceea de procuror financiar, iar infracţiunea de ucidere din culpă, comisă de acesta, nu are legătură cu atribuţiile de serviciu, Curtea nu este competentă să judece fapta în fond, ci judecătoria.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, la 25.05.1998, trimiterea în judecată a inculpatului S.G. pentru săvârşirea
infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, sesizându-se Curtea de Apel Bucureşti cu judecarea cauzei, întrucât inculpatul a săvârşit fapta în timp ce avea funcţia de procuror financiar la Curtea de Conturi Ialomiţa.
Curtea de Apel Bucureşti, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni, motivând că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu are legătură cu atribuţiile de serviciu şi, oricum, înainte de începerea urmăririi penale, inculpatul şi-a pierdut calitatea de procuror financiar, care, potrivit art. 281 lit. c Cod procedură penală, atrăgea competenţa Curţii de Apel Bucureşti. (Judecator inspector Georgeta Onica )
(Secţia l-a penală, sentinţa penală nr. 10/1999)