Contestaţie la declaraţiile de creanţă Faliment


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA a VII a COMERCIALĂ

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 428

Şedinţa publică de la 24.01.2011

Tribunalul constituit:

Preşedinte: JUDECATOR SINDIC – BOJINCĂ ADINA

Grefier: COMAN VALENTINA

Pe rol se află soluţionarea cererii formulată în cauza comercială de creditorul R PRIN LICHIDATOR L.I, în contradictoriu cu debitorul SC – Bucureşti, având ca obiect procedura insolvenţei reglementată de legea 85/2006.

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 10.01.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 24.01.2011 când a pronunţat prezenta sentinţă.

TRIBUNALUL

Prin contestaţia înregistrată la data de 10.07.2009 debitoarea SC a solicitat înlăturarea de la masa credală a unei părţi din creanţa pretinsă de creditoarea HSB, respectiv a sumei de 1.019.378,67 lei reprezentând penalităţi întârziere.

În motivare debitoarea arată că la data de 22.06.2009 BEJ BC a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 2.136.620,48 lei din care 1.019,378,67 lei penalităţi întârziere, creanţă decurgând din contractul nr.1/03.04.2003 încheiat între HSB şi CSC.

Precizează contestatoarea că CSC, este o societate radiată în urma fuziunii prin absorbţie.

Astfel, conform s.c. 601/21.11.2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8885/105/2005 în urma planului de reorganizare şi a fuziunii SC nu s-a subrogat pur şi simplu în drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite , neînlocuind-o pe aceasta în ceea ce priveşte raporturile juridice existe la momentul la care s-a realizat fuziunea. Mai exact a preluat activele şi pasivele constate ca existente la momentul la care s-a realizat planul de reorganizare şi s-a realizat predarea , nedevenind titulară de obligaţii contractuale şi parte în relaţiile juridice încheiate de către societatea absorbită cu proprii ei creditori , neavând loc o novaţie de debitor , ci doar o preluare de drepturi şi obligaţii existente în forma existentă.

Astfel, conform s.c. 601/21.11.2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.8885/105/2005 în urma planului de reorganizare şi a fuziunii SC nu s-a subrogat pur şi simplu în drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite , neînlocuind-o pe aceasta în ceea ce priveşte raporturile juridice existe la momentul la care s-a realizat fuziunea. Mai exact a preluat activele şi pasivele constate ca existente la momentul la care s-a realizat planul de reorganizare şi s-a realizat predarea , nedevenind titulară de obligaţii contractuale şi parte în relaţiile juridice încheiate de către societatea absorbită cu proprii ei creditori , neavând loc o novaţie de debitor , ci doar o preluare de drepturi şi obligaţii existente în forma existentă.

În aceste condiţii, contestatoarea consideră că nu îi sunt opozabile contractele, hotărârile judecătoreşti, sau orice alte documente încheiate de societatea absorbită cu terţii .

În aceste condiţii, contestatoarea consideră că nu îi sunt opozabile contractele, hotărârile judecătoreşti, sau orice alte documente încheiate de societatea absorbită cu terţii .

Pe parcursul desfăşurării procedurii falimentului CSCa prezentat un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic şi care s-a soldat cu preluarea activului şi pasivului , plata debitelor urmând a fi efectuată în baza planului de plăţi.

Astfel, contractul nr.1/2003 nu îi este opozabil , singurul debit cert, lichid şi exigibil este debitul principal înscris în planul de plăţi , acesta reprezentând pasiv preluat la momentul fuzionării , înscris în ca atare, fiind în sumă de 1.019.378,67 lei..

În dovedirea contestaţiei debitoarea contestatoare a administrat proba cu înscrisuri.

În dovedirea contestaţiei debitoarea contestatoare a administrat proba cu înscrisuri.

Prin contestaţia înregistrată la data de 08.07.2009 debitoarea SC a solicitat înlăturarea de la masa credală a creanţei în sumă de 18.437,5 lei pretinsă de creditoarea BEJ BC.

În motivare debitoarea arată că la data de 19.06.2009 BEJ BC a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 18.437,5 lei rezultată din punerea în a titlului executoriu constând în s.c.436/2005 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Precizează contestatoarea că această sentinţă a fost pronunţată la cererea creditoarei HSB în contradictoriu cu CCS, societate radiată în urma fuziunii prin absorbţie.

Pe parcursul desfăşurării procedurii falimentului CSC a prezentat un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic şi care s-a soldat cu preluarea activului şi pasivului , plata debitelor urmând a fi efectuată în baza planului de plăţi.

