Valabilitatea contractului de şcolarizare. Consecinţele nerespectării clauzelor contractuale de către părţi


C. muncii, art. 195 C. civ., art. 969

■ Contractul de şcolarizare, semnat de reprezentantul angajatorului ce avea capacitatea de a încheia acte juridice în numele şi pe seama societăţii, este valabil întocmit, ştampilarea nefiind o condiţie de validitate a contractului, după cum nici factura depusă ca act nou în recurs nu este lovită de nulitate, fiind ştampilată de emitentul acesteia, astfel încât face dovada plăţii contravalorii cursului absolvit de salariat.

■ Nici împrejurarea că angajatul era deja calificat la momentul încheierii contractului de şcolarizare şi nici neachitarea de către angajator a drepturilor ce îi reveneau salariatului nu îl exonerează pe beneficiarul cursului de obligaţia de plată a despăgubirilor, pe care şi-a asumat-o prin contract, câtă vreme actul este valid din punct de vedere juridic şi, în conformitate cu art. 969 C. civ., constituie legea părţilor.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 3751/R din 3 octombrie 2008, ne publicată

Prin sentinţa civilă nr. 183/14.01.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamantul SC T.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.F. şi a obligat pârâtul la plata, cu titlu de despăgubiri, către reclamantă, a sumei de 650 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâtul a fost încadrat ca muncitor necalificat la reclamantă în perioada 16.08.2006 –

16.05.2007, beneficiind de cursuri de pregătire profesională în perioada 12.06.2006 – 20.10.2006, potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă, prin care se obliga faţă de angajator să lucreze o perioa

dă de 3 ani în cadrul socictăţii reclamante, în caz contrar, urmând a restitui cheltuielile pentru formarea sa profesională.

A mai reţinut instanţa că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin actul adiţional la contractul individual de muncă, raporturile de muncă ale acestuia cu angajatorul încetând prin demisie, astfel că, potrivit art. 969 C. civ. şi art. 195 alin. (1) şi (3) C. muncii, urmează a-1 despăgubi pe reclamant corespunzător prejudiciului evaluat prin convenţie, reprezentat de suma de 650 lei, sumă achitată de societate pentru pregătirea profesională a fostului salariat.

Tribunalul a apreciat că lipsa ştampilei societăţii de pe contractul de şcolarizare şi menţiunile carnetului de muncă privind calitatea pârâtului de muncitor necalificat nu îl exonerează pe pârât de răspundere, câtă vreme societatea a fost reprezentată legal la semnarea contractului, iar prestată după finalizarea cursului de către pârât nu are efect asupra validităţii obligaţiei asumate, ci poate naşte doar dreptul la despăgubiri; prejudiciul a fost dovedit, având un caractcr cert, indiferent dacă este actual sau viitor, rezultând din contractul nr. 36/5.06.2006, încheiat de angajator cu Fundaţia P.D. – C.C.C.F., Centrul de Pregătire şi Reconversie Profesională, chiar dacă factura depusă se referă la un alt curs de formare profesională.

împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a formulat recurs motivat pârâtul, carc a criticat sentinţa ca netemeinică şi nelegală.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., critici carc pot fi încadratc în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă al recurentului, recurentul se obliga faţă de intimată să absolve examenul de calificare profesională ale cărui costuri urmau a fi suportate de angajator şi să lucreze după obţinerea calificării cel puţin 3 ani la acesta din urmă, în caz contrar urmând a restitui contravaloarea cheltuielilor de

şcolarizare suportate de angajator. In cauză, recurentul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin sus-menţionata convenţie, demisionând la data de

16.05.2007, după cum corect a reţinut instanţa fondului, astfel încât în sarcina sa a luat naştere obligaţia alternativă, asumată prin convenţie, de a despăgubi pe angajator cu suma de 650 lei, reprezentând costul cursului de formare profesională a pârâtului, dovedit prin contractul încheiat de angajator cu Centrul de Pregătire şi Reconversie Profe

sională şi prin factura emisă de intimat în favoarea Centrului P.D., depusă ca înscris nou în recurs.

După cum corect a reţinut instanţa fondului, contractul de şcolarizare sus-menţionat, semnat de reprezentantul societăţii ce avea capacitatea de a încheia acte juridice în nume şi pe seama societăţii, este valabil întocmit, ştampilarea nefiind o condiţie de validitate a contractului, după cum nici factura depusă ca act nou în recurs nu este lovită de nulitate, fiind ştampilată de emitentul acesteia şi face dovada plăţii contravalorii cursului absolvit de recurent, acestea fiind, contrar susţinerilor recurentului, acte valabile din punct de vedere juridic cu valoare probatorie.

Mai mult, potrivit menţiunilor contractului individual de muncă, recurentul a avut calitatea de salariat, calitate în care a încheiat, în cunoştinţă de cauză asupra calificării deja avute, contractul de şcolarizare în discuţie, postul ocupat de acesta, ulterior absolvirii cursului de şcolarizare, de muncitor ncealificat neatrăgând nevalabilitatea contractului, ci putând conduce doar, după cum corect a reţinut instanţa fondului, la acordarca de despăgubiri în situaţia nerespectării de cătrc recurcnt a vreunei obligaţii asumate prin convcnţie.

Nici împrejurarea că angajatul era deja calificat la momentul încheierii contractului de şcolarizare şi nici neachitarea de către intimat a drepturilor ce îi reveneau recurentului în calitate de salariat nu îl exonerează pe recurent de obligaţia de plată a despăgubirilor pe care şi-a asumat-o prin contract, câtă vreme acesta este valid din punct de vedere juridic şi, în conformitate cu art. 969 C. civ., constituie legea părţilor.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.