Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta L. A.-M. domiciliată în sat Saieş, nr.161, com.Apold, jud.Mureş împotriva sentinţei civile nr.1308/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosar nr.2627/308/2008.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei concluzii scrise din partea părţilor.
Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunţării deciziei pentru data de 27 mai 2010.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. 1308/ 11 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 2627/308/2008 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta L. A. M. în contradictoriu cu pârâtul L. Josef , ca şi în parte cererea reconvenţională precizată, formulată între aceleaşi părţi, pentru divorţ, ş.a. , s-a dispus desfacerea din vina ambilor soţi a căsătoriei părţilor încheiată şi înregistrată sub nr. 31/23 octombrie 1999 la Starea civilă Seeboden – Austria şi transcrisă sub nr. 5/9.06.2004 la Starea civilă a comunei Apold, jud. Mureş , s-a dispus reluarea de către reclamanta-pârâtă reconvenţională a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de Armenciu ; s-a dispus încredinţarea către pârâtul-reclamant reconvenţional, spre creştere şi educare, a minorului L. A.- G. – născut la 21 mai 2000 şi s-a dispus obligarea reclamantei -pârâtă reconvenţională la plata către pârâtul-reclamant reconvenţional pentru minor, a pensiei de întreţinere lunară de 140 lei începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul aceluiaşi minor ; au fost respinse restul petitelor din cererile părţilor, privind culpa exclusivă în desfacerea căsătoriei, ş.a. şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat căsătoria în data de 23 octombrie 1999 în localitatea Seeboden din Austria, eliberându-se certificatul de căsătorie nr. 31/1999, aceasta fiind transcrisă la Primăria comunei Apold, jud. Mureş – starea civilă – în baza aprobării nr. A 1071678/26.05.2004 a Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanei sub nr. 5/9.06.2004. După încheierea căsătoriei părţile şi-au stabilit domiciliul comun în aceeaşi localitate cu cea în care s-a încheiat căsătoria lor, locuind la etajul casei părinteşti a reclamantului reconvenţional, parterul fiind folosit de către mama reclamantului reconvenţional, aceasta fiind şi proprietara imobilului, familia părţilor gospodărindu-se separat, autonom.
Din căsătoria părţilor s-a născut, în data de 21 mai 2000, minorul L. A. G..
Soţii au locuit timp de aproximativ 5 ani în Austria, după declaraţiile martorilor Shey Wilfried şi L. E. reclamanta fiind primită cu deschidere şi generozitate în familia pârâtului – reclamant reconvenţional, ca şi în comunitatea locală, familia lor bucurându-se de condiţii de confort şi bunăstare materială, însă şi în această perioadă au existat neînţelegeri între soţi întrucât reclamanta avea obiecţii privind preocupările legate de serviciu ale soţului său, după încheierea programului de lucru, ca şi în legătură cu opiniile acestuia privind programul de odihnă şi alimentaţie al copilului, cu toate că acesta nu neglija gospodăria comună de care se ocupa cu precădere la sfârşit de săptămână.
Întrucât reclamantul a făcut demersuri şi a obţinut, cu sprijinul şi prin intermediul statului austriac, un loc de muncă în calitate de profesor la Şcoala Hermann Oberth din municipiul Mediaş, jud. Sibiu, în cursul anului 2006 soţii s-au mutat în România, locuind iniţial în casa părinţilor reclamantei şi ulterior edificându-şi o în imediata apropiere.
Neînţelegerile avute pe timpul cât au locuit în Austria, departe de a se atenua în România, au luat amploare progresivă.
Aceste neînţelegeri au fost determinate, pe de o parte de diferenţa mare de vârstă dintre soţi, ca şi de diferenţele de educaţie familială şi de pregătire profesională.
Astfel, din probele administrate s-a constatat că reclamanta nu manifesta înţelegere faţă de faptul că pârâtul, prin natura profesiei, era obligat să se pregătească zilnic, suplimentar, acasă, pentru ziua următoare de lucru, având de asemenea o atitudine intolerantă şi neprimitoare faţă de familia şi prietenii soţului său, certurile conjugale dintre soţi şi care au culminat cu incidentul verbal şi fizic violent dintre aceştia, care a avut loc în cursul lunii septembrie 2008, fiind provocate atât de lipsa de comunicare şi de ajungere la un consens cu privire la chestiunile legate de educaţia copilului, cât şi de faptul că reclamanta s-a opus găzduirii pentru o perioadă îndelungată a prietenului pârâtului – reclamant reconvenţional, cu toate că acesta din urmă l-a ajutat pe reclamantul reconvenţional să îndeplinească o serie de munci grele în gospodărie, reclamanta afirmând despre soţul său, în mod neîntemeiat şi vădit denigrator, că are o relaţie de natură homosexuală cu acesta, fapt dezminţit categoric şi argumentat de către familia extinsă şi prietenii vechi ai reclamantului reconvenţional .
