Pentru reţinerea participaţiei unei persoane sub forma complicităţii trebuie dovedită, pe de o parte, înlesnirea sau ajutorul dat de complice la săvârşirea faptei sau promisiunea de tăinuire a bunurilor, ori de favorizare a infractorului, iar, pe de altă parte, existenţa intenţiei, respectiv faptul că persoana calificată drept complice prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestuia.
în toate cazurile însă, indiferent de forma concretă în care se săvârşeşte complicitatea, trebuie să existe o înţelegere între complice şi autor, înţelegere care trebuie să fie anterioară sau cel mult concomitentă săvârşirii faptei.
(Decizia nr. 174 din 5 februarie 2001 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 268 din 8 august 2000 a Judecătoriei Bolintin Vale, a fost condamnat inculpatul F.l. la două pedepse a câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, respectiv de art. 208 – 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 74, 76 şi art. 37 lit. b) din Codul penal.
în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. a) din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 26 raportat la art. 208 – 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 74, 76 din Codul penal a fost condamnat inculpatul L.O.C. la 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 26 raportat la art. 208 – 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 74, 76 din Codul penal au fost condamnaţi inculpaţii L.O.C. şi N.M. la câte 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
S-a reţinut că în seara zilei de 19/20.02.1998, în jurul orelor 21,00 – 22,00, cei trei inculpaţi s-au aflat în vizită la numita M.N., prietena inculpatului N.M., care domiciliază în Bucureşti, unde au stat până în jurul orelor 24,00 – 1,00 când cei trei au plecat, hotărâţi să se plimbe în afara Bucureştiului.
Având nevoie de o maşină, la propunerea inculpatului F.I., cei trei s-au deplasat la domiciliul inculpatului N.M., de unde acesta a sustras cheile autoturismului “CIELO”, proprietatea tatălui său. La volan s-a urcat inculpatul F.l. care, deşi nu poseda permis de conducere, a condus maşina prin Bucureşti, după care s-a îndreptat spre satul R., unde sus-numitul domiciliază. Ajunşi aici, inculpatul a oprit autoturismul la poarta locuinţei bunicii sale, iar din casă a luat o geantă de voiaj, pe care a pus-o în maşină.
Cei trei şi-au continuat deplasarea cu maşina, ajungând pe raza comunei B. în jurul orei 2,30. Inculpatul F.l. a oprit autoturismul în apropierea bufetului comunal, a coborât din maşină şi a mers la respectivul local, în interiorul căruia a pătruns prin efracţie.
După ce a sustras din interior o cutie de carton în care se aflau suma de 400.000 lei (în bancnote de 1.000 lei, respectiv 500 lei), trei brichete şi 16 pachete Snagov, sus-numitul a urcat în autoturism cu geanta de voiaj în care pusese bunurile şi banii sustraşi. La volanul autoturismului a urcat din nou inculpatul F.l. şi toţi trei inculpaţii au plecat cu maşina în direcţia localităţii B.V.
Pe raza acestei localităţi, la semnul regulamentar al organelor de poliţie de a opri, inculpatul F.l. a simulat oprirea, dar ulterior şi-a continuat deplasarea, autoturismul fiind urmărit de lucrătorii de poliţie.
în apropierea staţiei PECO “A.”, situată la intrarea în localitate, inculpatul F.l. a oprit autoturismul, cei trei reuşind să fugă în direcţia pădurii, situată pe malul râului Argeş. Procedându-se la verificarea autoturismului, s-a stabilit că acesta este proprietatea numitului N.A., tatăl inculpatului N.M., iar în interiorul acestuia au fost identificate următoarele bunuri şi obiecte: în torpedo au fost găsite mai multe bancnote de 1.000 şi 500 lei, iar în portbagaj – două perechi mănuşi din piele, mai multe monede de 100 şi 50 lei, trei brichete, 16 pachete Snagov, 3 sacoşe din rafie, o geantă de voiaj, 3 şurubelniţe, un dispozitiv metalic pentru deschis-închis butuci tip yală, o rangă, o foarfecă pentru tăiat oţel-beton şi o ţeavă metalică de un ţol, având la un capăt un dispozitiv butuc tip yală (toate aceste obiecte fiind folosite în operaţiunile de spargere).
La autoturism a fost condus apoi numitul B.I., gestionarul bufetului din comuna B., care a recunoscut marfa sustrasă, prejudiciul de 400.000 lei fiind recuperat în întregime.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.O.C., care a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 400 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Giurgiu, a fost admis apelul inculpatului, desfiinţată sentinţa penală în parte şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, a fost achitat apelantul-inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 – 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal.
S-a înlăturat obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că, potrivit art. 66 din Codul de procedură penală, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa, rezultând deci că sarcina de a proba vinovăţia revine organelor judiciare.
Existenţa unei înţelegeri între inculpaţi cu privire la săvârşirea faptei trebuia dovedită, simpla presupunere neputând constitui un act de învinuire, în înţelesul legii penale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, arătând că în mod greşit instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpatului L.O.C.
Din declaraţia inculpatului N.M. rezultă că acesta a stat pe scaunul din dreapta al autoturismului, observându-l pe inculpatul F.l. întorcându-se cu o cutie de carton în care se aflau bani şi ţigări “Snagov”, cutie din care F.l. Ie-a băgat în portbagaj.
Din procesul-verbal de cercetare întocmit în urma verificărilor autoturismului, rezultă că în torpedoul maşinii s-au găsit 8 bancnote a 1.000 lei şi 25 bancnote a 500 lei, din banii aflaţi în cutia de carton sustrasă de inculpatul F.l. şi a cărei dispariţie a fost reclamată de partea vătămată.
