Drepturile copărtaşilor cu privire la întregul bun, şi anume exercitarea actelor materiale, precum utilizarea bunului sau culegerea fructelor produse, ce pot fi executate de fiecare copărtaş, dar sub două condiţii: să nu stânjenească folosinţa bunului de către ceilalţi copărtaşi şi să nu transforme destinaţia bunului ori modul de folosinţă al acestuia. Totodată, practica judiciară şi literatura de specialitate sunt unanime în a accepta că fiecare copărtaş are dreptul de a pretinde în justiţie acea parte din fructele produse de bun proporţional cu cota sa parte din drept.
Dosar 9906/288/2010 al Tribunalului
Vâlcea, decizia civilă nr. 128/31.01.2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub nr. de dosar 9906/288/2010 la data de 06.08.2010, reclamanţii I. V.L. şi I.V. I. au chemat în judecată pe pârâtul I.T. I., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul la plata către aceştia a echivalentului în bani a lipsei de folosinţă a două suprafeţe de teren, pe ultimii trei ani.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în urma decesului autorului lor, I.T. V., pârâtul I.T. I. a exploatat, cultivat şi recoltat culturile produse pe terenul arabil situat în punctul V. C., com. Dănicei, jud. Vâlcea, a cărui suprafaţă este de 1 ha şi, de asemenea, culturile produse pe terenul arabil situate în punctul P. O., com. Dănicei, jud. Vâlcea, a cărui suprafaţă este de 0,5 ha. Reclamanţii au susţinut că pârâtul a comercializat produsele agricole rezultate de pe cele două suprafeţe de teren, proprietăţi ale tatălui reclamanţilor, fără nici un drept.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 şi pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 7356/22.06.2011 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată şi acţiunea, pe fondul ei.
Pentru a statua astfel, prima instanţă a reţinut că terenul în suprafaţă de 10.000 de mp situat în pct. V. C. a fost dobândit în indiviziune de către pârâtul I. T. I. şi tatăl reclamanţilor, I.T. V..
O dovadă în acelaşi sens este şi certificat de moştenitor nr. 780/7 iulie 1986, în care se menţionează, ca bunuri imobile în patrimoniul autorului I. T. V. la momentul decesului acestuia, 5000 mp livadă de pomi situat în pct. Piscul Opincii, dobândit prin stăpânire în fapt de peste 15 ani, şi cota de ? din 10.000 de mp, din care 250 mp reprezentat de teren construcţii şi restul reprezentat de teren arabil, situat în pct. V. C., com. Dănicei, dobândit prin moştenire după bunica sa I. N. I., potrivit certificatului de moştenitor nr. 763/14 iunie 1984.
Din probele administrate în cauză mai reiese şi faptul că succesiunile lui I. N. I., cea de pe urma căreia a rămas terenul în suprafaţă de 10.000 de mp din pct. V. C., precum şi succesiunea lui I.T., cel de pe urma căruia a rămas terenul în suprafaţă de 5000 de mp din pct. P. O., nu s-au dezbătut, ceea ce duce la concluzia, astfel cum a arătat şi pârâtul, că cele două terenuri sunt deţinute, stăpânite şi folosite în indiviziune, nici unul din moştenitori neavând un drept de proprietate unic, propriu, asupra unei bucăţi individualizate material din aceste terenuri.
Acestea sunt singurele înscrisuri depuse de părţi la dosar, iar din aceste probe administrate nu rezultă temeinicia cererii de chemare în judecată a reclamanţilor, întrucât aceştia nu au dovedit că au un drept de proprietate asupra terenurilor şi nici nu au dovedit lipsa dreptului pârâtului de a folosi terenurile. Dimpotrivă, din dovezile existente la dosar reiese că terenurile sunt deţinute de părţi în indiviziune, iar reclamanţii nu au dovedit în cauză săvârşirea de către pârât a unei fapte ilicite, care să justifice antrenarea răspunderii civile delictuale a acestuia, întrucât nu a fost dovedită utilizarea fără drept de către pârât a terenurilor în cauză.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii, solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, modificarea hotărârii instanţei de fond conform motivelor invocate sau casarea acesteia, ca urmare a necercetării fondului cauzei.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul a constatat că recursul este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii – recurenţi au solicitat instanţei obligarea pârâtului – intimat la plata lipsei de folosinţă pentru două terenuri situate în pct. V. C., în suprafaţă de aproximativ 1 ha şi P. O., în suprafaţă de aproximativ 0,5 ha, din comuna Dănicei.
Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 5934 din data 28 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea s-a luat act de tranzacţia semnată de părţi, în sensul partajării între cei doi reclamanţi, în calitate de succesori de gardul I de pe urma autorului I. T. V., a unor terenuri situate în punctele litigioase, astfel cum erau menţionate în certificatul de moştenitor nr. 780/7 iulie 1986.
Însă, în raport de susţinerea constantă a intimatului – pârât, I. T. I., în sensul că părţile sunt coproprietari cu privire la aceste două terenuri, pretinzând că au rămas de pe urma autorilor comuni I. A. T. şi I. A. I., prima instanţă nu a lămurit pe deplin această împrejurare, nefiind suficientă doar cercetarea înscrisurilor depuse de părţi , fără a se realiza o aplicare pe teren a acestora şi o identificare juridică a terenurilor.
Aceeaşi statuare este regăsită în considerentele sentinţei civile nr. 5848/3 decembrie 1990 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, în sensul că bunurile litigioase (terenurile din pct. P. O. şi V. C., o casă din lemn acoperită cu şindrilă, grajd, magazie pătul) sunt în indiviziune şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea în revendicare promovată de fosta soţie a autorului reclamanţilor, formulată în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentantă legală a minorilor I.I. şi I. V. L., reclamanţii din prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâtul Iordache I. Ion.
Sentinţa civilă nr. 224/19 ianuarie 1988 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8331/1987, prin care s-a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta I. V. I. în contradictoriu cu pârâta D. F., fiind obligată aceasta din urmă să respecte deplina proprietate şi liniştita posesie asupra terenului în suprafaţă de aproximativ 10.000 m.p., situat în pct. P. O., precum şi hotărârea judecătorească aflată la fila 115 dosar fond prin care s-a partajat averea rămasă de pe urma defunctului I..F se impune a fi aplicate pe teren în vederea identificării terenurilor situate în pct. V. C. şi P. O.
Toate aceste aspecte sunt de natură să contureze concluzia că în speţă nu a fost stabilită situaţia de fapt necesară desluşirii raportului juridic litigios, iar o asemenea operaţiune nu se poate realiza în recurs fără suplimentarea probatoriului cu proba tehnică, inadmisibilă în această cale de atac, potrivit art. 305 din în forma în vigoare anterioară Legii nr. 202/2010, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe cale de consecinţă, se impune suplimentarea mijloacelor de probă cu proba testimonială şi cu proba cu expertiza tehnică specialitate pentru a se lămuri dacă terenurile situate în pct. V.C.şi P. O. fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma autorilor comuni ai părţilor: I.A. T.şi I. A. I., dacă părţile au rămas în indiviziune cu privire la aceste terenuri.
În plus, chiar în ipoteza în care s-ar statua cu certitudine că părţile sunt în indiviziune, mai trebuie punctate şi drepturile copărtaşilor cu privire la întregul bun, şi anume exercitarea actelor materiale, precum utilizarea bunului sau culegerea fructelor produse, ce pot fi executate de fiecare copărtaş, dar sub două condiţii: să nu stânjenească folosinţa bunului de către ceilalţi copărtaşi şi să nu transforme destinaţia bunului ori modul de folosinţă al acestuia. Totodată, practica judiciară şi literatura de specialitate sunt unanime în a accepta că fiecare copărtaş are dreptul de a pretinde în justiţie acea parte din fructele produse de bun proporţional cu cota sa parte din drept.
Pe cale de consecinţă, se impune administrarea probei testimoniale pentru a se releva împrejurarea dacă pârâtul a exercitat acte materiale de împiedicare a folosinţei celor două terenuri de către cei doi reclamanţi, respectiv dacă aceştia şi-au exteriorizat intenţia de a stăpâni efectiv terenurile, fiind stânjeniţi de pârât.
Pentru considerentele anterioare, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 3 teza finală şi 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, a apreciat că se impune admiterea recursului reclamanţilor, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
