Cadru didactic universitar. Acordarea gradaţiei de merit. Procedură. Criterii de apreciere. Rolul autoevaluării


Legea nr. 128/1997, art. 90 Legea nr. 84/1995, art. 80 alin. (4)1)

Prin art. 90 din Legea nr. 128/1997 nu se impune menţionarea unui punctaj standard în fişa de autoevaluare a candidaţilor.

Criteriul ştiinţific constituie unul dintre criteriile de apreciere a valorii profesionale a cadrului didactic, concursul pentru acordarea gradaţiei de merit implicând o dezbatere în cadrul catedrei, persoanele candidate fiind supuse votului liber exprimat al cadrelor didactice din cadrul colectivului catedrei, care analizează autoevaluările în raport de activitatea didactică, ştiinţifică şi activitatea în folosul comunităţii academice, în baza criteriilor de apreciere, iar nu doar în baza autoevaluării depuse de către candidat.

C.A. Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 1717/Rdin 18 martie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 5458 din data de 3 septembrie 2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.A.E. în contradictoriu cu pârâta U.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit adresei din 25 mai 2006, candidaţii pentru gradaţia de merit

trebuiau să întocmească şi să depună la conducerea catedrei un raport de autoevaluare a activităţii pc ultimii 3 ani, iar conducerea catedrei urma să facă o apreciere asupra activităţii candidatului, după care cele 2 documente se transmiteau Consiliului facultăţii, care le analiza şi aviza în limita numărului de gradaţii atribuite facultăţii respective, Senatul universitar fiind cel care analiza recomandările consiliilor facultăţilor şi decidea acordarea gradaţiilor de merit.

S-a constatat că, printre criteriile de apreciere, se numără gradul de asumare a responsabilităţilor în rezolvarea activităţii compartimentului, promptitudinea, iniţiativa şi creativitatea în rezolvarea lucrărilor compartimentului şi flexibilitatea faţă de solicitările impuse de complexitatea muncii.

Din analiza procesului-verbal încheiat la data de 21 mai 2007 s-a reţinut că salariata B.A. şi-a întocmit raportul de autoevaluare, motiv pentru care s-a înlăturat susţinerea reclamantei cu privire la nerespec-tarea de către cealaltă candidată a cerinţei de a-şi evalua propria activitate în fişa standard, raportul întocmit de departamentul de pregătire pedagogică şi ştiinţe socio-umane fiind trimis Consiliului facultăţii pentru obţinerea gradaţiei de merit cu recomandare pentru numita B.A. S-a constatat că dosarele celor 2 candidate au fost discutate şi că, în urma votului secret, recomandarea pentru obţinerea gradaţiei de merit s-a făcut pentru numita B.A.

S-a reţinut că, prin adresa din 21 mai 2008, au fost înaintate către Consiliul departamentului de pregătire a personalului didactic şi ştiinţe socio-umane raportul de autoevaluare al numitei B.A. şi aprecierea sintetică.

S-a avut în vedere că, prin adresa din 25 mai 2007, pârâta a făcut cunoscut senatului avizarea favorabilă a acordării gradaţiei de merit la Catedra de politologic şi istoric contracandidatei reclamantei, iar senatul, analizând recomandarea conform procesului-verbal din 14 iunie 2007, a stabilit ulterior acordarea gradaţiei de merit unei alte persoane decât reclamanta.

S-a considerat că pârâta a făcut dovada respectării prevederilor art. 90 din Legea 127/1997, cu actele depuse la dosar.

Faţă de prevederile textului de lege menţionat mai sus, prima instanţă a înlăturat susţinerea reclamantei potrivit căreia acordarea gradaţiei de merit se facc numai în baza fişelor de autoevaluare.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs salariata reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea a reţinut ca fiind neîntemeiate susţinerile recurentei-recla-mante referitoare la nerespectarca cerinţelor înscrise în adresa recto-

râtului cu ocazia acordării gradaţiei de merit d-nei B.A. Astfel, curtea a constatat că această candidată a întocmit raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate în perioada 2004-2007, care a fost supus dezbaterii catedrei sau departamentului, înaintat consiliului facultăţii şi transmis ulterior senatului universitar, care a hotărât acordarea gradaţiei de merit, în urma analizei recomandării Consiliului Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic şi Ştiinţe Socio-Umane.

Prin art. 90 din Legea nr. 128/1997 nu se impune menţionarea unui punctaj standard în fişa de autoevaluarea a candidaţilor, caz în care nu se confirmă criticile recurentei sub acest aspect.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 80 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, modificată şi completată, criteriul ştiinţific constituie unul dintre criteriile de apreciere a valorii profesionale a cadrului didactic, concursul pentru acordarea gradaţiei de merit implicând o dezbatere în cadrul catedrei, persoanele candidate fiind supuse votului liber exprimat al cadrelor didactice din cadrul colectivului catedrei, care analizează autoevaluările în raport de activitatea didactică, ştiinţifică şi activitatea în folosul comunităţii academice.

Prin urmare, în speţă, membrii catedrei au evaluat corect activitatea didactică şi ştiinţifică a candidaţilor din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în baza criteriilor de apreciere recomandate de rectorat prin adresa amintită, respectiv gradul de asumare a responsabilităţilor în rezolvarea activităţii compartimentului, promptitudine, iniţiativă şi creativitate în rezolvarea lucrărilor compartimentului, flexibilitate faţă de solicitările impuse de complexitatea muncii, iar nu doar în baza autoevaluării depuse de către candidat.