C. muncii, art. 56 lit. j), art. 272
■ încasarea tichetelor de masă, cât şi utilizarea avansurilor ulterior datei încetării raporturilor de muncă dintre părţi nu pot conduce la concluzia transformării contractului individual de muncă pe perioadă determinată în contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, ci îndreptăţeşte angajatorul să-şi recupereze sumele de bani şi serviciile primite necuvenit de către salariat, în condiţiile prevăzute de art. 272 C. muncii.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3201/R din 1 noiembrie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1979/2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC F.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.I.; s-a obligat pârâta la plata sumei de 1.275,64 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere faptul că din actele depuse la dosar (contractul de muncă, actul adiţional la acesta, decizia nr. 1295/30.06.2005), rezultă că raporturile de muncă au încetat la data de 30.06.2005, conform art. 56 lit. j) C. muncii.
S-a reţinut că din foaia colectivă de prezenţă pe luna iulie şi statul de plată pe această lună nu rezultă faptul că pârâta nu figurează printre salariaţi. S-a apreciat că pârâta avea cunoştinţă de data încetării raporturilor de muncă cu reclamanta, potrivit actului adiţional la contractul de muncă şi adresele nr. 9550/27.07.2005 şi 7681/29.07.2005 emise de
pârâtă. In raport de data încetării raporturilor de muncă, pârâta nu mai avea dreptul nici la bonurile de masă, nici la maşina de serviciu şi cârdul de alimentare.
împrejurarea că pârâta a ridicat tichetele de masă aferente lunii iulie 2005 din casieria reclamantei, deşi cunoştea data încetării raporturilor de muncă, rezultă din tabelul de ridicare-restituire a tichctelor de masă.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 272 C. muncii, având în vedere că salariata a primit bonuri care nu i se cuveneau şi a beneficiat de servicii la care nu era îndreptăţită.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâtă, care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele motive:
Acordarca tichctclor de masă şi a celor trei zile de concediu de cătrc reclamantă au determinat nu numai prelungirea contractului individual de muncă al pârâtei pe perioadă determinată, dar şi transformarea într-unul pe perioadă nedeterminată, în raport de normele dreptului muncii, atât cele statuate prin Codul muncii, cât şi cele statuate prin CCM unic la nivel naţional aplicabil pentru anii 2005-2006.
In ceea ce priveşte bonurile de masă, recurenta învederează că
reclamanta oscilează, pretinzând fie 20, fie 14 bonuri. In fapt, pârâta arată că pretinsele bonuri de masă nu le-a subtilizat şi nu le-a ridicat în mod abuziv, fiindu-i distribuite pe listă, iar repartizarea acestora după data de 30 iunie echivalează cel puţin cu o prelungire a contractului de muncă cu încă o lună, dacă nu, conform Codului muncii coroborat cu prevederile CCM la nivel naţional aferent anului 2005, echivalează cu transformarea contractului de muncă pe perioadă determinată într-unul pe perioadă nedeterminată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor recurentei, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Părţile au încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată (31.03.2004 – 30.06.2004), în baza căruia pârâta urma să îşi desfăşoare activitatea în cadrul SC F.T. SRL, în calitate de reprezentant vânzări.
Prin actul adiţional nr. 384/11.06.2004 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1587 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, s-a modificat durata contractului, respectiv s-a stipulat durata contractului de 1 an, până la 30.06.2005.
Prin decizia nr. 1295/30.06.2005, emisă de reclamantă, s-a decis ca, începând cu data de 30.06.2005, să înceteze contractul individual de muncă al pârâtei, conform art. 56 lit. j) C. muncii, avându-se în vedere expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată.
Reclamanta a solicitat instanţei de fond prin cererea depusă la data de 9.12.2005 obligarea pârâtei la plata sumei de 1.275,64 lei, reprezentând avansuri nejustificate, în bonuri de masă, aferente lunii iulie 2005, nedatate, şi contravaloarea benzinei.
In privinţa primei critici aduse hotărârii atacate de către recurenta-pârâtă, Curtea a considerat că este nefondată, întrucât instanţa de fond a constatat judicios că raporturile de muncă dintre părţi au încctat la data expirării termenului pentru carc a fost încheiat contractul
individual de muncă, modificat prin actul adiţional nr. 384/2004, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă şi actul adiţional, cât şi din decizia nr. 1295/30.06.2005, emisă în raport de dispoziţiile art. 56 lit. j) C. muncii.
Prin probele administrate în cauză, pârâta nu a probat că a prestat activitate în calitate de angajat al reclamantei, iar din fişa colectivă şi statul de plată pe luna iulie 2005 rezultă clar că aceasta nu mai era salariată în unitate în luna iulie 2005.
Nu se poate considera că pârâta nu a avut cunoştinţă de data încetării raporturilor de muncă, de vreme ce a semnat personal actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 384/2004, în care se stipula clar durata contractului individual de muncă pe perioadă determinată, cât şi cererile adresate reclamantei în luna iulie 2005, în care solicita eliberarea carnetului de muncă şi specifica expres că a încetat la data de
30.06.2005 contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată.
Aşadar, de vreme ce raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 30.06.2005, Curtea a apreciat că pârâta nu mai era îndreptăţită la bonurile de masă, maşină de scrviciu şi cârdul de alimentare în cursul lunii iulie 2005, motiv pentru carc corect s-a admis acţiunea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 272 C. muncii.
Curtea nu poate primi susţinerile recurentei în sensul prelungirii contractului individual de muncă ori transformării acestuia într-un contract individual de muncă pc perioadă determinată, având în vedere actcle încheiate de cătrc părţi, semnate personal de către pârâtă, prin carc s-a stipulat expres durata contractului individual de muncă, respectiv până la data de 30.06.2005.
încasarea tichetelor de masă, cât şi utilizarea avansurilor în luna iulie 2005, ulterior încetării raporturilor de muncă dintre părţi, nu pot conduce la concluzia transformării contractului individual de muncă pe perioadă determinată în contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, având în vedere voinţa părţilor exprimată clar în actele scrise depuse la dosar, ci îndreptăţeşte pe reclamantă să-şi recupereze sumele de bani şi serviciile primite necuvenit de către pârâtă, în condiţiile prevăzute de art. 272 C. muncii.
In faţa primei instanţe, reclamanta a probat îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 272 C. muncii, respectiv a dovedit, pe de o parte, ridicarea tichetelor de masă aferente lunii iulie 2005 de către pârâtă (deşi aceasta nu mai putea beneficia de tichete de masă ulterior încctării raporturilor de muncă), iar, pe de altă parte, faptul că autotu
rismul de scrviciu şi cârdul de benzină au fost predat reclamantei abia în 26.07.2005, fiind utilizate de pârâtă în perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă, astfel cum rezultă neîndoielnic din facturile emise în baza consumurilor aferente cârdurilor de benzină.
In privinţa numărului de bonuri de masă, Curtea reţine că reclamanta a solicitat în cauză contravaloarea unui număr de 14 bonuri, conform adresei nr. 3002/31.10.2005 şi notei de inventar din 1.11.2005, fiind nefondată şi această critică invocată de către pârâtă.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea reţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect legea, respectiv art. 272 C. muncii, motiv pentru care a respins recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
