C. muncii, art. 154 alin. (1) şi (2), art. 163
■ Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru prestată fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani.
■ Prestarea efectivă a activităţii specifice raporturilor de muncă în folosul angajatorului, dovedită cu înscrisuri şi proba testimonială, dă dreptul salariatului la plata salariului, chiar dacă acesta nu se prezenta zilnic la birou în vederea desfăşurării activităţii, din cauza conduitei angajatorului.
■ Plata drepturilor salariale nu este dovedită de statele de plată care nu prezintă semnătura angajatului, contrar exigenţelor art. 163 C. muncii.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., miri. şi fam., decizia civilă nr. 1137 din 23 mai 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 442 din 10.03.2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul E.D.H. împotriva pârâtei SC H. BETON SRL C. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.131 lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între 01.02.2005 – 05.05.2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de administrator, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2608/23.03.2004. La data de
28.04.2005 reclamantul şi-a depus demisia, pârâta emiţând decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 25/05.05.2005.
Din actele depuse la dosar, respectiv carnetul de muncă şi decizia de desfacere a contractului individual de muncă, rezultă că reclamantul a prestat activitate până la data de 05.05.2005.
Potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru munca prestată fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani. Conform art. 161, salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în
regulamentul intern, după caz. întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Mai mult chiar, potrivit art. 164 C. muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorcască definitivă şi irevocabilă.
Potrivit prevederilor art. 287 C. muncii, sarcina probei în litigiile de muncă incumbă angajatorului. Acesta însă, nu a fost în măsură să probeze existenţa unei hotărâri AGA ori a altei măsuri interne în baza
cărcia să se suspende contractul individual de muncă al reclamantului. Atâta timp cât această instituţie de drept nu a operat în raporturile de muncă ale părţilor, iar angajatorul a proccdat la notarea încetării raporturilor de muncă începând cu 05.05.2005, rezultă că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.
In ce priveşte revocarea mandatului de administrator al reclamantului de către AGA, instanţa a reţinut că, prin sentinţa nr. 102/C/2005, Tribunalul Comercial Cluj a constatat nulitatea absolută a hotărârilor AGA din 7 martie, 16 martie, 31 martie şi 7 aprilie 2005, precum şi a proceselor-verbale încheiate, soluţia devenind irevocabilă în urma
deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prestarea efectivă a activităţii de către reclamant rezultă şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martorul N.N. a arătat că şi în perioada martie-iunie 2005 colabora cu reclamantul în acelaşi mod, doar într-o măsură mai mică, acesta din urmă furnizându-i telefonic comenzi. Martorul a mai învederat că operatorii de la staţia pârâtei efectuau comenzile făcute de către reclamant.
Astfel, rezultă că, deşi nu se prezenta la birou în vederea desfăşurării activităţii, reclamantul presta în folosul pârâtei activitate specifică raporturilor de muncă, transmiţând comenzi şi încheind contracte în beneficiul societăţii angajatoare.
în acest sens au fost depuse la dosarul cauzei o serie de contracte de vânzare-cumpărare, conform cărora, în numele societăţii pârâte, vânzarea a fost efectuată de către reclamant. Astfel, rezultă calitatea de angajat a reclamantului, activitatea sa fiind confirmată de către pârâtă prin executarea comenzilor şi a contractelor astfel întocmite.
Susţinerile pârâtei legate de recunoaşterea făcută de reclamant în cuprinsul unei depoziţii de martor nu are relevanţă în cauză. Recunoaşterea acestuia s-a referit la situaţia conform căreia, scriptic, a continuat să fie administrator, iar faptic nu, însă calitatea de angajat, prestarea activităţii în beneficiul angajatorului sunt aspecte diferite.
Având în vedere aceste aspecte legale, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei şi a obligat pârâta la plata drepturilor salariale restante în cuantum de 6.131 lei, aferente perioadei
01.02.2005 -05.05.2005.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC H. Beton SRL a declarat recurs prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii, ca nefondată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului s-a susţinut că reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu şi nu a mai prestat activitate începând cu data de
07.03.2005. De asemenea, din statele de plată, rezultă că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale pentru lunile februarie-martie 2005. Se critică nerespectarea de către instanţa de fond a indicaţiilor obligatorii ale instanţei de recurs, care a impus verificarea prestării efective de către reclamant a funcţiei de administrator. Instanţa de rejudecare, cu totul eronat, a reţinut în considerentele hotărârii că, „deşi nu se prezenta la birou’, reclamantul presta totuşi activitatea specifică funcţiei, prin încheierea contractelor şi transmiterea comenzilor în beneficiul pârâtei. Funcţia de administrator pe care era încadrat reclamantul presupunea atribuţii şi activităţi mult mai vaste decât simpla încheiere a două contracte în decurs de o lună.
