Anulare act – CONSTATAREA NULITĂŢII CONTRACTULUI Acte ale autorităţilor publice


Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă M.S., împotriva sentinţei civile nr. 1205 din data de 09 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi concluziile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa a dispus amânarea pronunţării asupra deciziei pentru data de 29 aprilie 2010, apoi pentru data de 06 mai 2010, iar apoi pentru data de azi, 13 mai 2010.

I N S T A N Ţ A

Prin sentinţa civilă nr. 1205/ 9 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta M.S. împotriva pârâtei F.E. , cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 1500 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta M.S. a solicitat să se dispună nulitatea absolută a contractului de autentificat sub nr. 1144 /21.08.2006 , pentru eroare asupra substanţei obiectului, respectiv lipsa discernământului. , iar în subsidiar să se constate că actul de donaţie amintit este un contract de întreţinere iar ca o consecinţă a neîndeplinirii de către debitoare a obligaţiei de întreţinere să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere .

Instanţa a reţinut că la data de 21.08.2006 între reclamanta M.S. şi pârâta F.E. a fost încheiat un contract de donaţie având ca obiect imobilul intabulat în C.F. 97/N Adămuş .

Conform art 954 C.civ. eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.

Atât doctrina cât şi practica judiciară sunt unitare şi consecvente în interpretarea regimului juridic al sancţiunii nulităţii, aplicabil în cazul identificării viciului de consimţământ al erorii asupra substanţei obiectului, în cauză intervenind sancţiunea nulităţii relative ; însă această categorisire nu–şi găseşte aplicabilitate doar la nivel doctrinar ci are şi un scop practic bine determinat, în sensul că, prin intervenţia nulităţii relative a unui act juridic se sancţionează nerespectarea unor interese particulare , individuale, într-un termen de prescripţie determinat, nelăsând la aprecierea părţilor să acţioneze oricând şi oricum asupra desfiinţării unui act juridic , contribuind în acest fel la securitatea circuitului civil.

Pe de altă parte regimul juridic al sancţiunii nulităţii absolute, este diametral opus regimului juridic al nulităţii relative, acesta intervenind numai la încălcarea unei norme care ocroteşte un interes general , cum ar fi de exemplu nerespectarea de către părţi a formei autentice a unui contract ( acolo unde este obligatoriu respectarea acestei forme), sau când părţile au încheiat un contract determinaţi de o cauză ce contravine dispoziţiilor legii sau este imorală.

Or, raportat la cazul în speţă, instanţa a constatat că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie, având drept cauză eroarea asupra substanţei obiectului, însă, sancţiunea ce intervine în cazul existenţei unor asemenea vicii este nulitatea relativă .

Raportat la principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa a apreciat că cererea formulată nu este întemeiată .

De asemenea , analizând acelaşi capăt de cerere, instanţa a constatat că reclamanta, pe lângă eroare – viciu de consimţământ, a invocat drept cauză şi lipsa discernământului .

Faţă de această cerere , instanţa a arătat că o asemenea cauză care alterează consimţământul părţii, exprimat cu ocazia încheierii actelor juridice, intră în contradicţie cu viciul de consimţământ, invocat anterior, în sensul că, lipsa discernământului presupune că partea nu are puterea de a aprecia, de a-şi da seama asupra consecinţelor pe care le poate avea încheierea actului juridic, pe când eroarea viciu de consimţământ în cauză, presupune că partea are capacităţile mentale de a înţelege efectele ce se vor naşte în urma încheierii actului , însă este indusă în eroare în ceea ce priveşte obiectul obligaţiei.

Totodată , instanţa a arătat că şi în cazul lipsei discernământului, sancţiunea ce intervine, este nulitatea relativă şi nu cea absolută aşa cum a invocat reclamanta, astfel că, pentru aceleaşi considerente ,a procedat la respingerea cererii .

În ceea ce priveşte, cererea formulată în subsidiar, şi anume interpretarea contractului de donaţie ca un contract de întreţinere prin simulare, instanţa a arătat că pentru existenţa unui act simulat este necesar ca actul secret ( contraînscrisul ) să fie încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent .

Or, în cazul în speţă contractul de întreţinere ( contractul secret )a fost încheiat la data de 05.09.2006 iar contractul de donaţie ( contract public ) a fost încheiat la data de 21.08.2006, deci ulterior contractului public , prin urmare instanţa a dispus respingerea acestei cereri .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.S., solicitând admiterea recursului , modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive , respectiv : constatarea nulităţii absolute a actului intitulat „ contract de donaţie” autentificat sub nr. 1142/21. 08.2006 de către BNP Rusu Manuela pentru eroare asupra substanţei obiectului convenţiei , respectiv pentru lipsa discernământului ; constatarea că acest act intitulat „contract de donaţie” este un contract de întreţinere şi ca o consecinţă a neîndeplinirii de către debitoare a obligaţiei de întreţinere rezoluţiunea acestuia ; restituirea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului prin radierea dreptului de nudă proprietate al pârâtei din CF şi reînscrierea reclamantei , cu cheltuieli de judecată .

Întrucât eroarea asupra substanţei obiectului convenţiei în actele juridice este greşita reprezentare a realităţii – un anumit element sau aspect al actului juridic , doctrina făcând distincţie între eroare a de fapt şi eroarea de drept .

În cauză , este vorba de eroarea asupra substanţei obiectului , iar potrivit art. 954 alin.1 , „eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei „ – în practică înţelegându-se substanţa prestaţiunii la care s-au obligat părţile , iar nu materialitatea lucrului care a format obiectul direct al convenţiei . Se maia rată că prin regimul juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau relativă , sub aspectul persoanelor care pot invoca nulitate , a termenului în care poate fi invocată şi a faptului dacă nulitatea poate fi acoperită prin confirmare . Prin prisma acestor trei criterii , se susţine că eroarea asupra substanţei lucrului este un caz de nulitate absolută , chiar dacă ar fi sancţionată cu nulitatea relativă . Referitor la efectul nulităţii , se arată că acesta constă în desfiinţarea raportului juridic generat de actul juridic , fapt care trebuie să se întâmple şi în speţa în cauză .

Se mai arată că în fapt , pârâta a promis că vor încheia un contract de întreţinere , însă profitând de vârsta înaintată a reclamantei recurente , de problemele medicale ale acesteia , s-a încheiat un act de donaţie , reclamanta susţinând că nu avea motive pentru care să transmită nuda proprietate asupra singurului ei bun doar pentru „recunoştinţa” unei persoane străine .

Raportat la valabilitatea contractului de donaţie , prin prisma dispoziţiilor art. 948 Cod civil , se arată că în urma examenului psihologic făcut de către psihologul Groza Maria , reclamanta a fost diagnosticată cu „scădere semnificativă a funcţiilor psihice bazale …instabilitate emoţională şi infantilism voliţional şi decizional …” iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză au fost confirmate afecţiunile medicale – ATC , demenţă senilă , episod depresiv major pe fond organic şi senil – însă nu în măsură de a o lipsi de discernământ .

Referitor la petitul privind constatarea faptului că în fapt este vorba de un contract de întreţinere şi se impune rezoluţionarea acestuia pentru neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei de întreţinere , se arată că sunt semnificative răspunsurile date de pârâtă la interogatori , recunoscând că a promis întreţinere reclamantei recurente.

În consecinţă , problema legată de anterioritatea sau concomitenţa înscrisului secret , poate fi analizată prin prisma răspunsurilor date de pârâtă , avându-se în vedere şi faptul că la data încheierii contractului pârâta se afla în proces de şi pentru a evita regimul comunităţii de bunuri s-a ales varianta încheierii contractului de donaţie ca formă publică şi a celui de întreţinere ca formă secretă .

În drept au fost invocate prevederile art. 304 indice 1 şi art. 312 Cod de procedură civilă .

Prin întâmpinare , intimata F.E. a solicitat respingerea recursului , cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată . În acest sens e arată că reclamanta recurentă nu a făcut dovada faptului că a fost în eroare asupra substanţei obiectului contractului de donaţie , acest contract înainte de a fi semnat a fost citit părţilor de notarul public , constatând că el corespunde voinţei şi condiţiilor stabilite de părţi de comun acord , iar cu privire la aceste menţiuni din contract pârâte nu s-a înscris în fals .

Referitor la încheierea celor două contracte , se arată că pârâta intimată nu putea profita de actul sub semnătură privată pentru a o determina să creadă că încheie un act de întreţinere , deoarece contractul de întreţinere sub semnătură privată a fost încheiat la data de 05.09.2006 iar contractul de donaţie autentifica la data de 21.08.2006 . În consecinţă , încheierea celui de-al doilea contract infirmă susţinerile recurentei privitoare la obiectul primului contract .

Se mai arată că nu au fost dovedite nici susţinerile privitoare la faptul că reclamanta nu a avut discernământ la data semnării contractului , în raportul de expertiză medico – legală reţinându-se că acest discernământ a fost diminuat – fără a fi complet abolit , în consecinţă diagnosticul stabilit de medicul psiholog Groza Maria .

De altfel susţinerile reclamantei sunt contradictorii , întrucât dacă aceasta nu avea discernământ , nu putea ştii dacă a fost în eroare cu privire la substanţa obiectului acelui contract .

Chiar dacă pârâte a promis reclamantei recurente că o va ajuta şi îngriji , contractul de donaţie nu a fost condiţionat de această întreţinere , iar răspunsurile date de pârâta intimată la interogatoriu nu fac dovada simulaţiei .

Instanţa , examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi văzând dispoziţiile art. 304 1 Cod de procedură civilă constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Petitul principal cu care reclamanta recurentă a sesizat instanţa a vizat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentifica sub nr. 1144/21.08.2006 de BNP Rusu Manuela , susţinând că a fost indusă în eroare cu privire la natura contractului de a fost încheiat , în fapt reclamanta având reprezentarea faptului că încheie un contract de întreţinere – respectiv eroare asupra substanţei obiectului convenţiei .

