Mijloace de probă privind îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii salariatului pentru nerespectarea clauzei de formare profesională


C. muncii, art. 55 lit. c), art. 194, art. 195

■ Decizia prin s-a dispus suspendarea contractului de muncă al angajatului pe o perioadă de 6 luni pentru cursul de calificare, conform art. 194 alin. (3) C. muncii, atestă îndeplinirea cerinţei de scoatere a salariatului din producţie.

■ întrucât pe perioada cursului se efectuau cursuri teoretice de specialitate ce alternau cu perioada de adaptare profesională prin practica la locul de muncă, foile de pontaj întocmite în perioadele de practică atestă participarea la stagiul de adaptare profesională, fiind vizate de formatorii de la locurile de muncă, constituind pregătirea cu caracter practic.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3346/R din 15 octombrie 2007, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 3021/10.05.2007, Tribunalul Bucureşti, Sccţia a VII I-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta A.N.M., în contradictoriu cu pârâta Ţ.A.A.G., ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, cererca reconvenţională formulată de pârâtă.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că între părţi a existat o convenţie intitulată contract de calificare profesională, în baza căruia pârâta se obliga să participe la cursurile de calificare profesională organizate de A.N.M., cu obligaţia de a lucra în A.N.M. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea cursului. S-a convenit ca pe perioada cursului pârâta să beneficieze de o indemnizaţie lunară de 5.225.000 lei, tichete de masă, decontarea cheltuielilor de transport şi

cazare gratuită. In cazul nerespectării obligaţiei de a lucra în cadrul A.N.M. o perioadă de 5 ani, salariatul se obligă să plătească contravaloarea drepturilor primite conform art. 2 din convenţie, contravaloarea contractului C.A.S., C.A.S.S. şi şomaj aferente indemnizaţiei, contravaloarea cotei-părţi ce revine unui cursant din cheltuielile efectuate de A.N.M. cu profesorii formatori. Raporturile de muncă între părţi au încctat la 01.12.2005, în baza art. 55 lit. c) C. muncii.

Prima instanţă a apreciat că în cauză este vorba de o formare profesională continuă, acest fapt rezultând şi din diploma obţinută la sfârşitul

stagiului, carc, deşi menţionează absolvirea cursului de formare iniţială, nu conferă o nouă calitate reclamantei, care era, iniţial, meteorolog. A mai apreciat prima instanţă că în cauză nu poate fi vorba de un contract de calificare profesională reglementat de art. 199-200 C. muncii, carc presupune dobândirea unei noi calificări, ci s-a urmărit dobândirea de noi cunoştinţe teoretice şi practice pe parcursul desfăşurării raporturilor juridice de muncă, respingând cererea reconvenţională în ceea ce priveşte nulitatea contractului de formare profesională.

Prima instanţă a reţinut că din foile colective de prezenţă rezultă că participarea pârâtei-reclamante la cursurile şi stagiile de formare profesională nu a presupus scoaterea sa din activitate în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) sau art. 194 alin. (3) C. muncii, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 195 alin. (3) C. muncii. Din foile colective de prezenţă rezultă că pârâta-reclamantă a lucrat în fiecare lună un număr de ore de la 84 la 184, fiind pontate la calcularea drepturilor salariale, foile de prezenţă fiind semnate de şeful C.N.P.M., şi nu de îndrumătorii de practică.

Prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a opera obligaţia salariatului la restituirea cheltuielilor de formare profesională în condiţiile art. 195 C. muncii, în plus, a reţinut că în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată de lege; în interesul protccţici salariaţilor, clauzele contractului de muncă şi cele inserate în actcle adiţionale urmând a fi supuse atât principiului legalităţii, dar şi principiului bunei-credinţe în desfăşurarea raporturilor de muncă, potrivit art. 8 C. muncii, concluzie ce rezultă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 37 şi art. 38 C. muncii. Prima instanţă a reţinut că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului muncii îl reprezintă neîngrădirea dreptului la muncă şi libertatea muncii, libertatea muncii fiind asigurată şi prin reglementarea încetării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, act care nu e supus niciunei alte limitări sau condiţii, astfel încât, chiar dacă salariatul şi-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, aceasta urmează a fi interpretată în favoarea sa, neputându-i îngrădi libertatea muncii prin plata unei despăgubiri în cazul încetării contractului de muncă.

Prima instanţă a respins cererea pârâtei-reclamante, având în vedere că indemnizaţia plătită pe toată durata cursului era la nivelul drepturilor salariale stabilite prin contractul de muncă, aceasta beneficiind şi de celelalte sporuri şi drepturi oferite de CCM, nereţinând susţinerile pârâtei-reclamante, în sensul că pc perioada cursurilor ar fi trebuit să cumuleze indemnizaţia stabilită prin contractul de formare profesională

cu salariul şi celelalte drepturi salariale, apreciind că aceasta ar însemna o îmbogăţire fară justă cauză. Respingând cererea reconvenţională, prima instanţă a respins şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamanta-pârâtă.

Examinând sentinţa civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce urmează:

Deşi sentinţa recurată este motivată în fapt şi în drept, contrar susţinerilor recurentei din primul motiv de recurs, Curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a probelor administrate în cauză, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, între părţile din prezenta cauză a fost încheiat un contract de formare profesională în condiţiile stipulate de art. 193-195 C. muncii, pe perioada 16.03 – 16.09.2005. Chiar dacă respectivul contract se numeşte de „calificare profesională”, şi nu act adiţional la contractul de muncă, Curtea a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 195 alin. (2) C. muncii.

Curtea a reţinut că, prin decizia nr. 70/30.03.2005, s-a dispus suspendarea contractului de muncă al intimatei-pârâte-reclamante pe o perioadă de 6 luni pentru cursul de calificare profesională alături de alţi 9 angajaţi ai recurentei-reclamante, conform art. 194 alin. (3) C. muncii. Prima instanţă nu a avut în vedere această decizie, reţinând în mod eronat că intimata-pârâtă-reclamantă nu a fost scoasă din producţie pe perioada cursului de formare profesională.

Aşa cum rezultă din notele nr. 123/14.02.2007, nr. 124/14.02.2007, nr. 103/09.02.2007 şi nr. 1429/15.03.2007, pe perioada cursului se efectuau cursuri teoretice de specialitate ce alternau cu perioada de adaptare profesională prin practica la locul de muncă, astfel încât foile de pontaj întocmite în perioadele de practică (şi pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de respingere a cererii) atestă participarea la stagiul de adaptare profesională, fiind vizate de formatorii de la locurile de muncă, constituind pregătirea cu caracter practic pe care o desfăşurau în cadrul C.N.P.M. De altfel, chiar şi în condiţiile în care participarea la cursul de formare profesională ar fi presupus scoaterea din activitate şi pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, tot ar fi fost incidente dispoziţiile art. 195 alin. (1) C. muncii.

Curtea a apreciat că eronat prima instanţă a respins cererea recurentei-reclamante, considerând că în speţă nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 195 C. muncii. Pc calc de consecinţă, nu a reţinut nici con-

sidcraţiilc primei instanţe vizând îngrădirea dreptului la muncă prin plata unei despăgubiri în sensul încetării contractului de muncă.

Curtea a reţinut, la rândul său, că principiul bunei-credinţe statuat de art. 8 C. muncii trebuie respectat, deopotrivă, de salariat şi de angajator şi convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.

Faţă de considerentele ce preced. Curtea a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a admis în parte acţiunea principală şi a obligat pârâta-reclamantă la plata despăgubirilor, reprezentând cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită prin contractul de formare profesională, conform dispoziţiilor art. 195 alin. (3) C. muncii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.