Prin decizia civilă nr. 488 din 16.11.2001, Curtea de Apel Alba Iulia -Secţia comercială şi de administrativ a admis recursul declarat de către debitoarea – societate cu răspundere limitată împotriva încheierii din data de 19.10.2001, pronunţată de Tribunalul Alba, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Prin încheierea atacată, prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra a trei camioane marca “Iveco”, proprietatea pârâtei. în motivarea soluţiei, s-a reţinut că, datorită caracterului evident al creanţei reclamantei, nu se impune obligarea creditoarei la plata cauţiunii, potrivit art. 591 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de control judiciar a arătat că această susţinere nu este fondată, întrucât acţiunea este de natură comercială, astfel încât depunerea unei cauţiuni este obligatorie, conform prevederilor art. 907 – 908 din Codul comercial şi, ca urmare, se impune casarea cu trimitere pentru citarea părţilor şi stabilirea cauţiunii, precum şi pentru analizarea susţinerilor ambelor părţi în legătură cu această cerere (decizia civilă nr. 488 din 16.11.2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia).