Angajare răspundere administratori conform art. 138 din Legea insolvenţei . Solidaritatea administratorilor cu privire la acoperirea masei pasive a debitorului falit.
Potrivit art. 138 alin.4 din Legea insolvenţei există solidaritate a administratorului social cu predecesorul imediat , dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia nu le comunică organelor anume prevăzute şi dacă apariţia insolvenţei este contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul.
Rezultă din textul invocat că cesionarea părţilor sociale nu absolvă fostul administrator de răspundere în condiţiile în care starea de a apărut în perioada în care şi-a exercitat mandatul .
Pârâţii nu au contestat actele fiscale şi nici nu au produs nicio dovadă cu privire la predarea stocului de marfă înregistrat în ultima balanţă, ceea ce conduce la prezumţia că acestea ar fi fost folosite în folos propriu, în condiţiile în care activitatea societăţii nu a fost reluată nici măcar o zi.
Împrejurarea că actualul administrator nu a contestat actele fiscale nu exonerează de răspundere pe foştii administratori cărora le sunt imputabile cele reţinute în aceste acte devenite titluri executorii.
Împrejurarea că actualul administrator nu a contestat actele fiscale nu exonerează de răspundere pe foştii administratori cărora le sunt imputabile cele reţinute în aceste acte devenite titluri executorii.
De altfel, în măsura în care aprecia că actualului administrator îi revenea o anume culpă pentru faptele care le sunt imputate în mod nelegal , pârâţii puteau chema în garanţie pe acesta sau pot urma calea unei acţiuni civile îndreptate împotriva acestuia.
De altfel, în măsura în care aprecia că actualului administrator îi revenea o anume culpă pentru faptele care le sunt imputate în mod nelegal , pârâţii puteau chema în garanţie pe acesta sau pot urma calea unei acţiuni civile îndreptate împotriva acestuia.
Sentinţa nr. 917/F/17.05.2012 pronunţată în dosarul nr. 1712/1259/2010.
Reclamanta P , în calitate de lichidator judiciar al SC G SRL ,a chemat în judecată pe pârâţii KU, în calitate de administrator al debitorului SC AS SRL şi pe pârâta SC E SRL , pentru a fi obligaţi, în solidar, să suporte masa pasivă a debitorului în sumă de 188.540 lei, stabilită prin tabelul de creanţe.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă că, prin sentinţa comercială nr. — s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei dabitorului SC AS SRL
Conform raportului întocmit în temeiul art.59 din Legea nr.85/2006, pârâtul, în calitate de administrator al debitorului, se face vinovat de intrarea în insolvenţă a debitorului, întrucât a folosit bunurile societăţii în folosul propriu sau în cel al altei persoane şi nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 138 alin.1 lit a ,b şi d din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea completatoare depusă la data de 25.11.2011, reclamanta a chemat în judecată , în calitate de pârât şi pe KR , administrator al debitorului SC AS SRL
Raportul evidenţiază faptul că societatea debitoare a fost înfiinţată în anul 2000 , a funcţionat până în anul 2006 perioadă în care a avut ca administrator social pe pârâtul KU.
Pârâtul persoană fizică a înfiinţat SC E SRL, al cărui unic asociat şi administrator este, a transmis bunurile debitorului falit către această societate ( terenul şi construcţiile ), şi ulterior a cesionat părţile sociale către cetăţeanul turc G TAHIR, persoană care nu poate fi găsită, întrucât activitatea firmei a fost suspendată în luna aprilie 2006, debitorul falit nu mai funcţionează la adresa declarată, stocul de marfă în valoare de 428.793 lei nu a fost justificat.
Au fost depuse acte, a fost citat pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu, s-a solicitat fişa ORC privind furnizarea de informaţii în legătură cu societatea debitoare, relaţii la Serviciul Public de Evidenţă Informatizată a Persoanelor în vederea comunicării domiciliului pârâtului.
Pârâtul KU în calitate de administrator al debitorului SC AS SRL , la termenul din data de 03.03.2011, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, şi a precizat că a deţinut calitatea de administrator al debitorului, împreună cu fratele său, KR , până la data de 05.05.2006, când au cesionat părţile sociale. Nu a depus cerere de chemare în judecată a administratorului actual al debitorului, nu s-au invocat excepţii în cauză.
S-a susţinut că în luna martie 2006 au fost înstrăinate bunurile din patrimoniul debitorului SC AS SRL, în scopul achitării datoriilor sociale, vânzarea s-a încheiat în condiţii legale iar preţul a fost integral achitat.
Întrucât arhiva debitorului a fost predată noului asociat, s-a susţinut că ulterior cesiunii, pârâtul nu se poate face răspunzător de activitatea SC AS SRL, prin noul administrator.
În raport cu cadrul procesual, pârâţii KU în calitate de administrator al debitorului SC AS SRL şi SC E SRL au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a persoanei juridice, excepţie pe care instanţa a unit-o cu fondul, conform disp.art. 137 alin.2 Cod procedură civilă.
Totodată, pârâţii, prin apărător, au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere transmiterea părţilor sociale în anul 2006.
Deliberând cu prioritate, conform art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, instanţa a dispus respingerea acesteia, ca neîntemeiată , apreciind că raportat la situaţia de fapt, şi la prevederile art. 139 din Legea insolvenţei, încheierea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. —/ 2006 nu este , în sine, o cauză de antrenare a răspunderii, în condiţiile art. 138 din Legea insolvenţei, pentru a se aprecia că de la acest moment începe să curgă termenul de prescripţie.
Administratorul judiciar a cunoscut de existenţa acestui contract şi a apreciat asupra elementelor de vinovăţie în persoana administratorilor societari la data întocmirii raportului prevăzut de art. 59 din Legea insolvenţei, în dosarul nr. N
Conform art. 139 din Legea nr. 85/2006,”Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii.”
S-a reţinut că prin sentinţa comercială nr. — s-a deschis procedura insolvenţei faţă de debitorul S.C. AS SRL iar din interpretarea textului art. 139 din lege, rezultă că termenul de prescripţie, de trei ani , a început să curgă la 10.05.2010, data depunerii raportului privind cauzele ce au condus la apariţia stării de insolvenţă, iar cererea pendinte a fost formulată la data de 09.11.2010 , înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
În temeiul art. 167 din , prin încheierea din data de 24.11.2011, s-au încuviinţat probe cu acte şi expertiză contabilă, lucrarea, întocmită de expert S fiind depusă la dosar.
Examinând probatoriul administrat în cauză, judecătorul sindic reţine următoarele.
Prin sentinţa comercială — s-a deschis procedura insolvenţei faţă de debitorul S.C. AS SRL
Conform tabelului definitiv de creanţe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din creanţe în sumă de 188.540 lei, iar potrivit raportului cuprinzând cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia insolvenţei, întocmit în condiţiile art.59 din lege, pârâţii persoane fizice, în calitate de administratori al debitorului, se fac vinovaţi de intrarea în insolvenţă a debitorului, întrucât nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, iar pe de altă parte şi-a însuşit în interes personal bunurile societăţii.
Prin întâmpinare se contestă lipsa culpei pârâţilor în raport de faptul că întreaga vinovăţie aparţine cesionarului – G TAHIR.
În fapt, judecătorul sindic reţine că de la data înfiinţării SC AS SRL, aceasta a fost administrată de pârâţii KU şi KR.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/2006, SC AS SRL, prin reprezentanţi, a înstrăinat SC E SRL, având ca administratori, aceleaşi persoane, KU şi KR întregul drept de proprietate asupra imobilelor, teren şi construcţii, de la sediul societăţii . Prin încheierea ../.2006 a fost intabulat dreptul de proprietate pe numele cumpărătorului (fila 171)
Prin întâmpinare s-a susţinut încheierea contractului de vânzare cumpărare a bunurilor, pentru achitarea datoriilor societăţii debitoare însă din conţinutul Raportului de gestiune depus la dosar, rezultă că în semestrul I 2006 societatea nu avea datorii pe termen lung.
Preţul vînzării , în sumă de 871.750 lei a făcut obiectul Ordinelor de plată emise în perioada 23.03.2006 – 12.05.2006, conform concluziilor raportului de expertiză, şi ulterior s-a încheiat procesul verbal de predare-primire nr. 320/15.05.2006 către cesionar, a documentelor contabile .
La data de 20.04.2006, conform datelor din fişa ORC activitatea societăţii SC AS SRL, a fost suspendată până la 19.04.2009 ; activitatea societăţii debitoare nu a fost reluată după expirarea termenului de suspendare a activităţii , din conţinutul fişei sintetice totalere zultând că la data de 11.06.2009, firma a fost declarată inactivă, conform Ord.819/2008
Prin actul adiţional din aceeaşi dată, 20.04.2006, pârâţii persoane fizice au cesionat toate părţile sociale către cetăţeanul turc G TAHIR.
Cesiunea a fost înregistrată în registrul ORC, la data de 05.05.2006 – ca ultimă înregistrare în conform fişei ORC de funizare informaţii – şi a fost publicată în BPI la data de 15.05.2006, dată de la care operaţiunea a devenit opozabilă terţilor.
Din fişa ORC rezultă că societatea a deţinut în continuare acelaşi sediu, deşi bunurile nu se mai aflau în patrimoniul acesteia. Prin operaţiunea materializată în contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 638/01.03.2006 a dispărut titlul ce constituia temeiul sediului social , în condiţiile în care nu a fost depus un alt înscris din care să rezulte funcţionarea legală la aceeaşi adresă a debitorului SC AS SRL iar aceasta nu deţine puncte de lucru.
