Prin sentinţa civilă nr. 1498/2011 pronunţată în dosar nr. 3926/208/2009, instanţa a respins cererea având ca obiect uzucapiune, ca neîntemeiată.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.12.2009, reclamanta T.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Comuna prin primar, C.S. T.I, T.C., R.A., R.D, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în C.F., nr. top. 503/1, teren de construcţii în suprafaţă de 1720 mp şi să dispună intabularea în CF a dreptului astfel dobândit.
În motivare, reclamanta a arătat că a exercitat posesia asupra acestui teren, împreună cu familia sa, de 80 de ani de zile, posesia fiind publică, continuă, neîntreruptă, paşnică, sub nume de proprietar. Posesia exercitată de reclamantă, cât şi cea exercitată de către antecesorii săi a fost una de bună-credinţă. Mai arată că, prin posesia exclusivă exercitată de către familia reclamantei asupra terenului, posesie ce rezultă şi din evidenţele registrului agricol, precum şi din plata de către reclamantă a taxelor şi impozitelor aferente, s-a produs o intervertire în fapt a posesiei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1451-1461 din Codul civil austriac.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri, s-a solicitat încuviinţarea probei cu martori şi cu expertiză topografică.
Deşi legal citaţi, pârâţii Comuna prin primar, T.I. şi R.D. nu s-au prezentat în instanţă şi nu au formulat întâmpinare.
Pârâta T.C. s-au prezentat în instanţă, însă nu au formulat întâmpinare.
Pârâţii R.A. şi C.S. s-au prezentat în instanţă, arătând, la termenul din 2.04.2010, că se opun acţiunii.
Ulterior, cu ocazia concluziilor pe fond, pârâta C.S. a solicitat admiterea acţiunii, însă cu condiţia să nu i se aducă atingere dreptului său de proprietate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Potrivit extrasului de Carte Funciară nr. (f. 17 dosar), asupra imobilului teren cu nr. topografic 503/1-, în suprafaţă de 1720 mp, precum şi asupra imobilului casă de lemn situată în , nr. 62, CAD C1, top. 503/1-, sunt coproprietari următorii: B.R., în cotă de 32/96, T.T. şi soţia, T.D., în cotă de 16/96, T.Ş., în cotă de 4/96, C.S., în cotă de 3/96, T.I., în cotă de 3/96, T.T., în cotă de 3/96, T.C., în cotă de 3/96, R.A şi R.D, în cotă de 32/96.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa reţine că reclamanta, împreună cu soţul acesteia, au exercitat, de circa 60-70 de ani, o posesie continuă, paşnică, publică şi sub nume de proprietar asupra imobilului ce face obiectul cauzei. Anterior posesiei exercitate de către reclamantă şi soţul acesteia, imobilul s-a aflat în posesia antecesorilor reclamantei, părinţi şi bunici.
În cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză (f. 104) s-a reţinut că, din expertiza întocmită în dosarul cu nr. 2635/208/2008 a rezultat că parcela cu nr. top. 503/1 este folosită de către reclamanta T.D., iar expertul numit în prezenta cauză a precizat că reclamanta foloseşte o parcelă de teren în suprafaţă de 1856 mp, teren pe care a edificat casa cu nr. 241, parcela identificându-se cu nr. top. 503/1, neexistând însă concordanţă între suprafaţa reală şi cea înscrisă în cartea funciară. De asemenea, s-a reţinut că pârâta T.S.foloseşte o parcelă de teren în suprafaţă de 916 mp, iar pârâţii R.A şi R.D. folosesc o suprafaţă de 996 mp.
În drept, potrivit art. 6 din Decretul nr. 241/1947, prescripţiile începute înainte de punerea în aplicare a Decretului nr. 115/1938 sunt cârmuite, în ceea ce priveşte durata lor, de dispoziţiile Legii sub care au început. Având în vedere că, din declaraţiile martorilor rezultă că terenul s-a aflat în posesia reclamantului şi a antecesorilor acestora de peste 70 de ani, instanţa reţine că, momentul intrării în posesia terenului se situează anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 115/1938, motiv pentru devin incidente dispoziţiile Austriac.
Potrivit art. 1452 din acest Cod, dreptul de proprietate poate fi dobândit prin uzucapiune, termenul fiind de 30 de ani, conform art. 1478 al aceluiaşi Cod.
Instanţa reţine însă că cererea, astfel cum a fost formulată, nu este întemeiată, din motivele ce urmează a fi expuse.
Reclamanta şi soţul defunct al acesteia figurează, în cartea funciară a imobilului obiect al cauzei, drept coproprietari asupra cotei de 16/96 din imobil. Se observă că reclamanta nu a dezbătut succesiunea după soţul acesteia, ceea ce ar însemna că, prin admiterea prezentei acţiuni astfel cum a fost formulată, reclamanta să devină proprietară asupra întregului imobil, deci inclusiv asupra cotei pe care aceasta a dobândit-o pe calea transmisiunii succesorale, de la soţul acesteia. Or, este un nonsens şi este inadmisibilă dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căruia reclamanta este deja proprietară (este adevărat, doar asupra unei cote), în temeiul unui alt mod de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv succesiunea. Astfel, reclamanta ar fi trebuit ca, înainte de formularea prezentei acţiuni, să dezbată succesiunea după defunctul ei soţ şi să se intabuleze în cartea funciară pentru cota ce i-ar fi revenit de pe urma acestuia, pentru ca ulterior să se poată pune problema eventualei intervertiri într-o posesie utilă, a posesiei exercitate de către un singur coproprietar, reclamanta, asupra întregului bun.
În această privinţă, întrucât Codul Civil Austriac (aplicabil cauzei) prevede, în cuprinsul dispoziţiilor art. 1460-1864, condiţii similare în ceea ce priveşte caracterul util al posesiei, cu cele reglementate de Codul Civil Român, instanţa apreciază că în cauză pot fi aplicabile, prin analogie, interpretările jurisprudenţiale şi doctrinare emise plecând de la dispoziţiile acestui din urmă cod.
Astfel, se admite că posesia exercitată de către un singur coproprietar, asupra întregului bun aflat în indiviziune, este afectată de viciul echivocului – neconsacrat, ca atare, de lege lata, în Codul Civil, viciu care presupune că nu se cunoaşte dacă actele de stăpânire exercitate de către posesor sunt pentru sine sau şi pentru ceilalţi coproprietari, respectiv dacă actul este efectuat în calitate de proprietar pro parte al dreptului sau cu voinţa de a se comporta ca proprietar exclusiv asupra întregului bun.
Deşi echivocul nu se confundă cu precaritatea (detentorii precari deţinând pentru altul), se admite, de asemenea, că ipoteza de intervertire a precarităţii în posesie utilă, reglementată de art. 1858 pct. 2 C.civ. este aplicabilă şi în cazul coproprietarului care, printr-o manifestare exterioară a sa, a demonstrat că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă.
Însă, situaţiile de intervertire a precarităţii în posesie utilă, prevăzute de Codul Civil Român nu există reglementate în cuprinsul Codului Civil Austriac (aplicabil raportului juridic dedus judecăţii), ceea ce, în sine, este suficient pentru a împiedica dobândirea proprietăţii prin uzucapiunea reglementată de acest cod, de către reclamantă, fiind dificil a se admite, în această situaţie, completarea dispoziţiilor codului austriac cu cel român.
Mai mult, instanţa apreciază că reclamanta nu a dovedit intervertirea posesiei din echivocă în utilă, atâta vreme cât, din declaraţiile martorilor rezultă că aceasta a posedat împreună cu soţul acesteia imobilul ce face obiectul uzucapiunii, deci nu poate fi vorba despre o posesie exclusivă a reclamantei asupra întregului imobil.
Pentru motivele expuse, instanţa urmează a respinge cererea ca neîntemeiată.