Astfel,titlul executoriu constând în s.c.436/2005 pronunţată de Tribunalul Prahova nu îi este opozabil, procedura executării silite fiind abuzivă m ceea ce impune înlăturarea de la masa credală a creanţei BEJ BC.

La termenul de judecată de la 03.05.2010 creditoarea HSB a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei debitoarei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare creditoarea arată că solicitarea ei se fundamentează pe disp.art. 244 şi 245 din potrivit cărora societatea nou înfiinţată trebuie să execute toate obligaţiile contractuale asumate de CSC, inclusiv penalităţile întârziere .

Precizează creditoarea că toate bunurile aparţinând CSC au trecut la SC şi au fost valorificate în mod fraudulos de către administratorul societăţii în frauda creditorilor.

Deşi exista un plan de reorganizare nu a fost respectat astfel că sunt aplicabile disp.art. 102 pct.2 din Legea 85/2006.

Mai mult, HSB nu a votat planul de reorganizare , iar SC apare ca şi codebitor şi garant al achitării integrale a creanţelor , fapt ce nu s-a realizat în termenul prevăzut.

Nu în ultimul rând, creditoarea arată că temeiul creanţei sale izvorăşte din contractul de prestări servicii nr.1/03.04.2003 şi din s.c.436/10.01.2005 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.4765/2005 prin care instanţa ordona CSC să plătească în termen de 30 de zile suma de 1.019.378,7 lei către HSB.

După închiderea procedurii de faliment a urmat executarea silită în cadrul dosarului nr.184/2009 aflat pe rolul BEJ BC.

La data de 28.06.2010 contestatoarea-debitoare a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, iar la data de 04.10.2010 completări ale acestuia şi înscrisuri doveditoare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor creditoarei HSB, admiterea contestaţiei cu consecinţa înscrierii la masa credală doar a debitului principal în sumă de 1.019.378,67 lei.

Analizând materialul probator existent în cauză judecătorul sindic reţine următoarele:

.Cu referire la creanţa HSB:

Prin declaraţia de creanţă înregistrată la data de 22.06.2009 creditoarea HSB a solicitat înregistrarea la masa credală a debitoarei SC cu creanţa în sumă de 2.136.620,48 lei reprezentând: contravaloarea facturii fiscale nr. 8034569/28.02.2005 emisă în baza contractului nr.1/03.04.2003 şi penalităţi întârziere de 0,20% calculate la suma de 1.019.378,67 lei .

Prin sentinţa comercială nr.144/21.03.2007 pronunţată în dosarul nr.8885/105/2005 (174/2005) Tribunalul Prahova a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea CSC care prevedea fuziunea debitoarei conform art. 95 alin.6 lit.d din Legea 85/2006 , urmând ca societatea absorbantă, SC să efectueze plăţile aşa cum s-a angajat prin protocolul de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv încheiat în urma fuziunii la data de 31.07.2007.

Astfel, în protocol se menţionează că în urma fuziunii elementele de activ şi pasiv sunt cuprinse în bilanţul încheiat la data de 31.07.2007; că obligaţiile înscrise în tabelul definitiv rectificat al creanţelor-actualizat întocmit în dosarul nr. 8885/105/2005 (174/2005) Tribunalul Prahova, obligaţii datorate la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară a CSC, sunt preluate de către SC de la data semnării protocolului.

Se constată că în cuprinsul acestui tabel creditoarea HSB este înregistrată cu creanţa în sumă de 1.019.378,67 lei(fila 201 vol.II).De asemenea, creditoarea a acceptat planul de reorganizare, conform menţiunilor din procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei CSC de la 15.03.2007 (fila 207 vol.II).

Deşi creditoarea HSB invocă ca temei al creanţei sale contractul de prestări servicii nr.1/03.04.2003, încheiat cu CSC şi sentinţa comercială nr.436/10.10.2005 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.4765/2005, acestea nu îi sunt opozabile debitoarei SC.

În urma fuziunii realizată în condiţiile art. 95 din Legea nr.85/2006 , debitoarei SC îi este opozabil pasivul existent la momentul încheierii protocolului de fuziune, cuprins în bilanţul de la 31.07.2007, respectiv obligaţiile înregistrate în tabelul rectificat al creanţelor-actualizat nr.107/20.02.2007, în care creditoarea HSB este înregistrată cu creanţa în sumă de 1.019.378,67 lei.

În aceste condiţii , penalităţile întârziere ce decurg din contractul şi sentinţa menţionate nu sunt datorate de debitoarea SC.

