C. muncii, art. 141, art. 143-145
■ Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
■ Cererea formulată de angajată, prin care solicită angajatorului virarea de urgenţă a drepturilor salariale, respectiv „concediul legal de odihnă”, precum şi 136 lei ore suplimentare, are un caracter echivoc, din cuprinsul acesteia nerezultând cu claritate dacă salariatul a înţeles să solicite efectuarea în natură a zilelor
de concediu de odihnă şi acordarea indemnizaţiei de concediu sau compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate.
■ Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
■ Indemnizaţia de concediu se acordă pentru perioada concediului de odihnă efectuat în natură.
■ La data când a fost formulată cererea, salariata se afla în concediu medical, contractul său de muncă fiind suspendat, potrivit art. 50 lit. b) C. muncii, motiv pentru care nu putea fi programată în concediu de odihnă în această perioadă şi, în consecinţă, nici nu era îndreptăţită la plata indemnizaţiei de concediu.
■ Cererea privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat putea fi formulată la încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. d) C. muncii, ca urmare a pensionării salariatului pentru invaliditate. Or, din cererea depusă rezultă că salariata a solicitat întocmirea documentaţiei pentru pensionare, fără a solicita compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1407/R din 7 mai 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 149/F din 12.02.2008, Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta
B.M.S., în contradictoriu cu pârâta SC C.I. SRL A. şi a obligat reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a pronunţa
această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Reclamanta s-a angajat la socictatea pârâtă în data de 01.03.2007, în funcţia de contabil, lucrând efectiv 2 luni şi o zi, timp în care a avut fixat un program de lucru între orele 8:00 şi 17:00. Tribunalul a reţinut că, din probele administrate, nu a rezultat efectuarea de către reclamantă a unor ore suplimentare, care să o îndreptăţească la compensarea muncii
prestate peste limita stabilită prin contractul individual de muncă. In plus, a mai constatat instanţa de fond că aceeaşi situaţie de fapt a fost evidenţiată şi în urma verificării efectuate de ITM Ialomiţa.
Cu privire la suma pretinsă cu titlu de indemnizaţie de concediu de odihnă, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a solicitat programarea în concediul de odihnă şi nici compensarea în bani a concediului la data plecării din unitate. Neîntemeiat a fost găsit şi capătul de cerere referitor la plata dauneior-interese, constând în despăgubiri pentru stresul suportat la locul de muncă, prin neacordarea unor condiţii prielnice, fapt care a dus la îmbolnăvire şi, ulterior, la pensionarea medicală a reclamantei.
A mai reţinut prima instanţă că, astfel cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reclamanta îşi desfăşura activitatea într-un birou, amenajat corespunzător funcţiei pe care o ocupa, iar perioada scurtă în care salariatul a fost angajat şi a lucrat efectiv la unitatea pârâtă nu a fost de natură a contribui la îmbolnăvirea sa şi, ulterior, la pensionare pe caz de invaliditate.
împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs motivat, în termen legal, reclamanta, care a criticat-o pentru nclegalitate şi netemeinicie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectcle, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, l-a respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanta nu a solicitat programarea în concediu de odihnă şi nici compensarea indemnizaţiei la data plecării din unitate. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 C. muncii, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat – în condiţiile prevăzute de art. 143 din acelaşi cod -, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat. Totodată, art. 141 alin. (4) C. muncii dispune în sensul că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încctării contractului individual de muncă.
Or, cercrca formulată de recurenta-reclamantă în data de 1.10.2007 prin carc solicită angajatorului virarea de urgenţă a drepturilor salariale, respectiv „concediul legal de odihnă”, precum şi 136 lei ore suplimentare arc un caractcr echivoc, din cuprinsul acesteia nerezultând cu claritate dacă salariatul a înţeles să solicite efectuarea în natură a zilelor de concediu de odihnă şi acordarea indemnizaţiei de concediu sau compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate.
In ce priveşte indemnizaţia de concediu, aceasta se acordă, în conformitate cu dispoziţiile art. 145 alin. (1) C. muncii, pentru perioada concediului de odihnă efectuat în natură. Curtea constată, însă, că, la data de 1.10.2007, când a fost formulată cererea depusă în copie la dosarul instanţei de recurs, recurenta se afla în concediu medical, conform certificatului de concediu medical seria CCMAA nr. 7934418, contractul său de muncă fiind suspendat, potrivit art. 50 lit. b) C. muncii. Aşa fiind, recurenta nu putea fi programată în concediu de odihnă în această perioadă şi, în consecinţă, nici nu era îndreptăţită la plata indemnizaţiei de concediu.
In mod corect, instanţa de fond a reţinut că recurenta nu a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, cerere carc putea fi formulată, nu la data de 1.10.2007, ci la încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. d) C. muncii, ca urmare a pensionării salariatului pentru invaliditate. Or, astfel cum rezultă din cererca depusă, recurenta-reclamantă a solicitat ulterior, la 23.10.2007, întocmirea documentaţiei pentru pensionare, începând cu 1.11.2007, fară a solicita compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Curtea reţine că Tribunalul în mod corect a respins, ca neîntemeiată, cererca privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 Ici, cu titlul de daune-interese.
In conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. muncii, angajatorul are obligaţia de a-1 despăgubi pe salariat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prima instanţă a analizat şi interpretat corect materialul probator administrat în cauză şi a făcut o justă interpretare şi aplicare a textului legal evocat, constatând că, în scurta perioadă în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la SC C.I. SRL, acesteia i-au fost asigurate condiţii corespunzătoare de lucru, astfel încât nu se poate reţine nici săvârşirea unei fapte prejudiciabile de cătrc angajator, nici culpa sa şi nici existenţa
unei legături de cauzalitate între fapta unităţii intimate şi prejudiciul suferit de salariat, ca urmare a agravării stării de boală.
Aşadar, răspunderea patrimonială a angajatorului nu poate fi antrenată, cât timp nu s-a făcut dovada că salariatul a suferit un prejudiciu în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pe care a menţinut-o, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
