Legea nr. 130/1996, republicată, art. 25, art. 31
Potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun; menţiunea că, în anul 2003, suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat nu poate fi interpretată în sensul că aceste suplimentări au fost introduse în salariul de bază „începând cu anul 2003”, ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004-2007; menţiunea din contractul din anul 2003 se referă strict la anul 2003, fiind reiterată cu acelaşi conţinut şi în contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007.
în caz de divergenţă de interpretare, clauza se interpretează în favoarea salariatului, adică în sensul că acesta beneficiază, în mod distinct, şi de suplimentările salariale de Paşti şi de Crăciun, după anul 2003, drepturile la majorările salariale (incluse în salariul de bază) neputând reprezenta cauza juridică a reducerii drepturilor la suplimentările de Paşti şi de Crăciun.
Nu prezintă relevanţă majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile din Contractul colectiv de muncă privind negocierea anuală a salariului de bază minim, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienţilor de salarizare, creşterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul unitătii. Prin urmare, salariul de bază mediu diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea, nu se poate susţine ideea includerii suplimentărilor pentru Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2003.
întrucât interpretarea dată de către comisia paritară prevederilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaţilor, aceasta nu poate fi avută în vedere,
de vreme ce nu a fost concretizată într-un act adiţional înregistrat la direcţia generală de muncă şi protecţie socială.
C.A. Târgu Mureş, s. civ., confl. mun., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 340 din 1 aprilie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Mureş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta E.F., în contradictoriu cu SC E. SA şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a diferenţelor de drepturi salariale, reprezentând un salariu de bază mediu pe SC E. SA pe anul 2004; două salarii de bază medii pe SC E. SA pe anul 2005; un salariu de bază mediu pe SC E. SA pe anul 2006.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, Tribunalul a avut în vedere, în esenţă, considerentele relevate în continuare:
In perioada aflată în litigiu, la nivelul unităţii a existat un contract colectiv de muncă, acesta fiind actul juridic cu valoare normativă [art. 1 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996] care reglementează salarizarea, cu modificările sale anuale, rezultate ca urinare a negocierilor anuale obligatorii în materie de salarizare [art. 3 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 130/1996].
Potrivit art. 168 alin. (1) CCM la nivel de unitate (alineat care nu a suferit modificări în perioada 2003-2007): „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii SC E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu G.E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor”.
In perioada anilor 2003-2004, art. 168 alin. (2) din acelaşi contract a avut următorul cuprins: „Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate”.
In perioada anilor 2005-2006, în urma modificării, art. 168 alin. (2) a
primit următorul conţinut: „In anul 2003 suplimentările salariale de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.
Pe de altă parte, în baza negocierilor anuale obligatorii [art. 3 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 130/1996], în perioada 2004-2007 a fost modifi
cat şi art. 128 alin. (5) şi (6) CCM la nivel de unitate, acordându-se majorări salariale în fiecare an, prin mărirea salariului de bază minim pe unitate la care se aplică coeficienţii de salarizare, ceea ce a atras majorări (creşteri) ale salariilor de bază într-un procent general (în medie) cuprins între 10-13%, diferenţiat pe ani.
In interpretarea salariatului, suplimentările salariale de Paşti şi Crăciun pot fi considerate ca introduse în salariul de bază al fiecăruia numai pentru anul 2003, iar, pentru perioada ulterioară, acestea trebuie acordate în mod separat de salariul de bază, în mod distinct de majorările salariale incluse în salariul de bază, în fiecare an, potrivit art. 128 alin. (5) şi (6) CCM.
Dimpotrivă, în interpretarea unităţii angajatoare pârâte, suplimentările salariale în discuţie trebuie considerate ca şi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ca efect al creşterilor salariale ale salariului de bază acordate în fiecare an, în baza art. 128 alin. (5) şi (6) CCM.
Ca atare, având în vedere şi că, în dreptul muncii, CCM are valoare de act normativ, instanţa a constatat că, în speţă, conflictul juridic se reduce la interpretarea divergentă a unor dispoziţii normative, deci la tranşarea unei probleme de drept pe calea unei interpretări judiciare obligatorii pentru părţi.
Situaţia dedusă judecăţii fiind una de drept, în cauză este inadmisibilă administrarea unei expertize, potrivit art. 201 C. proc. civ.
Având în vedere cele expuse, instanţa a apreciat că interpretarea legală este cea potrivit căreia art. 168 alin. (1) şi (2) CCM reprezintă un izvor normativ pentru plata, în mod distinct, a suplimentărilor salariale litigioase, pentru motivele prezentate în continuare.
