Nelegalitatea modificării formei de salarizare de către angajator, fără acordul reprezentanţilor salariaţilor


C. muncii, art. 41

■ Este nelegală modificarea în mod unilateral a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, şi anume salariul, prin aplicarea unei alte forme de salarizare, fără o negociere şi fără acordul părţilor semnatare ale contractului colectiv de muncă.

■ Protocolul încheiat de Comisia paritară pentru aplicarea unei forme de salarizare prin care se stabilea un salariu redus este lipsit de eficienţă juridică, de vreme ce nu a fost semnat de reprezentantul sindicatului care îi reprezenta pe salariaţii unităţii.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 333/R din 27 ianuarie 2005, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 4646/11.12.2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.G., P.A., SG ş.a., în contradictoriu cu intimata SC B.T. SA şi a obligat intimata să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale indexate la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că diminuarea cu 60% a salariului reclamanţilor a fost o măsură abuzivă, fară să existe o negociere între angajator şi salariaţi, reprezentaţi de sindicat şi un acord pentru această reducere. S-a mai reţinut că nu s-a dovedit că liderul de sindicat care a semnat referatul din 13.10.1999 avea mandat să negocieze modificări ale clauzelor CCM referitoare la salarizarea angajaţilor.

împotriva sentinţei, a declarat recurs intimata, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

In esenţă, recurenta a susţinut că liderul de sindicat care a semnat referatul din data de 13.10.1999 nu avea nevoie de un mandat special, întrucât nu s-a pus problema modificării CCM, ci doar practicarea uneia dintre formele de salarizare prevăzute de art. 46 CCM, respectiv salarizarea în acord direct cu gradul de realizare a programului de venituri. A mai arătat recurenta că stabilirea formelor de salarizare pe unităţi s-a făcut în Comisia paritară, conform art. 46 CCM, iar punctul 7 din Protocolul încheiat la data de 13.10.1999 prevedea salarizarea în cotă procentuală de 40% din încasările realizate în cadrul Braseriei C., protocolul fiind semnat de patronat şi de sindicat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de criticile formulate şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin aplicarea unei alte forme de salarizare, fară o ncgocicre şi fară acordul părţilor semnatare ale CCM, s-a modificat în mod unilateral unul dintre elementele contractului individual de muncă, şi anume salariul.

Apărarea recurentei, în sensul că diminuarea salariului cu 60% s-a hotărât de Comisia paritară, cu acordul reprezentantului sindicatului, nu poate fi primită, întrucât protocolul încheiat de Comisia paritară pentru aplicarea unei forme de salarizare prin care se stabilea un salariu redus nu a fost semnat de reprezentantul Sindicatului Liber şi Independent C. care îi reprezenta pe salariaţii Braseriei C.

Ca atare, negocierea formei de salarizare s-a făcut fară acordul salariaţilor de la această unitate, caracterul măsurii dispuse de angajator fiind, evident, abuziv.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.