După cum a arătat şi prima instanţă , potrivit prevederilor art. 954 Cod civil „ eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţie” şi într-adevăr , după cum se arată în declaraţia de recurs , această eroare nu se referă doar la lucrul considerat în materialitatea lui ci şi la conţinutul prestaţiei ca constituie obiectul actului juridic .

Sub acest aspect , tribunalul reţine că în mod corect a arătat prima instanţă că fiind invocată o eroare – viciu de consimţământ , sancţiunea atrasă este nulitatea relativă , iar chiar dacă efectele produse de constatarea nulităţii absolute sau a nulităţii relative sunt identice – respectiv lipsirea de efecte a actului juridic – nu pot fi primite criticile recurentei privitoare la faptul că prima instanţă nu a apreciat corect regimul juridic al nulităţii invocate .

Tribunalul constată că în mod corect prima instanţă a expus distincţia dintre nulitatea absolută şi cea relativă ; prima instanţă nu a contestat calitatea reclamantei recurente de a invoca nulitatea , ci potrivit principiului disponibilităţii părţilor – principiu care guvernează procesul civil , a constatat că se solicită constatarea nulităţii absolute invocându-se motive ce pot eventual atrage nulitatea relativă a actului juridic încheiat între părţi .

De altfel se poate observa că deşi prin expunerea de motive din cererea introductivă se arată că reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la natura actului juridic încheiat (error in negotium ) , aceasta nu a înţeles să invoce această eroare ( eroare obstacol ) , care ar fi putut să atragă nulitatea absolută a actului juridic .

Referitor la lipsa discernământului , aşa cum s-a invocat de către reclamanta recurentă , după cum a remarcat şi prima instanţă , se constată existenţa unei contradicţii cu viciul de consimţământ invocat ( reprezentat de eroarea cu privire la substanţa obiectului ) , întrucât în lipsa discernământului nu se poate aprecia că partea cocontractantă are posibilitatea de a înţelege efectele ce se vor naşte în urma încheierii actului dar este indusă în eroare cu privire la obiectul obligaţiei .

În acest sens , prima instanţă a reţinut în mod corect că întrucât eventuala lipsă a discernământului atrage nulitatea relativă a unui act juridic , sunt valabile considerentele privitoare la faptul că potrivit principiului disponibilităţii părţilor a fost investită cu o cerere de constatare a nulităţii absolute , însă au fost invocate motive ce atrag nulitatea relativă.

Referitor la criticile aduse pin declaraţia de recurs referitoare la probele din care reiese – în opinia reclamantei recurente faptul că a fost indusă în eroare şi de asemeni că ar fi fost lipsită de discernământ – , tribunalul constată că aceste critici nu privesc soluţia instanţei de fond – care pentru motivele reţinute nu a mai analizat existenţa erorii şi a lipsei discernământului ; totodată tribunalul constată că aceste motive infirmă în fapt susţinerile recurentei expuse prin declaraţia de recurs – afirmaţia recurentei privitoare la faptul că s-a recurs la încheierea unui contract de donaţie întrucât pârâta intimată era în divorţ de soţul ei relevă faptul că aceasta a cunoscut natura actului juridic încheiat şi de asemenea că avea discernământ la momentul încheierii actului .

În ceea ce priveşte simulaţia invocată în subsidiar , tribunalul are în vedere că , în interpretarea prevederilor art. 1175 Cod civil , practica judiciară a stabilit ca şi condiţii ale simulaţiei următoarele: contraînscrisul să fie un act secret ( existenţa şi conţinutul său să fie necunoscute terţilor ) , contraînscrisul să fie un act contemporan cu actul aparent ( sau anterior ) iar intenţia comună a părţilor să fie aceea de a simula .

Prima instanţă a reţinut în mod corect că nu este îndeplinită una dintre aceste condiţii , respectiv faptul că actul public a fost încheiat anterior ( 21.08.2006 ) actului secret ( 05.09.2006 ) , dar tribunalul constată şi faptul că nu este îndeplinit nici condiţia ca actul secret – în cauză contratul de întreţinere – să fie necunoscut terţilor ( câtă vreme acest înscris a fost semnat de o martoră) , iar răspunsurile pârâtei la interogatoriu nu pot fi considerate ca relevante privitoare la intenţia comună a părţilor de a simula .

În consecinţă , pentru motivele mai sus expuse , tribunalul consideră că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi prin urmare , în baza art. 312 Cod de procedură civilă , se va respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta M.S. .

Recurenta fiind în culpă procesuală , în temeiul prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă , urmează a fi obligată la plata sumei de 1000 lei în favoarea intimatei F.E. , cu titlu de cheltuieli de judecată , constând în onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta M.S., domiciliată în Adămuş, sat Corneşti, str.Liliacului, nr.2, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 1205 din data de 09 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009.

Obligă recurenta la plata către intimata F.E. domiciliată în Adămuş, sat Corneşti, nr.12, jud.Mureş, a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 mai 2010.