Se critică şi neluarea în considerare a depoziţiei martorului T.I., iar
declaraţia martorului N.N. este apreciată superficial. In fine, nici măcar recunoaşterea reclamantului cuprinsă în declaraţia de martor dată cu o zi anterior dezbaterii fondului cauzei nu este interpretată ca atare de instanţă. Deşi acesta precizează expres că doar scriptic a mai ocupat funcţia de administrator în perioada 15/16.03. – 5.05.2005, însă faptic administrarea societăţii cu toate atribuţiile inerente acestei activităţi era exercitată de alte persoane, respectiv de administratorul provizoriu şi de asociaţi, instanţa de rejudecare înlătură această probă ca irelevantă în cauză, motivând că „calitatea de angajat, prestarea activităţii în beneficiul angajatorului sunt aspecte diferite” de funcţia de administrator pe care reclamantul a exercitat-o doar scriptic.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de apel a respins, ca nefondat, recursul, pentru următoarele considerente:
în perioada de 01.02.2005 – 05.05.2005 reclamantul a exercitat funcţia de administrator al societăţii pârâte, cuvenindu-i-se, prin urmare, drepturile salariale corespunzătoare.
Astfel, Curtea reţine că, în această perioadă, reclamantul a încheiat, în calitate de administrator, trei contracte de vânzare-cumpărare la datele de 08.03.2005, 28.03.2005 şi 12.04.2007, exercitându-şi prerogativele şi atribuţiile specifice funcţiei deţinute.
De asemenea, martorul N.N. a relatat că reclamantul îi comunica telefonic comenzile pe care trebuia să le efectueze în perioada în discuţie şi că acesta verifica personal modul de a comenzilor, ceea ce confirmă exercitarea autorităţii specifice funcţiei deţinute.
Chiar dacă reclamantul nu s-a prezentat zilnic la locul de muncă, este de reţinut, pe de o parte, că aceste absenţe se datorează conduitei
pârâtei carc l-a revocat în mod nelegal din funcţie, după cum s-a stabilit în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti pronunţate. Pe de altă parte, exercitarea funcţiei de administrator implică deplasări în afara locului de muncă, întâlniri cu parteneri contractuali şi cu furnizori, contacte cu organele autorităţii statului, neconstituind o cerinţă obligatorie a postului prezenţa sa zilnică la serviciu.
In acelaşi context, Curtea constată că declaraţia martorului T.I., de care se prevalează recurenta, prezintă un grad ridicat de subiectivism, deoarece martorul menţionat era asociatul reclamantului în acea perioadă, fiind şi cel care a votat pentru excluderea reclamantului din societate, ceea ce a generat un litigiu între reclamant şi martor.
Tot astfel, Curtea constată că susţinerea recurentei privind plata drepturilor salariale pentru perioada februarie-martie 2005 este infirmată de statele de plată depuse la dosar, care nu prezintă semnătura reclamantului, contrar exigenţelor art. 163 C. muncii.
In fine, pretinsa recunoaştere a reclamantului privind neîndeplinirea activităţii de administrator în perioada în litigiu nu poate fi interpretată în mod autonom, ci trebuie raportată la ansamblul împrejurărilor cauzei din care rezultă că reclamantul şi-a exercitat funcţia în condiţiile specifice stării conflictuale dintre părţi, aşadar, nu cu caracter de permanenţă şi continuitate din cauza conduitei pârâtei.
De altfel, efectul constatării nulităţii hotărârilor AGA prin care reclamantul a fost exclus din societate este repunerea în situaţia anterioară, respectiv redarea calităţii de asociat şi reocuparea funcţiei de administrator, care reprezintă drepturi ocrotite de legislaţia muncii, fară a i se putea opune o recunoaştere extrajudiciară de natură a fi asimilată unei renunţări la dreptul pretins.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul pârâtei.