C. muncii, art. 155, art. 156 Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, art. 4
H.G. nr. 1848/2004, art. 6
■ Sporurile la salariul de bază, indiferent de natura acestora, sunt incluse în drepturile salariale ale angajaţilor, care se plătesc cu prioritate înaintea oricăror alte obligaţii.
■ Ordonatorul de credite trebuie să elaboreze bugetul ca sursă de plată a drepturilor salariale, respectiv să solicite fondurile necesare achitării către salariaţi a tuturor drepturilor salariale integrale, conform prevederilor legislaţiei muncii.
■ Insuficienţa fondurilor în bugetul special necesare achitării drepturilor salariale nu poate să conducă la suprimarea drepturilor salariale câştigate, salariaţii fiind îndreptăţiţi la plata sporurilor legal prevăzute, de vreme ce nu se contestă faptul că au lucrat efectiv în condiţii periculoase.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1133/R din 22 martie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 611/2005, pronunţată de către Tribunalul Ialomiţa, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; s-a admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul Lucrătorilor din Penitenciarul S., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă S. şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor; s-a dispus obligarea, în solidar, a pârâţilor la acordarca salariaţilor din cadrul Penitenciarului S., membri ai sindicatului reclamant, a sporurilor prevăzute de anexele nr.
1.1 şi nr. 1.2 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de fiecare salariat membru al sindicatului începând cu luna martie 2004, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Totodată, s-a dispus obligarea, în solidar, a pârâţilor la acordarea către salariaţii din Penitenciarul S., membrii ai sindicatului reclamant, a normei de hrană 12 B, astfel cum este prevăzută în anexa la H.G. nr. 1848/2004, începând cu luna noiembrie 2004, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că Administraţia Naţională a Penitenciarelor are personalitate juridică, potrivit art. 6 lit. m) şi n) din H.G. nr. 1849/2004, fiind ordonator secundar de credite, cu atribuţii în ceca ce priveşte elaborarea şi execuţia bugetului fiecărui penitenciar din subordine, buget care cuprinde inclusiv sumele din care se acordă angajaţilor drepturile salariale cuvenite, motiv pentru care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât.
Pe fondul cauzei, instanţa a avut în vedere că, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, s-au acordat sporuri de până la 30% din salariul de bază în favoarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile periculoase anexa nr. 1.1, respectiv sporuri de până la 100% din salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase anexa nr. 1.2, în baza ordinului, procedându-se, la nivelul pârâtului Penitenciarul
S., la individualizarea de către o comisie a sporurilor de care beneficiază fiecarc salariat, fiind încheiat procesul-verbal nr. 1126/12.01.2004, pe baza căruia s-au acordat sporurile salariaţilor unităţilor pârâte în perioada 1.01.2004- 1.03.2004.
Referitor la alocaţia specifică de hrană, prima instanţă a avut în vedere că salariaţilor din Penitenciarul S. Ic-a fost acordată norma de hrană 12 B, în baza anexei la H.G. nr. 1848/2004, drept care le-a fost acordat numai în luna noiembrie 2004, fiind invocată aceeaşi lipsă de alocaţii bugetare.
S-a constatat de către instanţa de fond că sporurile la salariul de bază, indiferent de natura acestora, se includ în drepturile salariale ale angajaţilor din cadrul pârâtului Penitenciarul S., conform art. 155 C. muncii, drepturi carc trebuie plătite cu prioritate, potrivit art. 156 C. muncii.
S-a apreciat că prin acordarea către salariaţi a unor sporuri sau facilităţi salariale prevăzute de lege, acestea devin drepturi câştigate în favoarea acestora, neputând fi invocată în apărare de către pârâţi insuficienţa fondurilor, atâta timp cât prin ordinul ministrului, respectiv prin hotărâre de guvern s-a dispus acordarea drepturilor începând cu data intrării în vigoare a acestuia.
S-a reţinut că, în calitatea lor de ordonatori secundari şi terţiari de credite, pârâţii aveau obligaţia de a prevedea în buget şi de a solicita fondurile necesare achitării către reclamanţi a drepturilor salariale integrale, astfel cum au fost conferite prin actele normative incidente.
S-a ţinut seama că obligaţiile afectate de o condiţie pur potestativă (în speţă, fiind vorba de o obligaţie de plată a sporurilor şi a normei de
hrană specifice, afectată de condiţia prevederii de cătrc angajator a fondurilor necesare în bugetul special, întrucât elaborarea bugetului ca sursă de plată a drepturilor salariale este atributul exclusiv al ordonatorului de credite) sunt lovite de nulitate, iar legea trebuie interpretată în sensul în care ar produce efecte juridice, iar nu în sensul în care nu sunt produse astfel de efecte.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale angajaţilor nu poate duce la sistarea plăţii acestor drepturi, atâta timp cât ordonatorii de credite au obligaţia de a respecta inclusiv dispoziţiile legale din materia dreptului muncii şi cele care reglementează drepturile salariaţilor, în elaborarea bugetelor instituţiilor angajatoare din subordine.