Trebuie reţinut că fuziunea prin absorbţie a avut loc în cadrul procedurii de reorganizare , fiind prevăzută de legea insolvenţei, hotărâtă de creditorii societăţii CSC şi nu de acţionarii acesteia, în condiţiile Legii 31/1990, fiind confirmată de judecătorul sindic.

Astfel, dispoziţiile art. 244 şi 245 din Legea 31/1990 invocate de creditoare nu sunt aplicabile în speţă, iar confort art. 2491 din lege „ În cazul unei fuziuni prin absorbţie, prin care una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă toate activele şi pasivele lor unei alte societăţi care deţine toate acţiunile lor sau alte titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală, următoarele articole nu se vor aplica: art. 241 lit. c), d) şi e), art. 2432, art. 2433, art. 244 alin. (1) lit. b) şi f), art. 245 şi art. 250 alin. (1) lit. b).”

Mai mult, prin reducere la absurd, chiar dacă am considera că aceasta este o fuziune clasică reglementată doar de dispoziţiile Legii 31/1990, se constată că creditoarea nu a utilizat instrumentul pus la dispoziţie de art. 243 din Legea 31/1990 rep., în care se prevede:

„(1) Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentă la data publicării şi care urmăreşte împiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opoziţie în vederea garantării satisfacerii creanţei sale, în condiţiile prezentului articol.

(2) Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”

Ori, după, cum se constată creditoarea HSB nu numai că nu a formulat opoziţie împotriva acestei fuziuni, ba a fost de acord cu ea prin votarea planului de reorganizare al CSC.

În consecinţă, în raport de aceste considerente, judecătorul sindic va admite contestaţia debitoarei SC şi va dispune înscrierea creditoarei HSB în tabelul creanţelor doar cu debitul principal, respectiv, 1.019.378,67 lei, fără penalităţi de întârziere.

Cu referire la creanţa BEJ BC:

Prin declaraţia de creanţă formulată la data de 22.06.2009 creditoarea BEJ BC a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei SC cu creanţa în sumă de 18.437,50 lei reprezentând cheltuieli de executare, respectiv onorariu judecătoresc conform procesului verbal nr.184/21.05.2009.

Cheltuielile de executare solicitate de creditoare au fost determinate de punerea în executare a sentinţei comerciale nr. 436/10.01.2005 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.4765/2005 prin care instanţa ordona CSC să plătească în termen de 30 de zile suma de 1.019.378,7 lei către HSB.

Astfel după închiderea procedurii de faliment faţă de CSC a urmat executarea silită în cadrul dosarului nr.184/2009 aflat pe rolul BEJ BC.

Judecătorul sindic consideră că în mod greşit a fost iniţiată şi apoi desfăşurată o astfel de procedură în condiţiile în care , aşa cum am menţionat şi mai sus, prin sentinţa comercială nr.144/21.03.2007 pronunţată în dosarul nr.8885/105/2005 (174/2005) Tribunalul Prahova a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea CSC care prevedea fuziunea debitoarei conform art. 95 alin.6 lit.d din Legea 85/2006 , urmând ca societatea absorbantă, SC să efectueze plăţile aşa cum s-a angajat prin protocolul de predare-primire a elementelor de activ şi pasiv încheiat în urma fuziunii la data de 31.07.2007.

Mai mult, titlul executoriu invocat nu îi este opozabil debitoarei SC; în urma fuziunii realizată în condiţiile art. 95 din Legea nr.85/2006 , debitoarei SC îi este opozabil pasivul existent la momentul încheierii protocolului de fuziune, cuprins în bilanţul de la 31.07.2007, respectiv obligaţiile înregistrate în tabelul rectificat al creanţelor-actualizat nr.107/20.02.2007, în care creditoarea BEJ BCnu este înregistrată.

În consecinţă, în raport de aceste considerente judecătorul sindic va admite contestaţia debitoarei şi va dispune înlăturarea din tabelul obligaţiilor a creditoarei BEJ BCcare nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitoarea SC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRESTE:

Admite contestaţiile debitoarei SC Bucureşti, în contradictoriu cu creditoarele HSB la SCA B.A – Bucureşti, sector 4, şi BEJ BC Bucureşti, sector 5Ţ

Dispune înscrierea creditoarei HSB în tabelul creanţelor doar cu debitul principal, respectiv, 1.019.378,67 lei, fără penalităţi de întârziere.

Dispune înlăturarea din tabelul obligaţiilor a creditoarei BEJ BC .

Termen pentru continuarea procedurii la 04.04.2011.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 24.01.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

ADINA BOJINCĂ VALENTINA COMAN