În cazul în care pentru infracţiuni concurente s-au stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi alte pedepse cu amenda, aplicarea pedepsei se face potrivit art. 34 alin. (1) lit. e) C.pen.
Secţia penală, Decizia nr. 647 din 19 octombrie 2011
Prin sentința penală nr. 230/24.02.2011, Judecătoria Tg. Mureș l-a condamnat pe inculpatul A.M.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. și a art. 76 alin. (1) lit. e) C.pen.
în baza art. 291 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. și a art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C.pen., l-a condamnat pe inculpatul A.M.D., la două pedepse de 500 lei amendă penală pentru comiterea a două infracțiuni de uz de fals.
în temeiul art. 33 lit. b) C.pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. d) C.pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, respectiv 5 luni închisoare, 500 lei amendă penală și 500 lei amendă penală și a aplicat acestuia pedeapsa de 5 luni închisoare la care a adăugat în parte amenzile penale aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare și 700 lei amendă penală.
în temeiul art. 71 C.pen., art. 20 alin. (2) din Constituția României și art. 1 din Convenție, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, cu titlul de pedeapsă accesorie.
în baza art. 81 alin. (1) și (2) C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate, respectiv pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare și 700 lei amendă penală și pedeapsa accesorie, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit conform art. 82 C.pen.
în temeiul art. 359 C.proc.pen., raportat la C.pen., s-a atras atenția inculpatului că săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare poate atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în acest caz urmând să execute cu privare de libertate pedeapsa închisorii de 5 luni și fără a se contopi cu noua pedeapsă aplicată, precum și să execute pedeapsa amenzii penale de 1.000 lei.
S-a făcut aplicarea art. 191 alin. (1) C.proc.pen.
în fapt s-au reținut următoarele:
Din punct de vedere al laturii obiective, în data de 30.06.2009, in jurul orelor 21:30 inculpatul A.M.D. a condus autoturismul marca O. pe str. Cuza Vodă din Târgu-Mureș fără a avea permis de conducere, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, iar atunci când a fost solicitat de organele de poliție sosite la fața locului, a prezentat permisul de conducere și documentul de stabilire a adresei de domiciliu, ambele pretins emise de autoritățile maghiare, însă contrafăcute.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a dedus din circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor că acestea au fost săvârșite fiecare de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât acesta știa că nu are permis de conducere și cunoștea proveniența documentelor prezentate organelor de politie, procedând astfel în scopul de a nu fi sancționat pentru conducere fără permis.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța s-a întemeiat pe toate probele administrate în cauză, cu precizarea că, deși expertiza efectuată în cauză nu a putut stabili că și cartea de identitate prezentată de inculpat este contrafăcută, din lipsa probelor de comparație, instanța a stabilit acest lucru din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cele rezultate din adresa nr. 2148373/01.07.2009 emisă de IGPR, în conformitate cu care autoritățile maghiare nu au eliberat inculpatului niciun document de stabilire a adresei de domiciliu.
S-a stabilit că:
– fapta inculpatului A.M.D. din data de 30.06.2009, în jurul orelor 21:30, când cu intenție a condus autoturismul marca O. pe str. Cuza Vodă din Târgu-Mureș fără a avea permis de conducere, întrunește atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată;
– fapta inculpatului A.M.D. din data de 30.06.2009, in jurul orelor 21:30, când la solicitarea organelor de poliție a prezentat permisul de conducere pretins emis de autoritățile maghiare, însă contrafăcut, cunoscând acest lucru și în scopul de a nu fi sancționat pentru conducere fără permis, întrunește atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C.pen;
– fapta inculpatului A.M.D. din data de 30.06.2009, în jurul orelor 21:30, când la solicitarea organelor de poliție a prezentat documentul de stabilire a adresei de domiciliu, pretins emis de autoritățile maghiare, însă contrafăcut, cunoscând acest lucru și în scopul de a nu fi sancționat pentru conducere fără permis, întrunește atât pe latura obiectivă cât și pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C.pen.
în ce privește admisibilitatea judecării acuzei pe calea procedurii simplificate de judecată în cazul recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 3201alin. (7) C.proc.pen., instanța a reținut că această procedură oferă posibilitatea inculpatului ca înainte de începerea cercetării judecătorești în cauză să încheie o tranzacție judiciară cu statul având ca și conținut recunoașterea integrală a acuzei și renunțarea la dreptul de a solicita și a obține audierea martorilor acuzării, făcute de inculpat în schimbul obținerii unei reduceri cu o treime a limitelor de pedeapsă, în cazul în care va fi găsit vinovat în conformitate cu acuza.
în concret, în urma deliberării în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a audierii inculpatului în faza de judecată, instanța a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorului, situația de fapt și încadrarea juridica a acesteia.
întrucât instanța a apreciat că toate actele și măsurile dispuse de organele judiciare în faza de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru efectuarea valabilă a acestora, inclusiv probatoriile care au fost administrate legal și cu respectarea drepturilor legale ale inculpatului, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpat, fiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 3201 alin. (7) C.proc.pen., în consecință, judecarea cauzei pe calea procedurii simplificate de judecată este admisibilă.
în ce privește individualizarea aplicării pedepselor ce le va pronunța în privința inculpatului, instanța va ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea în chestiune în partea specială a acestuia, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Apreciind în concret gradul de pericol social al faptelor reflectat în urmarea produsă prin încălcarea normelor care reglementează siguranța circulației pe drumurile publice, respectiv crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației, instanța a reținut un grad de pericol relativ ridicat.
Astfel, inculpatul a condus autovehiculul pe un drum public municipal fără a avea permisul de conducere care să garanteze că are cunoștințe minime în domeniu, fiind pregătit să justifice dreptul de a conduce prin apelul la documente falsificate.
în ce privește persoana infractorului, instanța a apreciat că săvârșirea infracțiunii de către inculpat reprezintă un incident izolat în viata acesteia, inculpatul fiind integrat social, cu studii 8 clase, zidar și fără antecedente penale.
în ce privește împrejurările ce atenuează răspunderea penală a inculpatului, instanța a reținut în temeiul art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen., circumstanța atenuantă reprezentată de conduita buna a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Apreciind asupra vinovăției inculpatului, prima instanță a dispus conform celor arătate mai sus.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș care a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele investirii, instanța de control judiciar va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stabilirii stării de fapt și al încadrării juridice a faptelor săvârșite instanța de control judiciar, consideră că hotărârii atacate nu i se pot reproșa motive de nelegalitate și netemeinicie. Astfel, inculpatul a recunoscut întrutotul fapta comisă și probele administrate în cauză.
Cât privește individualizarea pedepselor, se apreciază că aplicarea acestora s-a făcut potrivit C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), relativ la gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, dar și persoana inculpatului care a recunoscut comiterea faptelor și nu are antecedente penale.
Ceea ce se poate imputa primei instanțe este modul în care s-a făcut aplicarea art. 34 C.pen. Astfel, prima instanță în mod greșit a contopit pedepsele aplicate neținând seama de dispozițiile art. 34 lit. c) și art. 34 lit. e) C.pen., operațiuni care se fac succesiv.