Prin sentinţa civilă nr. 1036 din 25.02.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis cererea formulată de reclamanta SC H.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
S-a anulat Decizia nr.374/25.05.2010 emisă de AJOFM Cluj.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002 pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferentă perioadei aprilie 2010 – martie 2011, cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la achitarea efectivă, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 30.03.2010, 13.04.2010 şi 21.04.2010 reclamanta a încheiat câte un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu trei persoane, care la data respectivă îndeplineau condiţiile prevăzute de art.85 alin.1 din Legea nr. 76/2002
Ulterior, la data de 29.04.2010 reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenţia prevăzută la articolul menţionat, scop în care a prezentat şi toate documentele justificative pentru încheierea convenţiei, conform anexei la actul normativ, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au fost atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forţei de muncă, că s-au epuizat sumele alocate acestor credite bugetare şi că nu se poate dispune angajarea cheltuielilor din aceste bugete decât numai în limita creditelor bugetare.
Potrivit art.85 alin.1 din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sunt scutiţi pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, şi primesc lunar pe această perioadă pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani.
Reclamanta a depus lunar toată documentaţia pentru a obţine subvenţia prevăzută de art.85 alin.1 din Legea 76/2002, a înregistrat toate declaraţiile şi datele despre angajator, lună de lună, şi a întocmit situaţiile financiare pe anul 2010. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deşi aceasta a făcut dovada depunerii documentaţiei aferente până în luna ianuarie 2011 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăţi după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terţiar de credite şi se supune ordonatorului principal de credite, însă instanţa apreciază că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncţionalităţile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. Aceste aspecte nu pot sub nicio formă afecta existenţa şi/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speţă, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanţa observă că textul legal nu condiţionează acordarea subvenţiei de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorităţi, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea conform căreia pârâta nu şi-a dat consimţământul la încheierea convenţiei cu reclamanta; instanţa apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerinţelor legale pentru acordarea subvenţiei, aceasta nu poate fi condiţionată de semnarea propriu – zisă a convenţiei (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenţia judeţeană, cum, de altfel, se şi invocă în speţă).
Având în vedere considerentele expuse, instanţa a reţinut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acţiunea, a anulat decizia nr.374/25.05.2010 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002 pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferentă perioadei aprilie 2010 – martie 2011, cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la achitarea efectivă, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000.
În temeiul art.274 C.proc.civ, instanţa a constatat că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ solicitând admiterea recursului si modificarea in totalitate a sentintei civile recurate si respingerea contestatiei inaintata de reclamanta S.C. H.I. S.R.L.
În motivare s-a arătat că:
In fapt, asa cum a aratat in intampinarea depusa la instanta de fond, la data de 25.05.2010 A.J.O.F.M. Cluj a emis Decizia nr.374, prin care a respins solicitarea reclamantei SC H.I. SRL, solicitare enuntata in cererea inregistrata cu nr.1929 din data de 29.04.2010 cu privire la acordarea subventiei prevazuta de art.85 din L.76/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
Asa cum reiese din continutul art.1 al Deciziei nr.374/25.05.2010, AJ.O.F.M. Cluj a motivat respingerea solicitarii in temeiul L.500/2002 actualizata, privind finantele publice.
Astfel L.500/2002 stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in procesul bugetar.
La art.1 alin.2 lit.b) din L.500/2002 se prevede ca dispozitiile acestei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportarii bugetului asigurarilor sociale de stat.
Intrucat legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementarile care sunt specifice exercitiului bugetar, reiese in mod clar din textul de lege faptul ca sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art.1 alin.2, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite, in conformitate cu art.4, alin.2.
Mai mult, in continutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinatie precisa.
Astfel toate institutiile publice, implicate in procesul bugetar sunt obligate sa respecte prevederile prezentei legi supunandu-se in cazul de fata la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui preg maxim al fondurilor cu destinatie precisa.
Totodata, in conformitate cu art.l4, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
A.J.O.F.M. Cluj, la fel ca alte institutii publice are doar calitatea de ordonator tertiar de credite si in consecinta se supune ordonatorului principal de credite avand responsabilitatile prevazute la art.22 alin.l din L.500/2002, articol al carui continut prevede ca ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.
AJ.O.F.M. Cluj nu este obligata si nu poate sa prevada sau sa anticipeze un viitor numar de conventii sau un numar de persoane ce vor fi angajate, aceste actiuni tinand cel mai mult de evolutia sectorului de activitate economica care in unele perioade poate creste, depasind posibilitatile financiare de acordare de subventii pentru angajatori, dintr-un bugat prestabilit si limitat ca suma.
