Modificarea felului muncii. Trecerea într-o altă funcţie. Obligativitatea acordului salariatului


C. muncii, art. 41 alin. (1) şi (2)

Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă nu se poate face decât prin acordul părţilor. Faptul că salariatul nu ar câştiga nimic la salariu prin numirea în postul avut anterior modificării contractului individual de muncă sau că prin anularea deciziei şi trecerea salariatului pe postul avut anterior s-ar crea un dezechilibru în planul forţei de muncă nu dă dreptul angajatorului să modifice unilateral contractul individual de muncă al salariatului.

C.A. Craiova, Secţia conflicte de muncă, decizia nr. 2966 din 15 septembrie 2006, portal.just.ro

In contestaţia formulată, contestatorul M.C. a solicitat anularea deciziei nr. 2011072/2005, emisă de intimată, şi menţinerea sa în funcţia de

mecanic instructor. In motivarea contestaţiei a arătat că prin decizia respectivă s-a dispus trecerea sa din funcţia de mecanic-instructor în funcţia de mecanic.

Prin sentinţa civilă nr. 36/2006, instanţa a admis contestaţia şi a anulat decizia, reţinând că la data de 1 septembrie 2005 între intimată şi contestator s-a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care contestatorul era numit în funcţia de mecanic-instructor.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata, susţinând, pe de o parte, că, în conformitate cu planul forţei de muncă, numărul de posturi de mecanic-instructor a fost totdeauna de trei, iar prin hotărârea instanţei de fond s-ar crea un dezechilibru între numărul de mecanici necesari şi cei existenţi, iar, pe de altă parte, a arătat că prin trecerea contestatorului în funcţia de mecanic-instructor acesta nu a câştigat nimic la salariu.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 2966 din 15 septembrie 2006, a respins ca nefondat recursul.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (1) C. muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat

numai prin acordul părţilor. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, modificarea unilaterală a contractului de muncă este permisă cu titlu de excepţie doar în cazurilc prevăzute de cod, şi anume prin delegare sau detaşare.

In speţă, prin decizia atacată s-a produs modificarea contractului de muncă al contestatorului sub aspectul felului muncii, fară acordul acestuia, astfel că decizia respectivă nu este legală.

Susţinerile intimatei, în sensul că s-ar crea un dezechilibru în planul forţei de muncă prin reangajarea lui în funcţia de mecanic-instructor sau că acesta nu ar câştiga nimic la salariu, nu au relevanţă în raport de prevederile exprese ale art. 41 C. muncii, nefiind vorba de o delegare sau detaşare.