Prin încheierea nr. 2901/2011 pronunţată în dosar nr. 4410/208/2011, instanţa a admis cererea reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâţii FR şi FI .
Instituie tutela şi numeşte tutori ai copilului FN, CNP ….. pe pârâţii FR şi FI care îşi vor îndeplini obligaţiile faţă de minor în condiţiile art. 133 şi urm. din , stabilind totodată domiciliul copilului la tutorii săi.
Instituie pe seama copilului alocaţia lunară pe toată durata măsurii de protecţie începând cu data de 21 decembrie 2011
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeş sub nr. 4410/208 la data de 18 noiembrie 2011, cerere scutită de taxă de timbru, reclamanta DGASPC Caraş-Severin a chemat în judecată pârâţii FR şi FI solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să instituie tutela faţă de copilul FN, CNP …., desemnând ca tutori ai acestuia pe numiţii FR şi FI, să delege drepturile şi obligaţiile părinteşti referitoare la persoana şi bunurile copilului în favoarea acestora, acordarea alocaţiei lunare de care beneficiază copilul, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că minorul s-a născut în localitatea X la data de ….. şi provine din familia legal constituită a numiţilor FN şi FI, decedaţi în prezent. Pârâţii au solicitat instituirea tutelei faţă de copil, iar în urma anchetei sociale efectuată de Consiliul Local B şi a rapoartelor, DGASPC Caraş-Severin – Compartimentul Plasamente în Familie, a considerat că instituirea măsurii alternative a tutelei reprezintă o modalitate reală de protecţie a copilului.
În drept îşi întemeiază acţiunea pe disp. art. 119 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 110, 111, 112, 118 din Legea nr. 71/2011.
Iniţial cauza a fost repartizată pentru termenul de judecată din data de 16 februarie 2012, însă prin încheierea din 2 decembrie 2011, din oficiu, în raport de disp. art. 107 alin. 2 şi art. 119 din Noul Cod Civil, instanţa a dispus preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 16 februarie 2012 cu termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011.
Prezenţi în faţa instanţei de judecată atât la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011, cât şi la termenul de judecată din data de 21 decembrie 2011, pârâţii au arătat că sunt de acord cu acţiunea reclamantei.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011, în baza art. 159 ind.1 alin. 4 C.p.c. instanţa a constatat că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. La acelaşi termen de judecată, s-a audiat copilul în camera de consiliu.
În cauză nu s-a solicitat constituirea unui consiliu de familie.
La dosar s-au depus înscrisuri: Rapoartele nr. 44268 şi nr. 44269 din 31.10.2011, referat de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară Băuţar, Sentinţa civilă nr. 477/2001 a Tribunalului Caraş-Severin, acte de stare civilă, din analiza cărora, instanţa reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 477/2001 a Tribunalului Caraş-Severin s-a dispus înfierea cu efecte depline a copilului FN născut la ……, naştere înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei OR sub nr. …. din părinţii FR şi FI, de către FN şi FI.
Din Rapoartele nr. 44268 şi nr. 44269 din 31.10.2011 ale DGASPC Caraş-Severin rezultă că părinţii adoptatori ai copilului au decedat la data de….., respectiv ……
După decesul acestora, pârâţii FR şi FI au solicitat DGASPC Caraş-Severin, prin cererea înregistrată sub nr. 34999/29.09.2011, instituirea măsurii de protecţie alternativă a tutelei faţă de copil.
Atât Consiliul Local B, cât şi DGASPC Caraş-Severin opinează pentru instituirea tutelei faţă de copilul FN, propunând desemnarea pârâţilor, foştii părinţii naturali, ca tutori ai copilului, potrivit prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Audiat în camera de consiliu, copilul a arătat că doreşte să locuiască în continuare cu părinţii săi care îl îngrijesc foarte bine.
Având în vedere această stare de fapt, interesul superior al copilului, necesitatea ca acesta să se bucure de o protecţie reală şi efectivă, văzând şi disp. art. 112, 113, 118, 119 din Noul Cod Civil, art. 38 lit. a, 39, 40 alin. 2 şi 119 alin. 1-3 din Legea nr. 272/2004, instanţa constată întemeiată acţiunea reclamantei urmând a o admite şi a dispune instituirea tutelei. Va numi tutori ai copilului FN pe pârâţii FR şi FI care îşi vor îndeplini obligaţiile faţă de minor în condiţiile art. 133 şi urm. din Noul Cod Civil, stabilind totodată domiciliul copilului la tutorii săi. De asemenea, instanţa va institui pe seama minorului alocaţia lunară pe toată durata măsurii de protecţie începând cu data de 21 decembrie 2011.
Totodată, potrivit art. 140 din Noul Cod Civil, după numirea tutorilor, un delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile copilului, întocmind un inventar ce va fi supus aprobării instanţei de tutelă, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 152 din Noul Cod Civil, tutorii vor avea în vedere că au obligaţia de a prezenta instanţei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-au îngrijit de copil, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.