In primul rând, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 168 alin. (2) din contract, rezultă că s-au utilizat prepoziţiile „pentru” şi „în”, care, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, sunt prepoziţii care exprimă un raport temporal concretizat exclusiv la complementul circumstanţial de timp pe care acesta îl introduce (în cazul nostru, exclu-
siv la „anul 2003”, iar nu alte perioade de timp). Intr-adevăr, prepoziţiile „pentru” şi „în” nu se confundă şi nu sunt în niciun caz sinonime cu prepoziţia „din”, numai aceasta din urmă fiind singura care exprimă un raport temporal care indică punctul de plecare în timp (debutul unei perioade de timp). Or, în speţă, nu s-a folosit prepoziţia „din”, ci, dimpotrivă, prepoziţiile „pentru” şi „în”, care au un înţeles restrictiv, doar limitat la anul 2003, singurul an în care suplimentările au fost incluse în salariul de bază.
In al doilea rând, din interpretarea sistematică a prevederilor Contractului colectiv, rezultă că sunt obligatorii regulile de interpretare prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (2), respectiv art. (9) CCM. Astfel, drepturile la majorările salariale [incluse în salariul de bază, conform art. 128 alin. (5) şi (6) din contract] nu pot reprezenta cauza juridică a reducerii drepturilor la suplimentările de Paşti şi de Crăciun, recunoscute anterior prin art. 168 alin. (1) şi (2) din contract. De asemenea, în caz de divergenţă de interpretare, clauza se interpretează în favoarea salariatului, adică în sensul că acesta beneficiază, în mod distinct, şi de suplimentările salariale de Paşti şi de Crăciun, după anul 2003.
Tot din interpretarea sistematică a prevederilor CCM, rezultă că menţinerea neschimbată a prevederilor art. 168 alin. (1) din contract (care dau dreptul la suplimentări viitoare, imperative, exprimate de verbul „vor beneficia”, permanentizate prin neabrogare) susţine, odată în plus, existenţa dreptului distinct la suplimentările salariale. Faptul că pârâta nu a demarat negocierile obligatorii anuale pentru acordarea acestor drepturi distincte [conform articolului sus-menţionat, raportat la art. 3 alin. (5) din Legea nr. 130/1996] nu are nicio relevanţă, deoarece pârâta nu îşi poate invoca în apărare propria culpă.
In fine, Tribunalul a remarcat faptul că interpretarea dată de comisia paritară, prin nota nr. 5140/31.08.2007, nu este opozabilă salariaţilor, deoarece nu a fost emisă cu respectarea solemnităţilor solicitate de dispoziţiile imperative ale art. 31 raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă, fiind un act juridic solemn, şi actele interpretative trebuie să se concretizeze în acte adiţionale înregistrate la organele competente, sub sancţiunea inopozabilităţii.
în legătură cu cuantumul suplimentărilor solicitate prin acţiune, instanţa a reţinut că acestea nu pot fi decât cele stabilite determinabil, prin raportare la „salariul de bază mediu” pe unitate, aşa cum stipulează art. 168 alin. (1) CCM, iar nu prin raportare la „salariul mediu brut”, aşa cum greşit s-a procedat prin motivarea acţiunii. Valoarea anuală a „salariului de bază mediu” este una foarte uşor determinabilă, prin programele informatice de calculare a salariilor de care dispune pârâta, ca medie aritmetică a salariilor de bază pe unitate (adică a salariilor de bază stabilite pentru angajaţii unităţii prin contractul colectiv, pentru anul în cursul căruia se datorau suplimentările de Paşti şi de Crăciun).
împotriva hotărârii Tribunalului a declarat recurs pârâta SC E. SA, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele de nelcgalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinându-se, cu prioritate, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe considerentul greşitei reţineri de către instanţa de fond a incidenţei prevederilor art. 283 lit. c) C. muncii, în realitate, drepturile pretinse prin acţiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
In argumentarea acestei susţineri, pârâta a invocat prevederile CCM, arătând că ajutoarele de Paşti şi de Crăciun îşi găsesc izvorul obligaţiei în Capitolul VI, intitulat „Protecţia socială a salariaţilor şi alte drepturi”, iar nu în Capitolul V – „Salarizarea”. Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretenţiile care formează obiectul judecăţii se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reţinut de către prima instanţă.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece începând cu anul 2003, părţile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paşti şi de Crăciun în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. (2) CCM şi actele adiţionale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menţinerea aceluiaşi conţinut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 CCM, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin deciziile nr. 3793 din 18 iunie 2007 şi 5140 din 31 august 2007, comisia paritară, constituită conform prevederilor art. 10, a confirmat faptul că intenţia reală a părţilor semnatare ale CCM a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat şi că, începând cu aceeaşi dată, părţile au înţeles că art. 168 alin. (1) a rămas fară obiect.
