2 Autoritate de lucru judecat. Condiţii
C. civ., art. 1201
1. Când, pe timpul detaşării, salariatul are obligaţia să constituie, la dispoziţia societăţii beneficiare, o garanţie bănească, restituirea acesteia este posibilă numai în cazul în care obligaţiile pentru garantarea cărora s-a constituit respectiva garanţie au fost îndeplinite.
2. Conform art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
C.A. Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 101/R-CM din 6 martie 2006, în R.R.D.M. nr. 1/2007, p. 131-133
Instanţa a constatat că, la data de 7 iunie 2005, reclamantul T.V. a chemat în judecată pârâta SC C. SA Bucureşti, pentru a fi obligată să-i restituie garanţia bănească în cuantum de 1123,752 dolari SUA la nivelul lunii august 1999, să se reactualizeze această sumă în raport de indicii de inflaţie începând cu luna ianuarie 1997 şi până la data restituirii efective, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 23 ianuarie 1997 – 24 decembrie 1998, a fost detaşat de la RA E.T.R.V. la pârâtă, care i-a fixat locul de muncă la subunitatea sa, filiala G.M.S.D.
In baza prevederilor art. 3 lit. b) din contractul individual de muncă, reclamantul, pe perioada detaşării, trebuia să beneficieze de o diurnă lunară de 550 dolari SUA, plătibilă în moneda locală la cursul oficial de schimb de la data achitării. Pe timpul detaşării, în baza prevederilor art. 5 lit. b) din contractul individual de muncă, reclamantul a avut obligaţia să constituie la dispoziţia societăţii o garanţie bănească de 15% care, ulterior, a devenit 10% din drepturile salariale prevăzute de art. 3 lit. b) din contractul individual de muncă. Restituirea acestei garanţii era condiţionată de încadrarea în DVC, aprobată de unitate, de realizarea termenelor din graficele de execuţie şi de către beneficiarii marocan. Pe durata detaşării, filiala C.M.S.D. a constituit o garanţie în cuantum de 1123,752 dolari SUA la nivelul lunii august 1998, prin reţineri de 10% din diurna care i se cuvenea lunar reclamantului.
Acţiunea reclamantului, formulată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care solicita să i se restituie garanţia, a fost respinsă ca tardiv formulată.
Tribunalul Bucureşti a respins recursul împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în cauză nu s-au administrat probe, în sensul că obligaţiile pentru garantarea cărora s-a constituit respectiva garanţie au fost îndeplinite şi că sumele reţinute în acest scop au fost eliberate pentru a fi restituite cătrc cei îndreptăţiţi.
Prin sentinţa civilă nr. 688 din 3 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, s-a admis excepţia privind puterea lucrului judecat şi, în consecinţă, respinsă acţiunea formulată de T.V. împotriva pârâtei SC C. SA Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele: prin sentinţa nr. 9405 din 25 septembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 22597/2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a dispus respingerea cererii ca fiind tardiv formulată. Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin decizia nr. 631/R din 29 martie 2002, a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu SC C. SA ca neîntemeiată, evocând fondul după casare.
Rezultă că acţiunea reclamantului cu acelaşi obiect formulată împotriva aceleiaşi pârâte a fost respinsă ca neîntemeiată, şi nu ca lipsită de obiect, aşa cum se susţine de către reclamant, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind puterea lucrului judecat.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul.
Recursul este nefondat. Corect a reţinut instanţa de fond că în cauză există autoritate de lucru judecat, deoarece în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. Astfel, prin prima acţiune formulată, reclamantul a solicitat restituirea garanţiilor de 15%, indemnizaţia de concediu de odihnă şi concediu suplimentar, precum şi diurna de 550 dolari SUA.
Acţiunea a fost soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr. 631/R/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată. S-a reţinut că în cauză nu s-au administrat probe, în sensul că obligaţiile pentru garantarea cărora s-a constituit respectiva garanţie au fost îndeplinite şi nici că sumele reţinute în acest scop au fost eliberate spre a fi restituite celor îndreptăţiţi.
Prin acţiunea formulată la data de 7 iunie 2005, reclamantul a solicitat restituirea garanţiei de 1123,752 dolari SUA, constituită prin reţineri din diurnă, susţinând că lucrările de construcţii-montaj au fost predate beneficiarului marocan şi garanţia lucrării i-a fost restituită antreprenorului după ultima recepţie din anul 2003, fiind îndeplinite în prezent condiţiile pentru restituirea acesteia.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 688 din 3 noiembrie 2005, a respins acţiunea, apreciind că în cauză există autoritate de lucru judecat, deoarece există identitate de părţi, obiect şi cauză între
prima acţiune introdusă de reclamant şi cea cu care a fost învestită instanţa de fond.
Este adevărat că există identitate de părţi şi obiect, însă din susţinerile recurentului rezultă că noua cerere este întemeiată pe altă cauză, care a luat naştere după pronunţarea primei sentinţe, respectiv înscrisurile invocate de reclamant cu care acesta înţelege să probeze
pretenţiile sale, emise ulterior primei judecăţi. In aceste condiţii, apreciază recurentul, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate cerută de textul de lege menţionat, întrucât la dosar au fost depuse înscrisuri care nu au putut fi avute în vedere la pronunţarea primei soluţii, deoarece nu fuseseră emise, ele fiind invocate prin motivele de recurs la punctul B.
Susţinerea recurentului, că după pronunţarea primei sentinţe, cu înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada acţiunii sale, nu a putut fi reţinută, deoarece din conţinutul înscrisului depus rezultă că nu a fost restituită garanţia de bună execuţie datorită calităţii necorespunzătoare a lucrării efectuate. Din adresa emisă de Ambasada Română de la Rabat la data de 15 aprilie 2004 rezultă că în luna septembrie 1997 contractul dintre C. şi O. a fost reziliat de partea marocană din cauza întârzierilor în execuţie, pierzându-se dreptul la restituirea garanţiilor. Deşi aceste înscrisuri au o dată ulterioară soluţionării primei cereri, s-a observat că situaţia de fapt este aceeaşi, în sensul că nu se face dovada că această garanţie s-a restituit pârâtei, dimpotrivă, rezultă că nu s-a restituit datorită lucrării necorespunzătoare efectuate, care a determinat rezilierea contractului. Lucrările de finalizare a portului Dahla s-au finalizat în baza unui alt contract, în luna iulie 2001, dată la care reclamantul nu mai lucra în Maroc.
Referitor la acordarea premiului „Trofeul Calităţii 1998” pârâtei pentru lucrarea la care pretinde că a participat şi recurentul, s-a reţinut că din adresa nr. 900E din 14 iunie 2005, emisă de A., rezultă că s-a efectuat o recepţie provizorie, care va fi inclusă în recepţia finală a obiectivului, însă nu rezultă că s-ar fi restituit garanţia pretinsă de recurent.
Faţă de considerentele mai sus expuse, curtea a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ.