Legea nr. 130/1996, republicată, art. 12 alin. (1) Legea nr. 54/2003, art. 28 alin. (1) şi (2) H.G. nr. 281/1993°, art. 13 Legea nr. 154/19982), art. 4, art. 18
■ în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare pot fi încheiate contracte colective de muncă, cu condiţia ca prin acestea să nu se negocieze clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
■ Acordarea de drepturi salariale cu încălcarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în fondurile alocate de la bugetul de stat este nelegală.
■ Deşi reclamanta nu este parte semnatară a contractului
colectiv de muncă invocat în susţinerea acţiunii, calitatea de a
» » 7
promova acţiune în numele salariaţilor, membri sindicali este dată de prevederile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 54/2003, unde nu se condiţionează posibilitatea întreprinderii unei acţiuni în instanţă, în apărarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, de faptul ca acel sindicat să fi fost parte în contract.
■ Este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean, care invocă faptul că nu a fost parte semnatară a contractului colectiv de muncă, apreciind, pe cale de consecinţă, că acest contract nu îi este opozabil, faţă de prevederile art. 243 alin (1) C. muncii, care stipulează că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi. Nu s-a avut în vedere raportul juridic direct, de la angajat la angajator, ci faptul că acest pârât îndeplineşte rolul de ordonator
principal de credite pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 260 din 28 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1118 din 22.10.2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană Sanitas M., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M. şi Consiliul Judeţean M. şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să plătcască salariaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M. cuprinşi în tabelul anexă la acţiune câte 1.690 lei, reprezentând prima de Crăciun pe 2005, prima de Paşti pe 2006, prima de vacanţă pe 2006, prima de Crăciun pe 2006 şi prima de Paşti pe 2007, conform CCM încheiat la nivel de unitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 81 alin. (7) şi (8) CCM, s-a stabilit ca fiecărui salariat să i se plătească prima de Crăciun, prima de Paşti şi prima de vacanţă la nivelul unui salariu minim pe economie.
Contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la 28.11.2005. De la data înregistrării şi până în prezent, pârâta nu şi-a achitat obligaţiile asumate prin contract.
Apărările pârâtei că fondurile alocate au fost insuficiente nu pot fi primite.
Contractul colectiv de muncă este legea părţilor, pârâta avea obligaţia de a face toate demersurile pe lângă pârâtul Consiliul Judeţean M., pentru obţinerea sumelor necesare, iar Consiliul Judeţean M., în calitatc de ordonator de crcdite, avea obligaţia să pună la dispoziţia pârâtei fondurile necesare.
In acest contcxt, cererca reclamantei a fost admisă conform dispozitivului.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului M., solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală. Prin recursul formulat, Consiliul Judeţean M. a solicitat casarca hotărârii atacatc şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea reţine următoarele:
Sunt fondate recursurile formulate, situaţie în care urmează a fi admise, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererii introductive de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestor excepţii nu atrage casarea cu trimitere, aşa cum se solicită prin cererile de recurs, întrucât doar omisiunea instanţei de a cerceta fondul cauzei determină aplicarea acestor dispoziţii legale [art. 312 alin. (5) C. proc. civ.].
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, aceasta este neîntemeiată. Deşi reclamanta nu este parte semnatară a CCM invocat în susţinerea acţiunii, abilitarea de a promova prezenta acţiune în numele salariaţilor, membri sindicali indicaţi în tabelele-anexă este dată de prevederile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 54/2003, unde nu se condiţionează posibilitatea întreprinderii unei acţiuni în instanţă, în apărarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă de faptul ca acel sindicat să fi fost parte în contract.
Neîntemeiată este şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean M., care invocă acelaşi considerent, anume că nu a fost parte semnatară a CCM, apreciind, pe cale de consecinţă, că acest contract nu îi este opozabil, faţă de prevederile art. 243 alin (1)
C. muncii, care stipulează că executarea CCM este obligatorie pentru părţi.
Chiar dacă este veridică susţinerea pârâtului-recurent, împrocesuarea sa a avut în vedere nu raportul juridic direct, de la angajat la angajator, ci faptul că acest pârât îndeplineşte rolul de ordonator principal de credite pentru D.G.A.S.P.C. M., astfel încât, în eventualitatea admiterii acţiunii, pentru a se asigura fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate, este necesară chemarea acestuia în judecată. Practic, fară a se fi exprimat în mod neechivoc acest lucru, reclamanţii s-au îndreptat împotriva acestui pârât pe calea unei acţiuni oblice, având în vedere tocmai raporturile de subordonare şi dependenţă financiară existente între cei doi pârâţi.
Acţiunea este însă nefondată.
In cuprinsul CCM, se face vorbire despre acordarea primelor de Crăciun, de Paşti şi de concediu în limitele şi cu respectarea prevederilor legale [art. 81 alin. (2) din contract]. Or, aceste dispoziţii legale sunt limitative în ce priveşte drepturile ce se pot acorda angajaţilor din
sistemul bugetar, aşa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de recurenta
D.G.A.S.P.C. M. la fondul cauzci.
Astfel, prin dispoziţiile art. 4 şi art. 18 din Legea nr. 154/1998, actualizată, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se stipulează că „gestiunea sistemului de stabilire a salariului de bază se asigură de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat,
bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. (…) In limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite defalcă, pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate, sumele destinate cheltuielilor salariale, în vederea realizării sarcinilor programate”.
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 4 şi art. 8 din O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, actualizată, carc stipulează că „salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul contractual se stabilesc, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor specialc pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor stabilite. (…) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului contractual se asigură de fiecare ordonator principal de crcdite, cu încadrarca în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi aprobate prin actc normative”.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care statuează că se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare contracte colective de muncă, subliniindu-se însă că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, se constată că este nelegală acordarea de drepturi salariale cu încălcarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în fondurile alocate de la bugetul de stat.
Curtea apreciază că acordarea anuală de premii din fondul de premiere constituit prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de salarii sau a unui premiu anual în sensul celui reglementat de art. 14 din H.G. nr. 281/1993 nu reprezintă un argument pentru respingerea acţiunii, întrucât primele solicitatc de reclamant prin acţiune nu se suprapun
cu acestc premii prevăzute de art. 13-14 din H.G. nr. 281/1993, textul
acestei hotărâri neexcluzând acordarea de alte premii sau prime. Insă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, acordarca de prime în afara resurselor financiare alocatc anual încalcă dispoziţiile legale ce reglementează salarizarea în sistemul bugetar.
Ca atare, deşi contractul este legea părţilor, pentru aplicarea acestui principiu de drept este necesar ca acel contract să nu încalce dispoziţii imperative ale legii. Or, din cele de mai sus rezultă că prevederile art. 81 alin. (1) CCM la nivel de unitate nu sunt în concordanţă cu prevederile imperative ale legii, motiv pentru care nu se poate invoca forţa contractului.
Pentru aceste considerente, au fost admise recursurile formulate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
