Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială
Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere a procedurii formulată de societatea debitoare aflată în lichidare administrativă, prin lichidator. Lipsa documentelor justificative ale creanţei. Efecte.
Articolul 3 punctul 11 şi articolul 28 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006. Articolul 85 alineatele 2 şi 3 din OG nr.92/2003. Articolele 1169-1170 Cod civil. Articolul 46 Cod comercial.
Potrivit dispoziţiilor articolului 28 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006, la cererea de deschidere a procedurii debitorul este obligat să anexeze o listă a numelor şi adreselor creditorilor, arătând suma, cauza şi drepturile de preferinţă. Singura creanţă provenind de la un creditor bugetar şi aceasta fiind definită de articolul 3 punctul 11 din legea nr.85/2006, debitorul – prin lichidatorul numit de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului – are obligaţia de a face dovada creanţei cu titluri executorii sau cu titluri de creanţă, definite de articolul 85 alineatele 2 şi 3 din OG nr.92/2003, iar lipsa acestor titluri autorizează concluzia că nu s-au dovedit certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei în condiţiile articolelor 1169-1170 şi ale articolului 46 Cod comercial, consecinţa fiind respingerea ca nefondată a cererii de deschidere a procedurii.
Asupra recursului comercial de faţă;
Prin încheierea de şedinţă de la 16.09.2008, pronunţată în dosarul nr. 30022/3/2008 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, judecătorul-sindic a respins ca nefondată cererea formulată de debitoarea SC F. G. SA, cu sediul în Bucureşti, prin lichidator T.V., privind deschiderea procedurii simplificată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că prin încheierea judecătorului delegat la a fost numit lichidator al SC F. G. SA T. V. şi că debitoarea prin lichidator a solicitat deschiderea procedurii simplificate întrucât se află în , fiind în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani exigibile.
A evocat prevederile articolului 27 şi ale articolului 3 alin. 1 din legea nr.85/2006 şi a reţinut că, în dovedirea stării de insolvenţă, s-a depus la dosar adresa emisă de ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR III Bucureşti, din care reiese o datorie în sumă de 67.523 lei, cu titlu de debit, dobânzi şi penalităţi.
A reiterat că debitoarea nu a arătat dacă, în urma reglării fişei fiscale, mai datorează vreo sumă de bani bugetului de stat, că nu a depus la dosar declaraţiile fiscale care reprezintă, potrivit articolului 110 alin. 3 din OG nr.92/2003, titlu de creanţă şi nici titlurile executorii ori somaţiile emise de autoritatea fiscală, pentru a se verifica realizarea celor înscrise în adresa ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR III Bucureşti şi în fişa sintetică pe plătitor, aceste din urmă înscrisuri, fiind emise de autoritatea fiscală, nefiind documente justificative ale creanţei.
Judecătorul-sindic a reţinut şi împrejurarea că lichidatorul a fost numit în această calitate de către judecătorul delegat încă din 26 aprilie 2006, cu o remuneraţie de 1.000 lei şi nu a făcut dovada activităţilor desfăşurate în această calitate în condiţiile legii nr.31/1990, deşi afirmă că societatea are un singur creditor. De asemenea, a reţinut că desemnarea unui lichidator ar trebui urmată şi de stabilirea unei alte remuneraţii, ceea ce ar fi inacceptabil.
În fine, a reţinut că, dacă creanţa ADMINISTRAŢIEI FINANŢELOR PUBLICE SECTOR III Bucureşti ar fi certă, lichidă şi exigibilă, lichidarea societăţii debitoare – se poate face în condiţiile legii nr. 31/1990, procedura prevăzută de legea nr.85/2006 fiind specială, colectivă şi concursuală şi că, în atare situaţie, creditorul bugetar nu ar fi ezitat şi ar fi introdus cerere de deschidere a procedurii în temeiul articolului 31 din legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs motivat debitoarea prin lichidator, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 7 noiembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că instanţa nu a analizat suficient probele administrate în cauză. Au fost invocate prevederile articolului 1 alin. 2 lit.e din legea nr.85/2006 şi s-a susţinut că la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii simplificate erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, în sensul că debitoarea avea calitatea de comerciant, era dizolvată anterior formulării cererii introductive, iar creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, termenul scadent fiind depăşit, iar valoarea creanţei este net superioară valorii prag de 10.000 lei, prevăzută de articolul 3 pct. 12 din legea nr. 85/2006.
Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile articolului 8 din legea nr. 85/2006.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat recursul ca nefondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:
Se constată, din dezvoltarea argumentelor aduse în susţinerea recursului, că recurenta practic nu critică nici în drept şi nici în fapt considerentele avute în vedere de judecătorul-sindic, limitându-se la a prezenta situaţia societăţii debitoare de comerciant aflat în stare de dizolvare anterioară sesizării judecătorului-sindic şi la a susţine că debitul cu care acesta figurează în evidenţele creditorului bugetar îmbracă cerinţele legale ale unei creanţe certe, lichide şi exigibile, în cuantum superior valorii prag impuse de articolul 3 pct. 12 din legea nr.85/2006.
Recurenta nu combate, însă, nici la nivel teoretic, nici prin înscrisuri principalul argument avut în vedere de judecătorul-sindic, respectiv lipsa documentelor justificative ale creanţei.
Din acest punct de vedere, nefiind sesizată cu verificarea existenţei vreunui motiv de recurs din cele prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă, dar examinând cauza sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţinut justeţea argumentelor prezentate de judecătorul-sindic în legătură cu dovada creanţei.
Potrivit dispoziţiilor articolului 28 alin. 1 lit. c din legea nr.85/2006, la cererea de deschidere a procedurii debitorul este obligat să anexeze o listă a numelor şi adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora, arătând suma, cauza şi drepturile de preferinţă. În speţă, s-a arătat că singurul creditor este ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR III BUCUREŞTI, care este creditor bugetar, cu o creanţă definită de articolul 3 pct.11 din ca provenind din impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi din accesoriile acestora.
Conform dispoziţiilor articolului 85 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicată, colectarea creanţelor bugetare ( cum este cea în speţă) se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, titlul de creanţă fiind actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii (alin. 3 al aceluiaşi articol).
Examinând înscrisurile depuse în susţinerea cererii, Curtea constată că la dosar nu există decât adresa nr.6318 din 19 februarie 2007 a ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR III Bucureşti (fila 8-9), bilanţul la 31 decembrie 2004 (fila 10) şi fişa sintetică totală, evaluată la 8 februarie 2007 (fila 11-51), nici unul dintre aceste înscrisuri neavând valoare de titlu executoriu sau de titlu de creanţă pentru a justifica colectarea creanţei bugetare în procedura insolvenţei.
Ca atare, în mod corect judecătorul-sindic a reţinut lipsa documentelor justificative ale creanţei, Curtea reţinând în plus că nu s-a făcut dovada acestei creanţe în condiţiile articolului 1169 Cod civil, raportat la articolul 46 Cod comercial şi la articolul 1170 Cod civil şi că este incident principiul de drept idem est non esse et non probari.
Pentru aceste considerente, apreciind că judecătorul-sindic a reţinut corect situaţia da fapt şi a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor incidente, Curtea a reţinut că în privinţa hotărârii atacate nu subzistă nici unul din motivele de casare sau de modificare prevăzut de articolul 304 sau 3041 Cod procedură civilă, astfel că a respins recursul ca nefondat conform dispoziţiilor articolului 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
