C. muncii, art. 157
■ Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii acestora.
■ Sporurile pot fi incluse în salariul de bază sau pot fi calculate şi evidenţiate separat; reglementarea plăţii sporului de vechime în cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu contravine niciunei norme imperative, astfel încât o astfel de clauză nu poate fi nulă.
■ în condiţiile în care sporul de vechime este reglementat prin Contractul colectiv de muncă, acesta nu mai poate face obiectul unei clauze distincte în contractul individual de muncă al salariatului.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 729 din 25 martie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1311/3.12.2007 a Tribunalului Maramureş s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamantul N.E., în contradictoriu cu pârâta SC T. România SRL T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamantul este angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de 1.06.1999.
Salariul lunar stabilit în contractul de muncă a fost de 1.500.000 lei brut. Pe parcursul derulării contractului de muncă, acesta a suferit modificări, ultima facându-se la data de 1.04.2006, când salariul a fost stabilit la suma de 1.835 lei.
Intr-adevăr, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre părţi se stabilesc prin negociere (art. 157 C. muncii), neacordarea sau limitarea drepturilor salariatului, astfel cum acestea sunt reglementate în legislaţia muncii, fiind sancţionată cu nulitate absolută.
In speţă, din contractul individual de muncă încheiat între părţi nu se poate reţine nicio clauză referitoare la sporul de vechime în muncă, dar, în conformitate cu CCM pe anii 2001-2003, art. 27 alin. (2) şi CCM pe anii 2003-2006, art. 50 alin. (2), ambele în vigoare pe durata derulării raportului de muncă dintre părţi, se prevede în mod expres că sporul de vechime în muncă este inclus în salariul de bază negociat, motiv pentru care salariul minim la societatea pârâtă a fost stabilit cu 20% mai marc decât salariul minim pe economie. S-a constatat astfel că sporul de vechime în muncă i s-a acordat reclamantului, fiind cuprins în salariul de bază. Acest fapt a fost sesizat şi în procesul-verbal de control întocmit de ITM T nr. 15359/12.12.2005.
Expertiza efectuată în cauză a realizat un calcul, aplicând procentul cuvenit reclamantului ca spor de vechime în muncă la salariul lunar al acestuia, fără a avea în vedere că salariul cuprinde deja acest spor, astfel că sumele stabilite de expert nu se pot reţine ca fiind cuvenite reclamantului.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute, instanţa a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
împotriva sentinţei, reclamantul a declarat recurs în termen, soli-
citând modificarea în sensul admiterii acţiunii. In motivarea recursului, reclamantul a arătat următoarele:
Natura juridică a contractului colectiv de muncă este aceea de normă convenţională negociată, având o natură duală, de contract şi de lege.
Fiind un contract atipic, reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii actului juridic, fiind opozabil, conform şi Legii
nr. 130/1996, şi persoanelor fizice sau juridice care nu participă în mod direct la negocierea şi semnarea acestuia.
Contractele colective de muncă sunt ierarhizate pornind de la contractul colectiv de muncă la nivel naţional, până la contractul de muncă la nivel de unitate. Dată fiind această ierarhizare, contractele colective de muncă la un nivel inferior nu pot conţine dispoziţii contrare faţă de cele la nivel superior, după cum nu pot conţine nici mai puţine drepturi ale salariaţilor decât cele la nivel superior.
Orice dispoziţie contrară prevăzută în contractul individual de muncă este nulă de drept, înlocuindu-se automat cu cele prevăzute în Codul muncii sau în alte legi speciale sau contractul colectiv de muncă. Singura derogare permisă priveşte drepturile angajaţilor, dacă prin acestea se creează o situaţie mai favorabilă acestora.
In susţinerea acestor argumente, recurentul a invocat dispoziţiile art. 214, art. 247 C. muncii şi ale art. 11 din Legea nr. 130/1996.