Din declaraţia inculpatului L.O.C. reiese că inculpatul F.l. a revenit după prima oprire cu o geantă pe care a pus-o în portbagaj, deşi inculpatul N.M. arată că geanta era de fapt a lui L.O.C., care o împrumutase inculpatului F.l. în urmă cu câteva zile.
Inculpatul L.O.C. a precizat că maşina a fost oprită pe o stradă laterală, întrucât inculpatul F.l. a spus că se duce să ia bani şi haine de la o mătuşă, deşi inculpatul N.M. afirmă că inculpatul F.l. s-ar fi dus să lase ce avea în geantă la nişte rude de-ale lui.
Martorul ocular P.M. declară că, întorcându-se în jurul orei 22,30 de la un bar, a observat o persoană care a ieşit din bufet şi a traversat drumul, luând-o spre drumul ce duce spre P. Imediat de pe acest drum a virat la stânga o maşină străină cu viteză foarte mare.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma criticilor formulate, critici care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat.
Pentru a reţine existenţa unei grave erori de fapt, în cauză trebuie să existe o contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată între ceea ce spune dosarul în actele sale şi ceea ce spune instanţa prin hotărârea sa.
în speţă, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului, apreciind în esenţă că, din probatoriul administrat în cauză, nu s-au făcut dovezi în sensul existenţei unei înţelegeri între inculpaţi cu privire la săvârşirea faptei, rezultând fără dubiu că inculpatul L.O.C. nu a înlesnit sau ajutat cu intenţie pe inculpatul F.l. la săvârşirea faptelor.
Potrivit art. 26 din Codul penal, complicele este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, ori care promite înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Rezultă că pentru reţinerea participaţiei unei persoane sub forma complicităţii trebuie dovedită pe de o parte înlesnirea ori ajutorul dat de complice la săvârşirea faptei sau promisiunea de tăinuire a bunurilor, ori de favorizare a infractorului, iar pe de altă parte existenţa intenţiei, respectiv faptul că persoana calificată drept complice prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestuia.
în toate cazurile însă, indiferent de forma concretă în care se săvârşeşte complicitatea, trebuie să existe o înţelegere între complice şi autor, înţelegere care trebuie să fie anterioară sau cel mult concomitentă săvârşirii faptei.
îndeplinirea acestor condiţii, prin raportarea lor în concret la situaţia de fapt reţinută în cauză şi la norma legală incriminatoare, trebuie să rezulte din probele administrate în cauză, în urma examinării lor prin coroborare de către organele judiciare.
în speţă, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însă a fi îndeplinite nici una dintre cele două condiţii expuse anterior.
în mod constant, în toate declaraţiile pe care le-a dat în cauză, inculpatul L.O.C. a negat săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetat, neexistând nici un mijloc de probă din care să rezulte contrariul, respectiv existenţa unei înţelegeri a coinculpaţilor, în sensul participaţiei la comiterea faptei de către inculpatul F.l. şi, în consecinţă, a ajutorului concret acordat de inculpatul L.O.C. în comiterea faptei.
în esenţă, cu privire la momentul propriu-zis al comiterii faptei, inculpatul L.O.C. a recunoscut că s-a aflat împreună cu ceilalţi doi coinculpaţi în autoturismul condus de inculpatul F.I., însă atât el, cât şi inculpatul N.M. au rămas în maşină după ce inculpatul F.l. a oprit şi a coborât sub pretextul că se duce să ia haine şi bani de la o mătuşă.
Din materialul probator, respectiv declaraţiile inculpaţilor şi a martorului P.M., rezultă că infracţiunea a fost comisă de către inculpatul F.L, acesta fiind de altfel singura persoană pe care martorul P.M. a văzut-o îndepărtându-se de locul faptei.
în acelaşi timp, atitudinea ulterioară a inculpatului L.O.C. dovedeşte, de asemenea, inexistenţa unei înţelegeri cu inculpatul F.I., în sensul ajutorului dat acestuia în comiterea faptei. Astfel, fuga inculpaţilor, după oprirea maşinii de către inculpatul F.I., s-a datorat susţinerii acestuia în sensul că nu are permis de conducere; de asemenea, este relevant în acelaşi sens şi faptul că atât inculpatul L.O.C., cât şi inculpatul N.M. au dorit să se întoarcă în aceste condiţii la autoturismul abandonat, abia în acest moment ei aflând de la inculpatul F.l. adevăratul motiv pentru care acesta a evitat întâlnirea cu organele de poliţie, respectiv faptul că în momentul în care anterior oprise maşina, el sustrăsese unele bunuri dintr-un chioşc.
în consecinţă, soluţia de achitare a inculpatului L.O.C., dispusă de instanţa de apei, nu se bazează decât pe o interpretare corespunzătoare a materialului psobator administrat în cauză, neexistând nici o concordanţă între acesta şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.
Nepotrivirile existente între unele susţineri ale inculpaţilor din declaraţiile date pe parcursul procesului penal nu pot conduce prin ele însele la concluzia vinovăţiei inculpatului L.O.C., în sensul complicităţii la infracţiunea de furt calificat, în condiţiile în care, de altfel, nici măcar în rechizitoriu nu se arată în ce a constat în mod concret ajutorul dat de inculpatul L.O.C., inculpatului F.I., la comiterea faptei.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca nefondat recursul declarat de parchet, Curtea urmează a-l respinge, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
NOTĂ:
Soluţia de achitare pronunţată în cauză este corectă. Din punct de vedere procedural, credem că instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea art. 3857 din Codul de procedură penală şi să examineze cauza prin extindere şi cu privire la celălalt inculpat la care recursul nu se referă, deoarece acest inculpat, N.M., în sarcina căruia s-a reţinut complicitatea la infracţiunea de furt, nu a declarat apel.