S-a ţinut seama, la soluţia cererii de actualizare a sumelor cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, de prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, considerându-se că prejudiciul suferit de reclamanţi este datorat atât pentru neacordarea de către pârâtă a drepturilor salariale cuvenite conform legilor aplicabile, cât şi a devalorizării monetare, survenite între data când drepturile salariale ar fi trebuit acordate şi data plăţii efective.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, carc a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele motive:
Instanţa de fond avea obligaţia să interpreteze normele juridiec în baza cărora se acordă sporurile şi norma de hrană 12 B, avându-se în vedere faptul că, deşi s-a cerut de la bugetul de stat acordarea sumelor de bani nccesare pentru acoperirea în totalitate a cheltuielilor de personal, acestea nu au fost alocate la nivelul solicitat. S-a susţinut că instanţa de fond avea obligaţia să constate sensul actelor normative aplicabile, să clarifice cu ce înţeles a utilizat cuvintele legiuitorului, să înţeleagă spiritul legii. S-a arătat că legiuitorul a stabilit expres, prin art. 4 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003 şi prin art. 6 din H.G. nr. 1848/2004, că prevederile ambelor acte normative se aplică în limita fondurilor disponibile, astfel că, dacă nu s-ar fi sistat plata sporurilor, în lipsa unei majorări de buget, s-ar fi ajuns la imposibilitatea acordării drepturilor lunare salariale ale întregului personal din sistemul penitenciar.
Nu s-a contestat dreptul angajaţilor la sporuri şi norme de hrană, ci s-a invocat bugetul de austeritate şi realitate economică pe care o traversează România, motiv pentru carc bugetul solicitat pentru acopcrirca
tuturor nevoilor sistemului penitenciar nu a fost aprobat la nivelul tuturor cerinţelor.
S-a arătat că Legea nr. 138/1999 este o lege specială aplicabilă speţei, motiv pentru care, în conformitate cu art. 69 din acest act normativ, acordarea drepturilor băneşti se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin cererea adresată primei instanţe la data de 25.08.2005, reclamantul-intimat Sindicatul Lucrătorilor din Penitenciarul S. a solicitat obligarea pârâţilor Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă S. şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata sporurilor menţionate în anexa nr. 1.1 şi nr. 1.2 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/2.04.2003, începând cu martie 2004, precum şi acordarea normei de hrană 12 B, începând cu noiembrie 2004, către salariaţii Penitenciarului
S., cu actualizarea tuturor sumelor cu indicele de inflaţie.
Astfel cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei, cât şi al cererii de recurs, recurentul-pârât nu contestă pretenţiile reclamantului-intimat, ci invocă doar imposibilitatea îndeplinirii prevederilor referitoare la sporurile acordate prin anexa nr. 1.1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/2003 şi norma de hrană stabilită prin art. 6 din H.G. nr. 1848/2004, motivând insuficienţa alocaţiilor bugetare, fiind însă exprimată expres disponibilitatea de a achita drepturile solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii în situaţia majorării bugetului.
Curtea reţine, ca şi instanţa de fond, că membrii sindicatului recla-mant-intimat sunt îndreptăţiţi la acordarea tuturor drepturilor salariale conferite de lege, din care fac parte şi sporurile la salariul de bază pretinse prin prezenta acţiune, fiind obligatoriu necesar ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligaţii, în raport de prevederile art. 156 C. muncii.
Recurentul-pârât avea drept sarcină, în calitatea sa de ordonator de credite, să elaboreze bugetul ca sursă de plată a drepturilor salariale, respectiv să solicite fondurile necesare achitării către membrii sindicatului reclamant a tuturor drepturilor salariale integrale, conform prevederilor legislaţiei muncii.
Insuficienţa fondurilor în bugetul special necesare achitării drepturilor acordate prin H.G. nr. 1848/2004 şi anexele nr. 1.1 şi nr. 1.2 din Ordinul nr. 945/2003, invocată de către recurent, nu poate conduce însă
la suprimarea drepturilor salariale câştigate, membrii sindicatului reclamant fiind, evident, îndreptăţiţi la plata sporurilor legal prevăzute, de vreme ce au lucrat efectiv în condiţii periculoase.
Pentru considerentele arătate, reţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile legale enunţate de recurentă, Curtea a respins recursul ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