Regula generală statuată de Codul muncii şi de contractele colective este aceea că sporul de vechime nu se include în salariul de bază, legiuitorul permiţând doar pe cale de excepţie o astfel de includere, care necesită prevederea expresă în CCM. Or, CCM al reclamantului nu prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază, el fiind datorat în temeiul prevederilor Codul muncii şi contractelor de colective incidente.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că sporul de vechime este inclus în salariul de bază, doar pe considerentul că nu se precizează expres contrariul în CCM şi că salariul este mai mare cu 20% de la o anumită dată, aceasta fiind însă o consecinţă a indexării sau negocierii salariului. Nici în statul de plată şi nici în carnetul de muncă nu este indicat cât anume din salariul de bază reprezintă sporul de vechime.
Dacă s-ar admite faptul că toate salariile au crescut cu 20% datorită includerii sporului de vechime în salariul de bază, consecinţa este aceea că toţi angajaţii societăţii, indiferent de vechimea în muncă, au un spor de vechime de 20%, ceea ce este absurd.
Menţiunile inserate în procesele-verbale încheiate de ITM T. se referă la anumiţi angajaţi, anumite contracte individuale de muncă şi o anumită perioadă care nu fac obiectul prezentului litigiu.
Reclamantul invocă, totodată, adresa nr. 543/23.01.2006, prin care acelaşi ITM T. a comunicat unui alt angajat că la societatea intimată salariul nu cuprinde sporul de vechime.
Un alt motiv de recurs vizează neluarea în considerare de către instanţă a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin
care s-a constatat că petentul este îndreptăţit, conform dispoziţiilor legale în vigoare în perioadele de timp deduse expertizei, să primească contravaloarea sporului de vechime neachitat.
Analizând sentinţa, prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant, Curtea reţine următoarele:
Din acţiunea promovată de reclamant se reţine că acesta a solicitat obligarea pârâtei la a-i acorda sporul de vechime în cuantum de 25%, ce i se cuvine potrivit vechimii sale în muncă, începând cu data de 10.04.2004, pe durata derulării contractului de muncă ce îl are încheiat cu pârâta.
S-a mai precizat de către reclamant că acţiunea nu vizează modificarea contractului individual de muncă, ci aplicarea legii la un raport de muncă determinat, iar dreptul câştigat prin CCM la nivel naţional -spor de vechime – nu poate fi redus, negociat ori anulat, ci doar pus în executare.
Reclamantul este angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată la data de 7.06.1999.
Iniţial, salariul a fost stabilit la 1.500.000 lei brut, iar pe parcursul derulării contractului a fost modificat, la data de 1.04.2006, ajungând la 1.835 lei.
Este de reţinut că, într-adevăr, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre părţi se stabilesc, potrivit legii, prin negocieri în cadrul contractului individual de muncă şi al contractului colectiv de muncă, drepturile cuvenite salariatului neputând face obiectul neacor-dării sau limitării, această atitudine urmând a fi sancţionată cu nulitatea absolută a normei edictate cu încălcarea acestor dispoziţii.
în cazul din speţă, aşa cum se arată şi de către reclamant, în contractul individual de muncă nu sunt stipulate clauze referitoare la sporul de vechime.
Cu privire la acest aspect, este de reţinut faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 157 C. muncii, salariile se stabilesc prin negocicri individuale sau/şi colective, între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii
acestora. In conformitate şi cu CCM pe anii 2001-2003, în vigoare la data încheierii contractului de muncă al reclamantului, art. 27 alin. (2), se prevedea în mod expres că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat, motiv pentru care salariul minim la socictatea pârâtă va fi cu 20% mai mare decât salariul minim stabilit pe economie.
Dc altfel, şi ulterior în CCM la nivel de ramură pentru anii 2003-2006, în art. 50 alin. (6), aplicabil şi în cazul angajaţilor pârâtei, se prevede că
sporurile se acordă numai la locurile de muncă, unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.
Aşadar, este foarte clar faptul că sporurile nu au fost excluse ca drepturi ale salariaţilor, însă ele au fost calculate şi evidenţiate diferit, respectiv fie au fost cuprinse în salariul de bază, fie au fost stabilite şi evidenţiate separat.
