Prin decizia nr. 527 din 28.08.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr. 18 din 27.03.2001 a Tribunalului Prahova şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că instanţa de fond nu a administrat probe care să justifice soluţia de respingere a cererii de declanşare a procedurii de reorganizare şi faliment a societăţii debitoare.
Respingerea cererii este posibilă numai atunci când judecătorul sindic, soluţionând contestaţia depusă de debitor, constată că acesta nu este în încetare de plăţi. Or, în cauză, debitorul nu a contestat încetarea de plăţi, iar potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic avea obligaţia ca, în conformitate cu art. 61 alin. 7 din aceeaşi lege, să dea o încheiere de deschidere a procedurii.
S-au dat îndrumări judecătorului sindic în sensul de a relua procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, prin pronunţarea unei încheieri de deschidere a procedurii şi completarea probatoriilor din care să rezulte situaţia economico-financiară patrimonială a debitoarei, pentru stabilirea posibilităţii de acoperire a creanţelor. în situaţia în care se stabileşte că debitorul nu are bunuri ce pot fi urmărite pentru îndestularea creanţelor, judecătorul sindic are la îndemână dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 64/1995, privind închiderea procedurii, şi nicidecum nu poate da o soluţie de respingere a acesteia (decizia nr. 527 din 28.08.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).