Legea nr. 435/2006°, art. 23, art. 33
■ Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar prevede posibilitatea ca personalul din unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi de la bugetul de stat să beneficieze lunar de 20 de tichete de masă, însă, acordarea acestui beneficiu este condiţionată de existenţa posibilităţilor financiare, respectiv de încadrarea în limitele bugetelor de venituri şi cheltuieli a sumelor cu această destinaţie.
■ De vreme ce nu s-au prevăzut şi nici nu s-au alocat sume pentru achiziţionarea şi acordarea tichetelor de masă în bugetul A.N.S.V.S.A., salariaţii nu sunt îndreptăţiţi la plata tichetelor de masă solicitate.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 2300R din 8 aprilie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5391 din data de 01.09.2008, pronunţată de cătrc Tribunalul Bucureşti, Sccţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări socialc, contcncios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 15.12.2008, dată în Camera de Consiliu, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.R., A.N. ş.a., reprezentaţi de Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a obligat pârâta la plata cătrc reclamanţi a 20 de tichete de masă lunar, începând cu data de 9.12.2006 până la 01.09.2008 şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarca tichetelor de masă, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori şi că art. 23 din Legea nr. 435/2006
privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar stabileşte că, începând cu data intrării în vigoare a legii, personalul din unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepţia pensionarilor.
S-a constatat că prin art. III din O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, s-a stabilit că instituţiile centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007, însă s-a reţinut că actul normativ este anterior Legii nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, astfel că nu poate modifica decât dispoziţii legale anterioare, iar nu şi pe cele ulterioare intrării sale în vigoare.
In consecinţă, instanţa de fond a apreciat că reclamanţilor li se cuvin 20 de tichete de masă lunar, începând cu data de intrării în vigoare a legii, 10.12.2006, până la data pronunţării hotărârii, de vreme ce ulterior reglementării cuprinse în art. III din O.U.G. nr. 88/2006, care stabilea că instituţiile centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007, a intrat în vigoare Legea nr. 435/2006, care stabilea dreptul salariaţilor din sistemul sanitar-veterinar la 20 de tichete de masă lunar, iar dispoziţiile acestei din urmă legi nu puteau fi modificate printr-o lege anterioară.
împotriva acestci hotărâri a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care a criticat-o pentru nelegalitate.
In motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că tichetele de masă se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu domeniu de reglementare specific, care în art. 1 alin. (2) dispune că: „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte catcgorii de angajatori”.
S-a arătat că pentru anul 2007 nu a existat posibilitatea acordării tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă în art. III al O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea si completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, potrivit căreia „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare şi prin Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007”.
S-au invocat prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006, care menţionează că unităţile sanitar-veterinare publice sunt finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, deci, nu se înscriu în acea unică excepţie reglementată de O.U.G. nr. 88/2006 şi s-a susţinut că astfel nu pot fi acordate tichete de masă în anul 2007.
S-a mai susţinut că ar trebui ca pentru finanţarea plăţii acestor tichete de masă să existe o prevedere în bugetul pentru anul 2007, specială cu această afectaţiune, prevedere care nu există.
S-a precizat că bugetul A.N.S.V.S.A. este o parte a bugetului de stat, în cadrul căruia nu s-au prevăzut şi nici nu s-au alocat sume pentru achiziţionarea şi acordarea tichetelor de masă, or, în lipsa alocării fondurilor necesare, pârâta nu putea fi obligată la acordarea tichetelor de masă.
S-a precizat faptul că O.U.G. nr. 88/2006 a fost emisă tocmai în scopul respectării angajamentelor Guvernului României, asumate prin Programul de guvernare cu privire la integrarea în Uniunea Europeană şi ţinând cont că deficitul bugetar este un element important al susţinerii indicatorilor macroeconomici, acesta fiind influenţat direct de variaţia cheltuielilor bugetare, iar nivelul de 2,8% din produsul intern brut stabilit pentru anul 2007 asigură atât echilibrul financiar, cât şi pe cel monetar şi valutar ale ţării, în condiţiile de stabilitate durabilă, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată.
S-a arătat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă dispune că „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice carc încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă,
denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţic individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator” şi că din redactarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 rezultă că acest text de lege nu este imperativ, aceasta dispunând că salariaţii pot primi tichete de masă, acordarea acestui drept, fiind, aşadar, o opţiune a angajatorului în limita stabilită de prevederile bugetare de stat sau, după caz, locale, şi nu o obligaţie, aşa cum, în mod neîntemeiat, susţin reclamanţii.
S-a indicat că prin textul de lege invocat de intimaţii-reclamanţi în susţinerea pretenţiilor lor nu se instituie o obligaţie în sarcina angajatorului de a acorda salariaţilor tichete de masă, această dispoziţie legală instituind doar o facultate de opţiune a angajatorului în măsura în care nu sunt îndeplinite şi alte condiţii.
S-a adăugat că prin Decizia nr. 297/11.03.2008, Curtea Constituţională a României a reţinut că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor.
In fine, s-a susţinut că instanţa de fond nu a răspuns la apărările formulate de recurentă, în sensul că Legea nr. 142/1998 instituie doar un drept sub condiţie, o posibilitate a angajatorului de a acorda tichete de masă în limita sumelor disponibile şi nu a motivat respingerea acestei apărări, deşi o motivare corectă presupunea răspunsuri punctuale la fiecarc apărare invocată şi, ca atare, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe carc se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de recurentă, încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar prevede posibilitatea ca personalul din unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi de la bugetul de stat să beneficieze lunar de 20 de tichete de masă.
Insă, acordarea acestui beneficiu este condiţionată de existenţa posibilităţilor financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri şi cheltuieli a sumelor cu această destinaţie.
Astfel, art. 33 din Legea nr. 435/2006 prevede că „sumele necesare pentru plata salariilor de bază, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în grade şi trepte profesionale şi a celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli”.
Aceeaşi condiţie este înscrisă şi în art. 1 alin. (2) din legea-cadru privind acordarea tichetelor de masă, Legea nr. 142/1998, care stipulează că „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
In acelaşi sens, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 297/11.03.2008, a reţinut că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor. Aşadar, în speţa dedusă judecăţii, de vreme ce pe perioada în litigiu, nu s-au prevăzut şi nici nu s-au alocat sume pentru achiziţionarea şi acordarea tichetelor de masă în bugetul A.N.S.V.S.A., Curtea reţine că intimaţii-reclamanţi nu sunt îndreptăţiţi la plata tichetelor de masă, solicitată prin acţiunea introductivă.
Faţă de cele mai sus arătate, vizând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis, a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