In cazul din speţă, este evident faptul că sporul de vechime de 25% a fost cuprins în salariul de bază al reclamantului, aspect sesizat şi în urma verificărilor efectuate de ITM T., care, în procesul-verbal de control nr. 15959/12.12.2005, a reţinut că sporul de vechime este inclus în salariul negociat, demonstrat de faptul că salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salarul minim pe economie.
In ce priveşte susţinerile recurentului vizând ierarhizarea şi subordonarea contractelor individuale de muncă la contractele colective de muncă, acestea sunt corecte, însă vin în susţinerea hotărârii primei instanţe, care, reţinând în esenţă că în contractul individual de muncă al reclamantului nu se menţionează acordarea sporului de vechime, referire la acest spor facându-se doar în CCM, acest spor este inclus în salariul de bază.
Actul de control al ITM T., finalizat prin procesul-verbal de control nr. 15959/12.12.2005, s-a încheiat ca urmare a unui control de fond, care a vizat mai multe obiective, printre care şi contractele individuale
de muncă, timpul de muncă, salarizarea, carnetele de muncă. In anexa nr. 1 a actului de control se menţionează că perioada pentru carc s-a făcut controlul este august-noiembrie 2005, iar sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economic. Celelalte categorii de sporuri acordate (pentru muncă suplimentară, de noapte) sunt evidenţiate în statele de plată a salariilor.
Reglementarea plăţii sporului de vechime în cuprinsul CCM nu contravine niciunei norme imperative, astfel încât o astfel de clauză nu
poate fi nulă. In condiţiile în care acest spor este reglementat prin CCM, este evident că nu poate face obiectul unei clauze distincte în contractul individual de muncă al reclamantului.
Prima instanţă constatând că pretenţiile reclamantului sunt nejustificate, întrucât acesta a încasat lună de lună sporul de vechime, fiind inclus în salariul de bază, evident că nu a putut da eficienţă concluziilor raportului de expertiză, care a stabilit cuantumul sporului de vechime la care ar fi îndreptăţit reclamantul dacă acesta nu l-ar fi încasat, ca fiind 16.283 lei.
Expertul nu s-a pronunţat asupra îndreptăţirii reclamantului la plata sporului de vechime, aspect asupra căruia nici nu avea competenţă să se pronunţe, ci doar a calculat procentul de spor de vechime, pe care ar fi trebuit să îl primească reclamantul, în ipoteza în care acesta nu i-ar fi fost achitat lună de lună, situaţie care însă în speţă nu se verifică, conform celor anterior arătate.
Aşadar, constatând că, sub aspectul tuturor criticilor ce au fost aduse sentinţei de către reclamant, aceasta este legală şi temeinică, Curtea cu majoritate de voturi reţinând, în drept, şi dispoziţiile ai*t. 299 şi art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul.
Opinie separată, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii, a fost motivată de următoarele considerente:
Conform contractului individual de muncă încheiat între părţi, salariul lunar al reclamantului este de 1.500.000 lei brut (art. IV), iar următoarele clauze se referă la plata orelor suplimentare prin acordarea unor sporuri. In raport de modul lapidar în care este formulată clauza referitoare la drepturile salariale, nu se poate conchide că sporul de vechime este inclus (absorbit) în salariu.
Astfel, interpretarea literală a clauzei exclude, în mod categoric, o asemenea concluzie, deoarece dacă s-ar fi intenţionat ca sporul de vechime să fie inclus în salariu, contractul individual de muncă încheiat între părţi ar fi trebuit să cuprindă o prevedere expresă în acest sens.
Contrar afirmaţiilor intimatei, folosirea noţiunii de „salariu lunar”, menţionată în contract, nu reprezintă un argument, în sensul că diferă de salariul de bază şi, prin urmare, include toate sporurile, fiind de remarcat în acest context că formularea clauzei nu este suficient de clară şi precisă pentru a fundamenta această afirmaţie.
Deşi art. 155 C. muncii, art. 37 alin (4) CCM la nivel naţional şi art. 48 alin (3) CCM la nivel de ramură definesc salariul ca acel drept ce cuprinde şi sporurile, intimata omite să facă diferenţa între noţiunea de salariu, ca totalitate a drepturilor salariale de care beneficiază angajatul şi noţiunea de salariu de bază, element fix al salariului în prima accepţiune şi în funcţie de care se calculează sporurile.