Cu privire la sumele de bani acordate in temeiul art.85 din L.76/2002, angajatorii beneficiaza de aceste sume de bani cu titlu de subventii dar doar in urma incheierii unor conventii cu agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca.
Conventia reprezinta, in cazul de fata, acordul bilateral de vointa necesar in vederea materializarii acesteia dar conventiei nu i s-a dat curs intrucat una dintre parti, respectiv AJ.O.F.M. Cluj nu si-a dat consimtamantul pentru ca se afla in imposibilitatea legala a onorarii obligatiei fata de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, institutia neputandu-se angaja la o obligatie de plata pentru o suma si dintr-un fond a carui limita maxima a fost atinsa si a carui continut financiar aprobat a fost epuizat.
Pe de alta parte, asa cum a aratat instanta de fond lipsa bugetului nu poate fi imputata reclamantei dar consideram ca nici paratei, avand in vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o pozitie de subordonare fata de ordonatorul principal de credite si in consecinta cuantumul financiar scazut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputata paratei, aceasta desfasurandu-si activitatea pe acest segment pana Ia epuizarea bugetului alocat sau pana la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligatie de plata pe care nu putea sa o onoreze avand in vedere prevederile stricte si imperative ale L.500/2002 cu privire Ia regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinatie speciala.
De asemenea aduce Ia cunostiinta instantei de judecata urmatoarele modificari aduse de L.233/2010 pentru modificarea si completarea L. 76/2002 si care consolideaza legatura dintre prevederile L. 76/2002 cu privire la acordarea subventiilor ca masuri de stimulare a ocuparii fortei de si prevederile L.500/2002 cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plati din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca si anume:
1. In continutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cu antum fix alocat si cu o destinatie precisa.
Totodata, in conformitate cu art.14, alin.1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitată sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale.
2. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
3. In sprijinul sustinerilor aratate in intampinarea depusa la dosar, a adus in atentia instantei modificarile si completarile aduse la L. 76/2002 prin L.233/2010, act normativ care reglementeaza segmentul masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, precum si acordarea subventiilor, modificari si completari aduse in corelare cu L.500/2002, dupa cum urmeaza:
a) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca a caror finantare se asigura din bugetul asigurarilor pentru somaj si care, potrivit prevederilor legale, continua si in anul bugetar urmator vor fi finantate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop si
b) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru a caror acordare se prevede, potrivit dispozitiilor legale, incheierea de contracte sau conventii cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca, se acorda in limita sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie, cu respectarea prevederilor L.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Din cele doua modificari aduse L. 76/2002, rezulta faptul ca legiuitorul a dorit sa evidentieze stransa legatura dintre prevederile celor doua acte normative limitand posibilitatea acordarii de subventii, la un buget anual, cu o destinatie precisa si limitat ca si cuantum financiar.
Avand in vedere cele expuse mai sus solicita admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate cu recurs si rejudecind cauza pe fond, respingerea contestatiei reclamantei SC H.I. SRL ca nefondata.
In drept îşi întemeiază prezentul recurs pe prevederile L. 76/2002, L.500/2002 si art. 304 pct.8 si pct.9 Cod proc. civ.
Reclamanta intimată a formulat concluzii scrise prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a formulat cerere pentru a beneficia de subvenţia prevăzută la art.85 alin.1 din Legea 76/2002, solicitare respinsă prin decizia 374/25.05.2010 de către AJOFM Cluj. Respingerea a fost datorată lipsei fondurilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă fără să se conteste că reclamanta se încadrează în dispoziţiile textului legal mai sus arătat. Este de reţinut că prevederile legale incidente nu condiţionează acordarea subvenţiilor de la stat de existenţa unor fonduri cu această destinaţie care să acopere solicitările angajatorilor. Recurenta-pârâtă însă nu a negat faptul că au existat fonduri în acest scop şi nici nu a specificat pe ce criterii s-a făcut atribuirea acestor fonduri altor angajatori de la data cererii reclamantei 28.08.2009 şi până la 25.05.2010, data emiterii deciziei 374 prin care s-a respins solicitarea reclamantei. Prin art.4 alin.3 din Legea 500/2002 s-a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art.1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite însă, acest fapt nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subvenţii.
Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii actelor administrative, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.
Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi recunoscute de lege.
Decizia contestată afirmă generic că subvenţia nu poate fi acordată datorită absenţei creditului bugetar. Autoritatea nu justifică însă nici limitele bugetare, nici depăşirea cheltuielilor în perioada în care reclamanta a depus cererea de acordare a subvenţiei.
În acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces de putere.
Prin urmare, sunt justificate aspectele reţinute de tribunal, astfel că în conformitate cu art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 C.proc.civ.şi va menţine sentinţa atacată. (Judecător Gabriel-Adrian Năsui)
