Afirmaţiile intimatei în justificarea neîndeplinirii obligaţiei de restituire a garanţiei de bună execuţie nu îşi găsesc corespondent în actele dosarului, câtă vreme plata lucrărilor s-a făcut de finanţator către antreprenorul general iar încheierea procesului-verbal de recepţie finală era în sarcina antreprenorului general, care nu a făcut nici un demers pentru ca finalizarea lucrărilor să fie atestată de recepţia finală, conform stipulaţiei din contract.
în consecinţă, intimata nu se poate prevala de propria omisiune de a depune diligenţele necesare pentru încheierea procesului-verbal de recepţie finală iar lipsa acestuia nu poate să constituie impediment în eliberarea garanţiei de bună execuţie, după expirarea perioadei convenite prin contract.
(Secţia comercială, decizia nr. 2438 din 3 aprilie2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
S. C. „E. C. “ S. A. a chemat în judecată S. C. „C.“ S. R. L. şi a solicitat ca prin sentinţa civilă care se va pronunţa să fie obligată la restituirea sumei de 15.178,8 DM reţinută de aceasta cu titlu de garanţie, cu motivarea că în calitate de subantreprenor şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau conform contractului nr. 470/9 septembrie 1993 încheiat cu pârâta în calitate de antreprenorgeneral.
Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, prin sentinţa nr. 560 din 24 decembrie 1998 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială care, prin decizia nr. 2972 din 29 noiembrie 1999 a respins ca nefondat apelul reclamantei S. C. „E. C.“ S. A.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract întrucât recepţia finală nu a fost făcută şi că în aceste condiţii pretenţiile formulate nu sunt certe, lichide şi exigibile.
S-a mai reţinut că întocmirea procesului-verbal de recepţie finală era în sarcina reclamantului conform clauzelor contractului şi că până la îndeplinirea obligaţiei ce-i revine, garanţia nu poate fi restituită.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta S. C. „E. C.” S. A.
Recurenta a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1. Instanţele nu au ţinut seama de prevederile art. 25 din contractul de subantrepriză potrivit căruia responsabilitatea eliberării garanţiei revine antreprenorului general după îndeplinirea obligaţiilor ce revin constructorului.
Dovada achitării de sarcinile contractuale a fost făcută cu procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor.
2. Investitorul „C. D. D. F.“ confirmă prin reprezentanţii săi că suma totală reţinută se află în cont şi nu este utilizată.
3. La dosar s-au depus procesele-verbale de remediere efectuate din perioada de garanţie conform listei de remedieri care nu a fost avută în vedere de instanţele care au soluţionat cauza.
4. Nu există nici un document din care să rezulte neîndeplinirea obligaţiilor constructorului câtă vreme nu i-a fost comunicat procesul-verbal încheiat între antreprenorul general şi finanţatoare la expirarea perioadei de garanţie.
De asemenea nu i-au fost comunicate documentele care să ateste că au fost efectuate lucrări cu alţi executanţi.
5. Ceilalţi subantreprenori care au participat la executarea obiectivului „C.“ S. R. L., şi-au primit garanţia deşi nu posedau procesele-verbale de recepţie finală.
în drept, recurenta a invocat prevederile art. 305 pct. 8,9,10 şi 11 C. pr. civ., fără să le dezvolte şi să le motiveze separat şi a solicitat admiterea recursului iar în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 25 din contract garanţia de bună execuţie se constituie prin reţineri necesare de 10% din valoarea situaţiilor de plată. Garanţia astfel reţinută este depozitată în banca finanţatorului, în cont închis în DM şi se eliberează în lei la paritatea din ziua eliberării. Responsabilitatea eliberării garanţiei în condiţiile achitării de sarcinile contractuale îi revine antreprenorului general.
Potrivit art. 14 din contractul de subantrepriză nr. C 470/1993, recurenta ca subantreprenor de specialitate a acordat un termen de garanţie pentru lucrările executate, de 2 ani.
Acest termen curge potrivit art. 15 din contract de la data recepţiei preliminare a lucrării.
Predarea obiectivelor a căror realizare revenea subantreprenorului de specialitate a avut loc la data de 14 noiembrie 1994 conform procesului-verbal purtând aceeaşi dată. Procesul-verbal de recepţie din 25 ianuarie 1995 încheiat de antreprenorul general cu beneficiarul lucrării atestă terminarea lucrărilor, ceea ce înseamnă că lucrările executate de recurentă au fost acceptate de finanţator.
în aceste condiţii solicitarea de restituire a garanţiei de bună execuţie trebuia examinată de instanţele care au soluţionat cauza sub cel puţin două aspecte: (1) dacă recurenta şi-a îndeplinit obligaţia de remediere a defecţiunilor reţinute în capitolul VI din procesul-verbal din 25 ianuarie 1995 şi (2) dacă obligaţia de a efectua recepţia finală îi revenea intimatei după expirarea perioadei de garanţie.
Potrivit contractului obligaţia efectuării recepţiei finale şi a garanţiilor revenea în mod expres antreprenorului general cu respectarea prevederilor art. 25 alin. V din contract.
Remedierile care trebuia executate erau cele prevăzute în lista anexată procesului-verbal de recepţie din 25 ianuarie 1995, Capitolul VI, referitoare la Centrala termică aşa cum rezultă şi din răspunsul la interogatoriu (fila 100 fond). Procesele-verbale din data de 11 aprilie 1995 şi din 21 septembrie 1995 fac dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau recurentei aşa încât în lipsa unei dovezi din care să rezulte obiecţiunile finanţatorului faţă de lucrările executate nu justifică nerestituirea la sfârşitul celor doi ani conveniţi prin contract a garanţiei de bună execuţie.
Prin adresa din 7 mai 2001, finanţatorul confirmă că a efectuat toate plăţile şi că nu mai există alte pretenţii în această privinţă în raporturile sale cu „contractantul principal”.
Mai mult, într-o cauză ce a format obiectul dosarului 5818/2001 (fila 36 recurs), intimata a fost obligată să încheie procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate de S. C. „E.” S. A.
La această probă se adaugă şi înscrisul aflat la fila 19 apel din care rezultă că suma reţinută drept garanţie se află în cont nefiind utilizată, problema restituirii garanţiei potrivit acestui înscris urmând să se soluţioneze după întâlnirea din cursul lunii decembrie 1998.
Aşadar, afirmaţiile intimatei în justificarea neîndeplinirii obligaţiei de restituire a garanţiei de bună execuţie nu îşi găsesc corespondent în actele
dosarului câtă vreme plata lucrărilor s-a făcut de finanţator către antreprenorul general iar încheierea procesului-verbal de recepţie finală era în sarcina antreprenorului general care nu a făcut nici un demers pentru ca finalizarea lucrărilor să fie atestată de recepţia finală conform stipulaţiei din contract.
în consecinţă, intimata nu se poate prevala de propria omisiune de a depune diligenţele necesare pentru încheierea procesului-verbal de recepţie finală iar lipsa acestuia nu poate să constituie impediment în eliberarea garanţiei de bună execuţie, după expirarea perioadei convenite prin contract.
Având în vedere că soluţiile pronunţate în cauză nu se fundamentează pe probele dosarului, pentru considerentele expuse, antreprenorului general îi revine obligaţia să achite garanţia de bună execuţie conform cererii precizate aflată la fila 35 apel, astfel că potrivit art. 304 (9) (10) C. pr. civ. şi art. 314 C. pr. civ., recursul reclamantei se va admite şi modificând decizia din apel în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi, va fi schimbată sentinţa fondului în sensul obligării pârâtei-intimate la plata sumei de 15.178,8 DM în lei la data plăţii şi la 22.610.872 lei cheltuieli de judecată în toate instanţele.