În temeiul contractului de cesiune s-a încheiat procesul verbal de predare-primire nr. 320/15.05.2006 (fila 86), având ca obiect exclusiv actele societăţii – facturiere, chitanţe, registre, fără a se menţiona bunurile reprezentând stocul de marfă în valoare de 428.793 lei, menţionat în actul de constatare al Gărzii financiare şi raportul de expertiză, pentru care nu s-a plătit TVA, încheiat pe baza Bilanţului din data de 30.06.2006, aferent perioadei 01.01.2006 – 30.06.2006.
Conform actului de constatare al Gărzii financiare în balanţa din 30.06.2006, s-a constatat că scriptic există un stoc de marfă în valoare de 428.793 lei , sumă care, trebuie supusă legislaţiei în vigoare la data respectivă – Legea nr. 571/2003. În lipsa dovezii sediului social şi a posibilităţii de depozitare, lipsa dovezii reluării activităţii de la data suspendării activităţii , la 20.04.2006, organele de control fiscal au concluzionat că mărfurile au ieşit din gestiune fără a se emite documente, fiind încălcate astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.
În baza actului de control, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. ../ .2007 şi decizia de impunere din aceeaşi dată
În drept, instanţa reţine că, natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu”, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 998-999 Cod civil.
Astfel, antrenarea răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiţii : prejudiciul creditorilor , fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege ,raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor , culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenţiei sau a culpei .
Conform art. 138 literele a, b, d din legea insolvenţei, temei juridic al acţiunii formulate, „ În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice(…)
d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; „ (…)
Din situaţia de fapt anterior descrisă, rezultă săvârşirea de către pârâţii persoane fizice a faptelor menţionate la art. 138 lit. a , b şi d din legea insolvenţei.
Cesionarea părţilor sociale de către foştii administratori nu îi absolvă pe aceştia de răspundere în condiţiile în care în perioada în care şi-a exercitat mandatul societatea a deţinut bunuri şi nu s-a dovedit predarea acestora către cesionar în condiţiile legii, din raportul întocmit de lichidator în temeiul art. 59 din Legea insolvenţei rezultând că cesiunea a fost una formală, de la data transmiterii părţilor sociale societatea nemaidesfăşurând activitate, iar cesionarul nu a fost reluat activitatea societăţii după data suspendării activităţii şi transmiterea părţilor sociale – 20.04.2006.
Sub aspectul cuantumului prejudiciului, instanţa reţine că suma rezultă din decizia de impunere, emisă pe baza raportului de inspecţie fiscală nr. ../.2006, şi a procesului verbal, în care se reţine culpa comună a actualului şi fostului administrator, acte necontestate în termenul şi condiţiile reglementate de art. 205 şi 207 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, constituie titlu executoriu.
Se au în vedere dispoziţiile legale cuprinse în art. 110 alin.3 din OG 92/2003, şi art. 107.1 din HG 1050 /2004 privind normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, conform cărora titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii, iar conform dispoziţiilor art. 141 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executori emis potrivit procedurilor codului , de către organul de competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este recalculată prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Pârâţii s-au apărat în sensul că nu mai deţin funcţia de administratori ai debitorului începând cu luna martie 2006.
Judecătorul sindic reţine că potrivit art. 138 alin.4 din Legea insolvenţei există solidaritate a administratorului social cu predecesorul imediat , dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia nu le comunică organelor anume prevăzute şi dacă apariţia insolvenţei este contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul.
Rezultă din textul invocat că cesionarea părţilor sociale nu absolvă fostul administrator de răspundere în condiţiile în care starea de insolvenţă a apărut în perioada în care şi-a exercitat mandatul . Pârâtul nu a chemat în judecată pe actualul administrator iar reclamantul lichidator judiciar a înţeles să promoveze acţiune exclusiv în contradictoriu cu persoana care a avut calitatea de administrator în perioada în care s-au derulat activităţi comerciale, din raportul prev. de art. 59 din Legea insolvenţei rezultând că cesiunea a fost formală, de la data transmiterii părţilor sociale societatea nu a mai desfăşurat activitate.
Pârâţii nu au contestat actele fiscale şi nici nu a produs nicio dovadă cu privire la predarea stocului de marfă înregistrat în ultima balanţă, ceea ce conduce la prezumţia că acestea ar fi fost folosite în folos propriu, în condiţiile în care activitatea societăţii nu a fost reluată nici măcar o zi.
În legătură cu pârâta persoană juridică, judecătorul sindic are în vedere dispoziţiile art. 138 alin.1 din Legea insolvenţei care conferă calitate procesuală pasivă oricărei persoane căreia i-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului. Nepredarea stocului de marfă către cesionar, de către foştii administratori nu poate fi imputată societăţii SC E SRL.
Pe de altă parte nu s-a dovedit în condiţiile art. 1169 efectuarea de către această pârâtă a unor acte de administrare a debitorului falit care să conducă la apariţia stării de insolvenţă. Împrejurarea că cei doi pârâţi persoane fizice, acţionari ai ambelor societăţi au încheiat acte în dubla loc calitate, nu poate, de asemenea fi imputată persoanei juridice.