Or, nici contractul individual de muncă nu este în sine, prin terminologia uzitată, suficient de lămuritor, astfel încât considerăm că salariul stabilit în favoarea reclamantului nu include sporul de vechime şi din perspectiva a altor trei argumente.
In primul rând, în spiritul reglementărilor specifice legislaţiei muncii, era absolut necesar, în vederea asigurării depline a drepturilor recunoscute în favoarea salariatului, ca părţile să fi redactat contractul
individual de muncă într-un mod suficient de clar, încât să nu fie susceptibil de interpretări diferite.
în al doilea rând, trebuie observat că, deşi intimata susţine că salariul de care beneficiază pârâtul include şi sporul de vechime, nu oferă o justificare pentru menţionarea distinctă ca drept de natura salarială a sporului pentru efectuarea orelor suplimentare. Din moment ce, potrivit afirmaţiilor sale, salariul (art. 155 C. muncii) include şi sporurile, se pune în mod firesc întrebarea de ce nu s-a procedat în mod similar şi cu sporul de vechime.
în acest context, trebuie apreciată ca lipsită de fundament distincţia pe care o face intimata între caracterul permanent al sporului de vechime şi cel nepermanent al sporului pentru ore suplimentare, deoarece în ambele sunt sporuri care se raportează la salariul de bază şi constituie un element al drepturilor salariale lunare cuvenite salariatului.
în fine, în sprijinul neincluderii sporului de vechime în salariu, pledează şi un argument de lege, respectiv art. I lit. e) din Ordinul nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă, care impune evidenţierea distinctă a drepturilor salariale acordate separat de salariul de încadrare.
Considerăm, de asemenea, că prioritate în speţă prezintă examinarea şi interpretarea clauzei salariale din contractul individual de muncă, şi nu analiza dispoziţiilor diferitelor contracte colective de muncă care se referă la raportul dintre salariul de bază şi sporul de vechime.
Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că induc prezumţia includerii sporului de vechime în salariul de bază, astfel încât intimatei îi revine sarcina probei acordării acestui spor, conform art. 287 C. muncii.
In acest context, se impune înlăturarea procesului-verbal de control al ITM T. nr. 15359/12.12.2005 şi a CCM aplicabil la nivelul unităţii pe anii 2001-2003, care sunt lipsite de valoare probatorie.
Astfel, procesul-verbal menţionat, deşi atestă că „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în socictate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”, nu indică elementele de fapt pe care s-a întemeiat această concluzie. în opinia instanţei, această concluzie nu se poate întemeia, exclusiv, pe cuantumul mai mare cu 20% al salariului minim în socictate în raport de salariul minim pe economie, în condiţiile în carc sporul de vechime nu este fix (20%), ci este cuprins între 5%-25%.
în lipsa oricărui element de fapt carc să susţină ideea includerii sporului de vechime în salariu, trebuie constatat că procesul-verbal nu exonerează pârâta de sarcina probei.
Mai mult, acelaşi proces-verbal atestă că toate categoriile de sporuri acordate de societate sunt evidenţiate în statele de plată, ceea ce ridică din nou întrebarea de ce pârâta nu a procedat la fel în cazul sporului de vechime.
De asemenea, procesul-verbal nu poate fi luat în considerare şi din cauza faptului că nu se referă la reclamantă, ci la alţi salariaţi ai pârâtei, astfel încât nu este opozabil reclamantei, a cărei situaţie nu a făcut obiectul controlului efectuat de ITM T.
In privinţa CCM, nu poate fi împărtăşită susţinerea intimatei referitoare la valoarea sa probatorie, din cauza rigorilor care guvernează legislaţia muncii în vederea garantării drepturilor salariatului. Nefiind înregistrat la D.G.M.P.S., contrar art. 25 alin (1) şi (3) din Legea nr. 130/1996, acest act este lipsit de efecte juridice şi de orice valoare probatorie.
