Cerinţa îndeplinirii baremului de verificare a cunoştinţelor. Nelegalitate
Legea nr. 51/1995, art. 16 alin. (2)
Atâta timp cât textul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 a reglementat dreptul de a fi primit profesie fără examen, susţinerea
unei probe scrise contravine dispoziţiei legale, chiar dacă aceasta este intitulată „test de verificare a cunoştinţelor”.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2087 din 23 mai2008, în J.S.C.A.F. semestrul 1/2008,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 259-262
Curtea de Apel Bacău, Sccţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 167 din 17 decembrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâţilor Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Avocaţilor Neamţ, a anulat decizia nr. 9 din 9 martie 2007 şi decizia nr. 29 din 1 iunie 2007, emise de Baroul Avocaţilor Neamţ, precum şi decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, şi a obligat Baroul Neamţ să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele: reclamantul a formulat cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţiile impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fapt atestat de pârâtă în preambulul hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007. Urmare a cererii de primire în această profesie, Consiliul Baroului Neamţ a hotărât susţinerea unui test scris de verificarc a cunoştinţelor, baremul minim pentru promovarea testului fiind nota 7. Lucrarca scrisă a reclamantului a fost notată cu mai puţin de nota 7, motiv pentru carc, prin hotărârea nr. 9 din 9 martie 2007, Consiliul Baroului Neamţ a respins cererca de primire în profesia de avocat, pc considerentul că acesta nu îndeplineşte baremul de verificarc a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi cxcrcitarca profesiei de avocat.
Prin hotărârea nr. 29 din 1 iunie 2007, Consiliul Baroului Neamţ a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva hotărârii anterior indicate. Prin decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva celor două hotărâri mai sus individualizate.
Instanţa de fond a opinat în sensul că, în raport de împrejurarea că reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, alegerea modalităţii de examinare sub formă scrisă este de natură a duce la nulitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007 a Consiliul Baroului Neamţ.
împotriva acestci sentinţe au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barouri lor din România şi Baroul Avocaţilor Neamţ, care au solicitat desfiinţarea acesteia şi respingerea acţiunii.
Analizând sentinţa recurată, înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare: instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, recurentul-reclamant A.V. a contestat legalitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007, a hotărârii nr. 29 din 1 iunie 2007, emise de Baroul Avocaţilor Neamţ, precum şi decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care aceştia au respins cererea sa de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile legale, întrucât nu a obţinut nota 7 la testul de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
înalta Curte a apreciat că refuzul intimaţilor-pârâţi de a da curs cererii recurentului-reclamant este nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, public, sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Condiţia privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Aşadar, după cum a reţinut şi prima instanţă, textul de lege anterior enunţat conferă persoanelor care au deţinut una dintre funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii
individualizate în lege. Intr-adevăr, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat. Insă această prevedere din Statut nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris, cu notă minimă de promovare 7.
A primi o asemenea interpretare, realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în
art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Deşi a fost intitulată „test de verificare a cunoştinţelor’’, proba susţinută de recurcnt a însemnat în realitate un examen. Or, atâta timp cât textul legal aflat în discuţic a reglementat dreptul reclamantului de a fi primit în această profesie tară examen, susţinerea unei probe scrise contravine dispoziţiei legale.
Instanţa de control judiciar a apreciat că este corectă interpretarea realizată de instanţa de fond în sensul că, deşi în Statutul profesiei de avocat nu este reglementată modalitatea de verificare a cunoştinţelor, în raport de prevederile legale în materie, verificarea cunoştinţelor trebuie să se facă în raport cu scopul avut în vedere şi în niciun caz sub forma unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât, aşa cum s-a mai arătat, această modalitate de testare a solicitanţilor nu mai reprezintă o „verificare”, ci echivalează cu susţinerea unui examen.
