Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială
Acţiune în constatarea caracterului fals al unui contract de vânzare – cumpărare. Lipsa sesizării prealabile a organelor de cercetare penală cu privire la infracţiunea de fals şi lipsa dovezii că acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris. Consecinţe.
Articolul 184 Cod procedură civilă. Articolul 14 alineat 3 litera a Cod procedură penală şi articolul 45 Cod procedură civilă.
Acţiunea adresată instanţei civile prin care se solicită a se constata caracterul fals al unor înscrisuri, a se desfiinţa înscrisurile respective şi a se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii lor este inadmisibilă dacă reclamantul nu a făcut dovada, în condiţiile articolului 184 Cod procedură civilă, că anterior sesizării instanţei civile a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în legătură cu respectivele înscrisuri şi că acţiunea publică (penală) s-a stins sau s-a prescris.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială sub nr.19302/3/2008 reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâţii L. A., G. N., SC A.T. SRL şi SC A. SA a solicitat să se constate falsurile săvârşite de pârâţi în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.IV.1993 sub nr.2392 între SC A.SA în calitate de vânzător şi se A. T. SRL în calitate de cumpărător, privind activul intitulat Spaţiul Comercial 2, precum şi în anexa la HGR nr.634/1991 intitulată “Date privind activul vândut”, din data de 15.03.1993.
În întâmpinarea formulată la data de 20.06.2008 pârâta G. N. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale şi excepţia lipsei de interes.
În precizările depuse la dosar la data de 24.06.2008 reclamantul arată că a formulat această cerere deoarece acţiunea penală s-a prescris, fiind vorba de fapte penale săvârşite în anul 1993 şi că se adresează instanţei civile în baza dispoziţiilor articolului 184 Cod procedură civilă şi Deciziei nr. XV din 22.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 3.09.2008 tribunalul a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii.
Prin sentinţa comercială nr.8481/03.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr.19302/3/2008 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, şi a fost respinsă ca inadmisibilă. Reclamantul a fost obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâta G. N.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile legale în materie.
Împotriva sentinţei comerciale nr.8481/03.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială a declarat apel N. C., arătând că: 1. în mod greşit instanţa de fond reţine că a fost învestită cu o cerere prin care a solicitat numai constatarea falsurilor săvârşite de pârât în contractul de vânzare-cumpărare nr.2392; 2.instanţa de fond a judecat cauza fără participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti; 3. instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în desfăşurarea procesului civil; 4. nu este de acord nici cu motivarea instanţei că o acţiune nu poate fi motivată în drept pe dispoziţiile articolului 184 Cod procedură civilă câtă vreme aceasta omite faptul că cererea este motivată în drept şi pe dispoziţiile legii penale; 5. instanţa de fond nu ţine seama de decizia nr.XV din 21.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Intimata G. N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantului reclamant la cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de apel -în mod greşit instanţa de fond reţine că a fost învestită cu o cerere prin care a solicitat numai constatarea falsurilor săvârşite de părţi în contractul de vânzare-cumpărare nr.2392 – Curtea a reţinut că este neîntemeiat, deoarece este adevărat că prin precizările depuse la dosar reclamantul a solicitat şi desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii în baza dispoziţiilor articolului 344 Cod procedură penală, însă obiectul principal al cererii precizatoare este acelaşi cu cel menţionat în cererea iniţială respectiv, să se constate falsurile săvârşite de pârâţi în contractul de vânzare-cumpărare nr.2392 încheiat între SC A. SA şi SC A. T.SRL (filele1,19 din dosarul primei instanţe).
Cu privire la al 2-lea motiv de apel -instanţa de fond a judecat cauza fără participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalului Municipiului Bucureşti – Curtea a reţinut că este neîntemeiat având în vedere dispoziţiile articolului 45 alin.3 Cod procedură civilă care nu prevede obligativitatea participării procurorului în procesul civil.
Referitor la al 3-lea motiv de apel -instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, Curtea a reţinut de asemenea că este neîntemeiat, deoarece la termenul din 25.06.2008 instanţa i-a pus în vedere reclamantului să precizeze acţiunea în sensul de a arăta care sunt falsurile pe care le-au săvârşit pârâţii, consecinţele juridice ale constatării acestor falsuri şi dispoziţiile legale pe care se întemeiază cererea formulată.
Faptul că instanţa i-a pus în vedere reclamantului să precizeze care sunt falsurile pe care le-au săvârşit pârâţii nu înseamnă că a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, ci dimpotrivă, rezultă că instanţa în temeiul articolului 129 alin.4 şi 5 Cod procedură civilă şi-a exercitat rolul activ în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Critica apelantului adusă hotărârii atacate în sensul că nu este de acord cu motivarea instanţei în sensul că o acţiune nu poate fi motivată în drept pe dispoziţiile articolului 184 Cod procedură civilă – este înlăturată de Curte deoarece din considerentele hotărârii rezultă că judecătorul prin motivarea sa a stabilit corect şi în formă concisă şi clară situaţia de fapt trecând de la motivarea în fapt la motivarea în drept prin arătarea textelor legale aplicabile.
Motivul al 5-lea – instanţa de fond nu ţine seama de decizia nr.XV din 21.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – este înlăturat de către Curte pentru următoarele considerente:
Printr-un recurs în interesul legii privitor la aplicarea dispoziţiilor articolului 14 alin.3 lit.a Cod procedură penală şi a dispoziţiilor articolului 184 Cod procedură civilă, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat: 1.în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitate de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de articolul 45 alin. (1) Cod procedură civilă. 2. în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor.
În motivarea deciziei nr.XV/2005 publicată în Monitorul Oficial nr.119 din 8 februarie 2006 se arată că, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile articolului 184 Cod procedură civilă, potrivit cărora, când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile.
Faţă de motivarea instanţei de fond că “reclamantul nu sesizat niciodată organele de cercetare penală şi nu a făcut dovada că acţiunea publică s-a stins sau prescris” Curtea a apreciat că judecătorul primei instanţe a avut în vedere decizia nr.XV din 21.11.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în funcţie de situaţia de fapt.
