In cazul în care dintre mai multe infracţiuni conexe săvârşite de făptuitor care nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, unele sunt săvârşite în afara teritoriului ţării, iar altele în ţară, competenţa teritorială se determină potrivit art. 30 C. pr. pen., prevederile art. 31 alin. 1 nefiind aplicabile.
(Secţia penală, decizia nr. 2675 din 24 mai 2001)
– Extras –
CURTEA,
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat instanţa cu plângerea formulată de inculpatul S.D. împotriva ordonanţei prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Judecătoria Arad, având în vedere că inculpatul, cetăţean străin cu domiciliul în Italia, a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României, conexă cu o infracţiune comisă în străinătate, a considerat că Judecătoria sectorului 2 Bucureşti este competentă să judece cauza, declinându-şi competenţa în favoarea acestei instanţe.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a considerat că nu este competentă, întrucât inculpatul a săvârşit una dintre infracţiuni pe teritoriul român, situaţie în care judecarea cauzei este de competenţa Judecătoriei Arad în a cărei rază a fost săvârşită infracţiunea.
În soluţionarea conflictului de competenţă se constată că inculpatul este învinuit de săvârşirea infracţiunii de tăinuire prevăzute în art. 221, a complicităţii la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 26 raportat la art. 288 alin. 1 şi de uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen.
Complicitatea la fals a fost comisă în Italia, iar cea de tăinuire s-a epuizat pe teritoriul român în localitatea Nădlac, judeţul Arad, unde s-a comis şi uzul de fals.
Se constată, totodată, că cele trei infracţiuni sunt conexe.
Potrivit art. 30 alin. ultim C. pr. pen., prin „locul săvârşirii infracţiunii“ se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Faţă de aceste dispoziţii legale, potrivit art. 30 alin. 1 lit. a din acelaşi cod, competentă să judece plângerea este Judecătoria Arad, întrucât inculpatul a desfăşurat o parte din activitatea infracţională pe teritoriul judeţului Arad.