Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru daune morale, în condiţiile în care instanţa nu a statuat asupra vinovăţiei salariatului
C. muncii, art. 269 , art. 270
Anularea unei decizii de sancţionare pe aspecte procedurale nu permite analiza concretă a împrejurărilor reţinute în sarcina contes-tatoarei ca fiind abateri disciplinare, verificarea corectei încadrări a acestora în textele de lege sancţionatoare şi a efectelor pe care o astfel de conduită, aşa cum a fost apreciată de angajator, afectează imaginea şi buna reputaţie a salariatului.
întrucât instanţa de judecată nu a statuat asupra nevinovăţiei salariatei pentru a putea constata în consecinţă că angajatorul, prin sancţiunea aplicată, a acţionat abuziv sau chiar cu rea-credinţă, săvârşind o faptă ilicită şi prin aceasta a cauzat un prejudiciu de natură morală salariatei, condiţiile privind instituirea în sarcina acestuia a răspunderii civile delictuale, pentru prejudiciul moral, nu sunt îndeplinite.
întrucât instanţa de judecată nu a statuat asupra nevinovăţiei salariatei pentru a putea constata în consecinţă că angajatorul, prin sancţiunea aplicată, a acţionat abuziv sau chiar cu rea-credinţă, săvârşind o faptă ilicită şi prin aceasta a cauzat un prejudiciu de natură morală salariatei, condiţiile privind instituirea în sarcina acestuia a răspunderii civile delictuale, pentru prejudiciul moral, nu sunt îndeplinite.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 3518/R din 15 septembrie 2010, în Litigii de muncă C.A.B. sem. II2010, p. 258-263
Prin sentinţa civilă nr. 281/13.01.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea R.O., în contradictoriu cu intimata SC B.L.R. SA; a dispus anularea deciziei de concediere din 21 ianuarie 2009, emisă de intimată; a obligat intimata să o reintegreze pe contestatoare în postul deţinut anterior concedierii, a obligat intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă; a respins, ca neîntemeiată, cercrca privind plata daunelor morale; a admis cererea reconven-ţională formulată de intimata-reclamantă SC B.L.R. SA în contradictoriu cu contestatoarea-pârâtă şi a obligat contestatoarea-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.323 lei, reprezentând prejudiciu cauzat societăţii. In motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Reclamanta a fost salariata intimatei în baza contractului individual de muncă din 17 aprilie 2007, ultima funcţie deţinută de salariată fiind director divizie. Prin decizia din 21 ianuarie 2009, reclamanta a fost sancţionată disciplinar în baza dispoziţiilor art. 61 lit. a) C. muncii. Instanţa de fond a constatat că fapta considerată abatere disciplinată constă în alimentarea cu combustibil a autoturismului aflat în folosinţa reclamantei, după cum urmează: cu 35 1 în data de vineri, 8 august 2008, şi cu 20 1 în data de sâmbătă, 9 august 2008, ora 9,22; cu 20 1 în data de sâmbătă, 6 septembrie 2008, ora 11,03, şi cu 41 1 în data de luni, 8 septembrie 2008, ora 10,03; cu 45 1 în data de miercuri, 27 martie 2008, şi cu 25 1 în data de vineri, 29 martie 2008; cu 44 I în data de miercuri 28 mai 2008 şi cu 30 1 în data de sâmbătă, 31 mai 2008.
Prin decizia de sancţionare disciplinară, s-a reţinut că nu se poate justifica consumul de benzină al autoturismului, pentru următoarele motive: întrucât maşina nu putea fi utilizată în interesul serviciului: de vineri, 8 august 2008, ora 22,53, până sâmbătă, 9 august 2008, ora 9,22; între sâmbătă, 6 septembrie 2008, ora 11,03, până luni, 8 septembrie 2008, ora 1,03 de lucru; consumul de combustibil efectiv calculat pentru acest autoturism în perioada 13 martie 2008 – 23 octombrie 2008 în funcţie de cantităţile de benzină cu care a fost alimentat (665 1) şi numărul de kilometri parcurşi în acest interval (300 km) este de 22 1/100 km, faţă de cel urban, de 14 1/100 km, menţionat în specificaţiile tehnice ale autoturismului.
Raportat la aceste împrejurări, instanţa de fond a reţinut că data săvârşirii faptelor considerate abateri disciplinare, respectiv datele la care reclamanta a alimentat cu benzină autoturismul încredinţat spre folosinţă în interesul serviciului sunt: 27 martie 2008, 28 mai 2008, 8 august 2008 şi 6 septembrie 2008. Instanţa a apreciat că, în raport de data săvârşirii faptelor, sancţiunea disciplinară aplicată de angajator a fost dispusă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. muncii. Dispoziţiile acestui articol prevăd un singur termen de prescripţie – 30 de zile, care poate începe să curgă de la două momente alternative, şi anume unul subiectiv, al luării la cunoştinţă de către cel îndreptăţit să aplice sancţiunea disciplinară, şi altul obiectiv, al expirării celor 6 luni de la data săvârşirii faptei. Termenul de 6 luni nu este un termen de prescripţie, ci are funcţia de a marca momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripţia şi doar în
subsidiar, când nu se poate stabili cu certitudine momentul subiectiv -cel al cunoaşterii faptei.
In speţa dedusă judecăţii, Tribunalul a reţinut că momentul subiectiv, respectiv data când conducătorul instituţiei a cunoscut în detaliu faptele de săvârşirea cărora a fost acuzată reclamanta este 14 noiembrie 2008, dată la care comitetul de conducere al pârâtei a cunoscut săvârşirea faptelor imputate reclamantei. Prin referatul din 14 noiembrie 2008 întocmit de Direcţia control intern, adresat comitetului de conducere, acesta din urmă era sesizat cu privire la identificarea unor cazuri care năşteau suspiciuni cu privire la utilizarea cârdului P. pentru achitarea combustibilului unor alte maşini. Prin acest referat se face trimitere expresă la maşina denumită „rezerva nr. 51”, folosită de reclamantă în calitatea sa de director, cu identificarea datelor de alimentare şi a cantităţilor de combustibil, elemente care sunt identice cu cele menţionate în decizia de concediere contestată. Că acest referat a fost adus la cunoştinţa comitetului de conducere rezultă în mod cert, întrucât acest organ de conducere a dispus prin procesul-verbal din 2 decembrie 2008 că reclamanta şi directorul Direcţiei administrare sedii să prezinte explicaţii cu privire la modul de utilizare a combustibilului aferent rezervelor nr. 51 şi respectiv nr. 11 şi 43.
La data de 10 decembrie 2008, reclamanta dă o notă explicativă scrisă. Raportul din 23/22 decembrie 2008, întocmit de Direcţia de audit, menţionat de intimată în decizie, nu menţionează nimic în plus cu privire la faptele săvârşite de reclamantă, astfel încât instanţa a respins apărarea pârâtei în sensul că data de 22 decembrie 2008 ar fi data luării
la cunoştinţă. In consecinţă, instanţa a apreciat că termenul de 30 de zile în care intimata avea posibilitatea să cerceteze şi să aplice sancţiunea disciplinară s-a împlinit la data de 16 decembrie 2008, astfel încât sancţiunea aplicată la data de 21 ianuarie 2009 a fost dispusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) C. muncii. Prescripţia aplicării sancţiunii disciplinare este o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, motiv pentru care instanţa a dispus anularea deciziei nr. 37 din 2 ianuarie 2009, reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii şi plata unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsită reclamanta.
Tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale pentru repararea daunelor morale, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a emiterii deciziei nr. 37/2009.
Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că însăşi reclamanta a recunoscut în nota explicativă din 10 decembrie 2008, precum şi în cea din 12 octombrie 2009, că a alimentat în perioada martie 2008 – octombrie 2008, folosind cârdul P. încredinţat de pârâtă,
atât maşina dată de firmă – un autoturism marca H.A. cât şi maşina personală, împrejurare ce rezultă şi din efectuarea raportului dintre cantitatea de benzină alimentată şi numărul de kilometri înregistraţi la bordul maşinii firmei. Astfel, cantitatea de benzină alimentată a fost de 665 1, conform raportului vânzări carburant depus de intimată la dosar şi ar fi dat, în raport de numărul de km înregistraţi la bordul maşinii încredinţate de pârâtă reclamantei, respectiv 3.000 km în intervalul în care s-au făcut alimentările, un consum de 22 1/100 km, cu mult mai mare decât consumul din specificaţiile tehnice ale maşinii, de 8 1/100 km. Este cunoscut faptul că însăşi folosirea aerului condiţionat, invocată de reclamantă, poate duce la mărirea consumului cu 1 sau 2 1 la suta de kilometri, însă nu cu 14 1.
Scuza folosită de reclamantă, în sensul că prin alimentările făcute nu a depăşit cota de benzină alocată (90 l/lună pe autoturism, conform deciziei nr. 22 din 7 aprilie 2008 a comitetului de conducere), nu a constituit, în opinia instanţei, motiv de exonerare cu privire la răspunderea materială. De asemenea, instrucţiunile de lucru nr. 1/2007 V3 privind exploatarea mijloacelor de transport auto aduse la cunoştinţa reclamantei, se referă strict la alimentarea cu combustibil pentru autoturismele aflate în dotarea băncii, şi nu a celor aflate în proprietatea salariaţilor băncii.
In consecinţă, Tribunalul a apreciat că sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii patrimoniale a reclamantei în condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii, a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.323 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societătii.
împotriva hotărârii sus-menţionate, în termenul legal, a declarat recurs motivat R.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 3041 C. proc. civ. (…)
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, respingându-1, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate, pentru considerentele expuse în continuare:
Recurenta-contestatoare a criticat sentinţa sub două aspecte: respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi admiterea de către instanţa de fond a cererii reconvenţionale prin care a fost obligată la plata sumei de 1.323 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat societăţii.
Cu privire la prima critică, referitoare la daunele morale, recurenta a susţinut că a fost supusă unei cercetări disciplinare, împrejurare ce i-a afectat imaginea pe piaţa bancară şi autoritatea în acest domeniu. Curtea a apreciat că instanţa de fond a soluţionat corect acest capăt de cerere atunci când a constatat că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu
moral. In acest sens, instanţa reţine că la judecata fondului s-a constatat prescripţia dreptului intimatei de a aplica sancţiunea disciplinară, fară a se intra în cercetarea fondului cauzei, respectiv a împrejurărilor concrete ce au fost calificate ca abateri disciplinare prin prisma elementelor ce caracterizează răspunderea disciplinară. Anularea unei decizii dc sancţionare pe aspecte procedurale nu permite analiza concretă a împrejurărilor reţinute în sarcina contestatoarei ca fiind abateri disciplinare, verificarea corectei încadrări a acestora în textele de lege sancţionatoare şi a efectelor pe care o astfel de conduită, aşa cum a fost apreciată de angajator, afectează imaginea şi buna reputaţie a salariatului.
Cu privire la cererea reconvenţională, Curtea a apreciat că angajatorul a făcut dovada întrunirii elementelor prevăzute de art. 270 C. muncii, privind instituirea răspunderii patrimoniale a salariatei. Astfel, din
analiza cantitătilor de combustibil achitate de salariată cu cârdul P. aflat
în posesia sa, rezultă că acestea nu sunt justificate de numărul de kilometri parcurşi cu maşina de serviciu, raportat la consumul chiar maxim al acestui tip de autovehicul, cu atât mai mult cu cât contestatoarea nu a respectat nici obligaţia de a declara, la fiecare alimentare, numărul de kilometri înregistraţi la bordul maşinii. Chiar dacă contestatoarea nu a depăşit cota lunară arătată, ea a recunoscut, printre alte explicaţii referitoare la consumul maşinii şi utilizarea aerului condiţionat în maşină, că a folosit şi maşina proprie pe care a alimentat-o cu acest combustibil, împrejurare interzisă prin regulamentul angajatorului.
Curtea a reţinut şi faptul că prejudiciul a fost dovedit de către angajator prin calculul acestuia raportat la consumul autovehiculului şi numărul de kilometri parcurşi, suma ce depăşeşte consumul efectiv al autovehiculului de serviciu fiind în mod corect pretinsă salariatei.
Cum prima instanţă a interpretat corect materialul probator administrat în cauză şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