In fine, hotărârea primei instanţe a fost criticată şi pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz, societatea pârâtă urmând să achite aceste sume şi tot ea să suporte şi impozitele datorate de salariat, iar, în cel de-al doilea caz, să reţină impozitul şi doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de cătrc pârâtă prin raportare la prevederile art. 283 alin. (1)
lit. c) C. muncii, deoarece, chiar dacă drepturile pretinse prin acţiune sunt prevăzute în Capitolul VI din Contractul colectiv de muncă, intitulat „Protecţia socială a salariaţilor şi alte drepturi”, iar nu în Capitolul V, intitulat „Salarizarea”, acestea izvorăsc din raporturi de muncă şi se înscriu în componenta salarială, astfel cum aceasta este definită de art. 155 C. muncii: „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”.
De altfel, o atare caracteristică rezultă şi din conţinutul art. 168 alin. (1) CCM la nivel de unitate, care utilizează sintagma „suplimentare a drepturilor salariale”, „cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun”.
In acest context, este evident că drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 C. muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Cum obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie pretenţii reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea constată că abordarea juridică a instanţei de fond este, de asemenea, corectă, în condiţiile în care prevederile art. 168 alin. (1) CCM la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod incchivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii SC E. SA vor beneficia de câtc o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC E. SA”.
Precizarea din cuprinsul alineatului al doilea al aceluiaşi articol, conform căreia „în anul 2003, suplimentările de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”, nu poate fi interpretată în sensul pretins de către pârâtă, şi anume că respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază „începând cu anul 2003”, ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004-2007.
Rezolvarea dată acestei probleme de către prima instanţă este corectă, deoarece textul art. 168 alin. (2) este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003 şi a fost reiterat cu acelaşi conţinut şi în
contractele colective de muncă pe anii 2004-2007. In plus, pentru aceeaşi perioadă a fost menţinut şi primul alineat al art. 168, prin care dreptul în litigiu a fost instituit.
Prin urmare, în mod greşit se susţine că voinţa reală a părţilor, la ncgocierea CCM, ar fi fost includerea adaosului de Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2003, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuşi dreptul instituit prin art. 168 alin. (1), ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
Or, nefiind desfiinţat dreptul prevăzut de art. 168 alin. (1), acesta subzistă şi după anul 2003, fiind în mod corect acordat reclamantei de către prima instanţă.
Nu prezintă relevanţă majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile art. 128 alin. (5) şi (6) CCM, respectiv negocierea anuală a salariului de bază minim, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 130/1996, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienţilor de salarizare, creşterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul SC E. SA.
Prin urmare, salariul de bază mediu, la care face trimitere art. 168 alin. (1) CCM, diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea, nu se poate susţine cu succes idcea includerii suplimentărilor pentru Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2003. De altfel, însuşi termenul de „suplimentare” presupune, în mod inerent, adăugarea unei sume la câştigul pe care salariatul l-ar fi obţinut în mod curent, dacă nu ar fi intervenit evenimentul pentru care adaosul salarial a fost prevăzut (Paşti şi Crăciun).
Cu alte cuvinte, o eventuală dovadă a includerii respectivelor suplimentări în salariul de bază ar fi putut să vizeze strict perioada sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, în concret, câştigul din lunile martie, aprilie (în funcţie de confesiunea religioasă a fiecărui salariat) şi decembrie, iar nu perioada întregului an, cum a susţinut pârâta.
In ceea ce priveşte invocarea, în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. (2) CCM, a notelor nr. 3793 din 18 iunie 2007 şi 5140 din 31 august 2007, emise de către comisia paritară constituită la nivelul SC E. SA, Curtea reţine că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra inopozabilităţii acestora faţă de angajaţi, din cauza nerespectării cerinţelor impuse imperativ prin dispoziţiile art. 31 raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Cum interpretarea dată, prin notele menţionate, prevederile art. 168 CCM la nivel de unitate reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaţilor,
aceasta trebuia să se concretizeze într-un act adiţional înregistrat la direcţia generală de muncă şi protecţie socială, urmând a-şi produce efecte de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, stabilită prin convenţia părţilor.
Nefiind îndeplinite aceste condiţii, interpretarea comisiei paritare nu poate fi primită.
In ceea ce priveşte critica vizând neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, Curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Pentru considerentele anterior relevate, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate prin recursul dedus judecăţii şi neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul pârâtei, conform prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
