Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate. Neprejudecarea fondului


Prin decizia nr. 317/R/2001, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 1052/2001, pronunţată de Tribunalul Galaţi, pe care a casat-o şi, în rejudecare, a respins cererea reclamantului.

S-a reţinut că prima instanţă a apreciat greşit conţinutul clauzelor contractului de finanţare şi a dispus sistarea de îndată a recoltării suprafeţelor cultivate cu orz, deşi, potrivit convenţiei părţilor, această obligaţie revenea recurentului, sarcina intimatei fiind aceea de a prelua cerealele după recoltare.

De asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile art. 581 din şi s-a prejudecat fondul cauzei, dispunându-se măsuri cu caracter definitiv, iar nu vremelnic.

Posibilitatea folosirii ordonanţei preşedinţiale este condiţionată şi de urgenţa măsurii solicitate, precum şi de neprejudecarea fondului (decizia civilă nr. 317/R/2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi).