Reintegrare în funcţie. Reluarea funcţiei deţinute anterior, în baza vechiului contract de muncă. Interdictia modificării locului muncii.


Cheltuieli de transport, diurnă şi indemnizaţie de detaşare. Obligaţia angajatorului

C. muncii, art. 17-19, art. 41, art. 44 alin. (2)

Reintegrarea presupune reluarea funcţiei deţinute anterior, în baza vechiului contract de muncă, fără a exista modificări în ceea ce priveşte clauzele acestuia, întrucât, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu se poate modifica un element esenţial al contractului, şi anume locul muncii.

Schimbarea locului de muncă prin decizia de reintegrare reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă interzisă de dispoziţiile art. 41 C. muncii.

Dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. muncii prevăd acordarea despăgubirilor în cazul delegării, iar aceste norme se completează cu dreptul comun, având în vedere şi principiile răspunderii civile delictuale.

C.A. Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 1264/R din 20 aprilie 2005, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 5708 din 21 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă, a admis în parte acţiunea reclamantei G.N. în contradictoriu cu intimatul I.S.C., a anulat decizia din 13 aprilie 2004, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de reintegrare la I.T.C. Craiova, în sensul revenirii contestatoarei pe postul şi în funcţia avute anterior la I.S.C. Ilfov, conform contractului individual de muncă

din 1 noiembrie 2001 până la 21 mai 2004 (data demisiei). In baza art. 19 şi art. 269 C. muncii, a obligat angajatorul să achite contestatoarei despăgubiri în cuantum de 8.800.000 lei cheltuieli transport pentru 16 zile şi a respins cererea de obligare a intimatei la plata daunelor şi a cheltuielilor de cazarc.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost angajată consilicr juridic cu locul de muncă şi postul la I.S.C. Ilfov. Prin sentinţa civilă nr. 464/2004 a Tribunalului Bucureşti, s-a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă al reclamantei şi s-a dispus reintegrarea acesteia în funcţia deţinută anterior. A reţinut prima instanţă că intimata a hotărât reintegrarea reclamantei la I.J.C. Craiova cu motivarea că acolo există singurul loc vacant, fară a o informa şi fară a-i cere acordul.

In raport de această împrejurare, tribunalul a apreciat că reclamanta trebuia reintegrată la I.C.J. Ilfov unde îşi avea locul de muncă, iar intimata era obligată, conform art. 17-19 C. muncii, să o informeze de situaţia existentă şi să-i ceară consimţământul, dată fiind schimbarea locului muncii.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că angajatorul era obligat să facă toate demersurile administrative necesare pentru crearea postului în schema de personal dacă acesta fusese redus, că organigramele şi statele de funcţiuni au fost întocmite pro causa, iar faptul că angajatul a semnat decizia de reintegrare nu reprezintă acceptarea necondiţionată a acestei măsuri, ci poartă doar semnificaţia unei comunicări.

Prima instanţă a apreciat că prin decizia de reintegrare s-a modificat contractul de muncă fară acordul reclamantei fiind încălcat astfel principiul stabilităţii şi dispoziţiile art. 19 lit. c) şi art. 41 lit. b) C. muncii. Anularea deciziei contestate nu duce şi la anularea demisiei, întrucât aceasta este un act juridic unilateral definitiv şi care operează de drept.

De asemenea, tribunalul a constatat că reclamanta a fost prejudiciată material pe durata cât şi-a desfăşurat activitatea la Craiova (16 zile lucrătoare) fără consimţământul ei, astfel încât a obligat intimata la contravaloarea cheltuielilor de transport zilnic cu trenul, respingând pretenţiile privind cheltuielile de cazare, diurna şi indemnizaţia de detaşare.

împotriva hotărârii au declarat recurs părţile.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, curtea a reţinut următoarele: în mod corect prima instanţă a apreciat că reintegrarea presupune reluarea de către contestatoare a funcţiei deţinute anterior în baza vechiului contract de muncă, fără a exista modificări în ceea ce priveşte clauzele acestuia, întrucât prin repunerea părţilor în situaţia anterioară nu se poate modifica un element esenţial al contractului, şi anume locul muncii.

Schimbarea locului de muncă de la I.T.C. Ilfov la I.T.C. Craiova prin decizia de reintegrare reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă, interzisă de dispoziţiile Codului muncii, conform art. 41. Prima instanţă a constatat lipsa acordului contestatoarei cu privire la modificarea contractului de muncă, astfel încât decizia emisă cu nerespectarca acestor dispoziţii legale este lovită de nulitate. Nu se poate aprecia că prin semnarea deciziei contestatoarea a achiesat la schimbarea locului de muncă, întrucât semnătura acesteia dovedeşte împrejurarea că a luat la cunoştinţă de decizie, şi nu acceptarea schimbării locului de muncă.

Deşi recurenta a susţinut că reintegrarea nu presupune şi reluarea postului deţinut anterior şi că hotărârea judecătorească nu poate fi executată, întrucât nu s-a solicitat şi reînfiinţarea postului, aceste afirmaţii nu sunt fondate, întrucât era obligată să o reintegreze pe contestatoare nu numai în funcţia, ci şi pe postul deţinut anterior, pentru a păstra elementele contractului de muncă, aşa cum a dispus instanţa ce a soluţionat cererea de reintegrare, sau pe un post similar, cu acordul contestatoarei, nefiind necesar ca, în executarea acestei dispoziţii, să fie obligată pe calc judecătorească să înfiinţeze postul pe carc a susţinut că l-a desfiinţat.

împrejurarea că prin contestaţia formulată contestatoarea a solicitat reintegrarea la Bucureşti nu este de natură a determina concluzia că instanţa ar fi dat altceva decât s-a cerut, din interpretarea cererii, coroborată cu actele depuse, rezultând că la Bucureşti se afla sediul I.T.C. Ilfov, locul de muncă anterior al contestatoarei.

In ceea ce priveşte despăgubirile acordate, tribunalul a admis capătul de cerere privind contravaloarea transportului pentru întreaga perioadă lucrată la Craiova. Având în vedere că la instanţa de fond nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamanta ar fi locuit efectiv în Craiova, ci s-au depus două tichete de călătorie C.F.R., în mod corect prima instanţă a aplicat prevederile art. 1203 C. civ. privind prezumţia ca mijloc de probă, în sensul că a apreciat că reclamanta a parcurs zilnic drumul Bucureşti-Craiova şi a înlăturat susţinerile privind cazarea acesteia la un hotel din Craiova, nefiind dovedită o astfel de împrejurare.

In ceea ce priveşte temeiul juridic al acestor cheltuieli, este adevărat că dispoziţiile Codului muncii prevăd acordarea lor în cazul delegării, conform art. 44 C. muncii, însă aceste norme se completează cu dreptul comun şi, având în vedere principiile răspunderii civile delictuale, recurenta-intimată este datoare a acoperi prejudiciul cauzat contestatoarei prin fapta sa ilicită.

In ceea ce priveşte recursul reclamantei, curtea a apreciat că aceasta şi-a manifestat în mod unilateral voinţa de încetare a raportu-

rilor de muncă prin cererea de demisie. In mod corect prima instanţă a apreciat că demisia este un act de voinţă ce nu este supus niciunci condiţii, are un caracter irevocabil odată exteriorizat, astfel încât nu se poate reveni asupra sa de la momentul la carc angajatorul a luat act de existenţa demisiei, întrucât are ca efect imediat încetarea contractului de muncă.

O astfel de apreciere nu contravine principiului aplicării retroactive a efectelor nulităţii deciziei de reintegrare, întrucât aceasta operează pe perioada cuprinsă între data reintegrării efective şi data depunerii demisiei. De asemenea, nu se poate aprecia că demisia este un act subsecvent reintegrării într-un alt loc de muncă sau un efect juridic al acelei decizii, întrucât anularea deciziei de reintegrare nu determină ca efect anularea demisiei, în condiţiile în care contestatoarea avea la dispoziţie calea contestării acelei decizii, pe care a şi urmat-o ca mijloc legal de a obţine executarea întocmai a hotărârii judecătoreşti de reintegrare, demisia având cfecte juridice diferite faţă de celc deduse judecăţii pe calca contestaţiei.