Suspendare a executării Ordonanţă Preşedinţială


Prin sentinţa civilă nr. 1744/2011 pronunţată în dosar nr. 2759/208/2011, instanţa a admis în parte cererea pentru ordonanţă preşedinţială formulată de debitoarea urmărită SC G-S R 2003 SRL, în contradictoriu cu creditoarea urmăritoare SC KKC.şi a dispus suspendarea executării silite instrumentate de BEJ X în cadrul dosarului execuţional 552/2011, până la soluţionarea contestaţiei la silită ce face obiectul dosarului 2635/208/2011 al Judecătoriei Caransebeş. S-a respns capătul de cerere având ca obiect deblocarea conturilor debitoarei

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2759/208/13 iulie 2011 debitoarea urmărită SC G-S R 2003 SRL a chemat în judecată creditoarea urmăritoare SC KKC SRL, solicitând ca în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, instanţa să dispună suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului 552/2011 al BEJ X, precum şi deblocarea conturilor debitoarei asupra cărora s-a înfiinţat poprire.

În motivarea cererii debitoarea arată că titlul executoriu îl constituie fila CEC BTRL 1BB 5036528 emisă la 24 februarie 2011 către un partener comercial, respectiv SC CD SRL. În fapt, această filă CEC are inserată plata contravalorii unor piese de mobilier pe care debitoarea le-a comandat acestei societăţi din urmă. La rândul său, SC CD SRL a predat fila CEC către creditoarea SC KKC SRL, între aceste două societăţi existând relaţii comerciale. Se menţionează de către debitoare că în opinia sa nu datorează nici o sumă de bani către SC CD SRL ( implicit, nici către SC KKC SRL) întrucât mobila ce a fost comandată nu a fost livrată. Datorită acestei împrejurări, debitoarea a formulat contestaţie la executare silită – aceasta face obiectul dosarului nr. 2635/208/2011 al Judecătoriei Caransebeş – contestaţie în cadril căreia a formulat şi apărări pe fond privitoare la valabilitatea titlului ( în speţă nefiind vorba despre o hotărâre judecătorească). În acest context s-a formulat prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, motivându-se caracterul urgent al acesteia prin faptul că în situaţia în care conturile debitoarei au fost blocate, aceasta nu îşi poate desfăşura în condiţii fireşti activitatea şi nici nu poate prelungi o linie de credit scadentă la 6 iulie 2011.

Creditoarea urmăritoare SC KKC SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială. S-a motivat că SC G-S R 2003 SRL a emis fără acoperire la data de 24 februarie 2011 fila CEC ce constituie titlul executoriu şi întrucât ştia că nu are disponibilităţi în cont a solicitat către SC KKC acordarea unui termen de graţie în vederea achitării sumei de 8664,72 lei. În condiţiile în care aceste termen de graţie a expirat, fără ca debitoarea să înţeleagă să facă plata, creditoarea a declanşat procedura executării silite.

Examinând înscrisurile depuse de către părţi la dosar, instanţa constată că la data de 24 februarie 2011 SC G-S R 2003 SRL a emis o filă CEC în favoarea SC CD SRL pentru suma de 8664,72 lei. Această filă CEC a fost girată către SC KKC SRL care atunci când a încercat să încaseze suma respectivă ( provenită din desfăşurarea unor relaţii comerciale între cele două societăţi), a constatat că fila CEC a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în contul ce aparţine SC G-S R 32003 SRL. În acest context creditoarea s-a adresat BEJ X care a declanşat procedura executării silite în cadrul dosarului execuţional 552/2011, procedură în cadrul căreia a înfiinţat poprire asupra contului debitoarei SC G-S R 2003 SRL. Împotriva executării silite debitoarea a formulat contestaţie la executare silită, în care sunt vizate aspecte de nelegalitate ale actelor de executare silită, dar şi aspecte ce pun în discuţie valabilitatea titlului executoriu.

Văzând starea de fapt descrisă anterior, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa va admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială, după cum urmează:

Astfel, considerăm că se impune suspendarea executării silire instrumentate în dosarul execuţional 552/2011, întrucât, neexistând nici un fel de relaţie comercială între SC G-S R 2003 SRL şi SC KKC SRL, acest aspect trebuie lămurit de către instanţa investită cu judecarea contestaţiei la executare. În cadrul acelui proces se va determina cu siguranţă atât natura raporturilor juridice dintre cele trei societăţi comerciale, urmând a fi analizată şi excepţia de neexecutare a contractului invocată de către SC G-S R 2003 SRL.

În ce priveşte capătul de cerere privind deblocarea conturilor, acesta se va respinge ca inadmisibil. La pronunţarea acestei soluţii am avut în vedere în principal faptul că deblocarea conturilor constituie o măsură definitivă, iar cererilor de ordonanţă preşedinţială le sunt specifice măsurile vremelnice. Pe de altă parte, înfiinţarea popririi face parte din categoria actelor de executare silită, acte cărora instanţa nu le poate conferi

ineficienţă ( prin anulare, ori încetare a măsurii dispuse) decât în cadrul unei contestaţii la executare în care pot fi analizate aspecte de netemeinicie sau nelegalitate. În sprijinul raţionamentului expus considerăm că vin şi disp. art. 457 alin. 1 pct. 2 care prevăd că „ din momentul indisponibilizări îşi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit nu poate face nici o altă plată sau o altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată dacă legea nu prevede altfel.” Prin urmare, chiar dacă s-a dispus suspendarea executării silite prin prezenta hotărâre judecătorească, aceasta este o măsură ce ar viza actele ce ar fi putut fi îndeplinite în viitor, iar în speţă, concretizarea măsurii dispuse de către instanţă va consta în faptul că judecătoresc nu va putea proceda la distribuirea sumei către creditor până la soluţionarea contestaţiei la executare silită ce face obiectul dosarului 2635/208/2011 al Judecătoriei Caransebeş.