Neînţelegerile conjugale au fost intensificate şi datorită faptului că în timp ce reclamanta are o fire impulsivă, pârâtul este un om rezervat, răbdător şi sociabil.
Şi pârâtul reclamant reconvenţional a contribuit prin atitudinea sa la deteriorarea raporturilor conjugale, întrucât nu a manifestat o preocupare suficientă pentru treburile gospodăreşti, care sunt îndeplinite în mod obişnuit de către un bărbat, cum ar fi, tăiatul lemnelor, şi în mod constant a avut o atitudine lipsită de afectivitate faţă de soţia sa şi a neglijat aspectul social al căsătoriei, soţii neparticipând împreună la evenimente de grup, sociale, reclamanta petrecându-şi aproape tot timpul în gospodărie. Nu poate fi neglijată nici violenţa manifestată de către pârâtul-reclamant reconvenţional în data de 11 septembrie 2008, când a lovit-o cu pumnul de mai multe ori pe reclamantă şi a lovit cu un topor zidurile locuinţei comune, atitudinea sa nefiind scuzabilă din punct de vedere moral şi social, chiar dacă a fost un incident izolat şi determinat de acuzaţiile nefondate care i-au fost aduse cu privire la orientarea sa sexuală. După cele întâmplate în cursul lunii septembrie 2008 soţii s-au separat faptic, pârâtul reclamant reconvenţional stabilindu-se în municipiul Sighişoara. De altfel, unul dintre motivele pentru care reclamanta a refuzat să reia convieţuirea cu soţul său, motiv pe care aceasta l-a comunicat explicit martorei Ciolan G.a, l-a constituit împrejurarea că acesta invitase pe numitul Peter Feichter, care a stat mai multe săptămâni în casa părţilor, fără să o consulte în prealabil pe reclamantă şi împotriva chiar a voinţei acesteia, acest fapt afectând de asemenea viaţa de cuplu.
Datorită dispariţiei relaţiilor de afectivitate dintre soţi şi a neînţelegerilor profunde cu caracter de continuitate, între soţi având loc frecvent certuri în legătură cu care a fost sesizată de către reclamantă şi poliţia locală, reluarea convieţuirii acestora nu a mai avut loc, separaţia lor faptică fiind definitivă.
Viaţa de familie a soţilor a fost afectată negativ şi de intervenţiile nepotrivite ale mamei reclamantei, care, în perioada când soţii locuiau în Austria, a provocat certuri şi a reproşat familiei acestuia că soţii nu au o locuinţă destul de spaţioasă, iar din acest motiv familia extinsă a reclamantului reconvenţional a fost expusă oprobriului comunităţii locale. De altfel, mama reclamantei, a declarat, în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2009 că se găseşte în duşmănie cu reclamantul-reconvenţional, motiv pentru care nu a mai fost audiată în calitate de martoră în cauză.
Instanţa a constatat că, în esenţă, conduita singulară a fiecărui soţ ar fi putut conduce la desfacerea căsătoriei, astfel că a reţinut vina ambilor soţi în ce priveşte destrămarea căsniciei lor, făcând totodată aplicarea prevederilor art. 40 al. 3 Codul familiei.
În ce priveşte chestiunea încredinţării spre creştere şi educare a minorului A. G., instanţa a analizat cu minuţiozitate aptitudinile fiecărui părinte, relaţiile afective dintre aceştia şi copil, precum şi posibilităţile materiale şi intelectuale pe care le pot oferi minorului.
A rezultat că, în parte şi datorită neînţelegerilor conjugale, copilul minor a început să aibă un comportament caracterizat de treceri de la o stare comportamentală la alta, variind de la ascultare şi ataşament faţă de ambii părinţi, la nesupunere şi încăpăţânare, după cum rezultă şi din fişa psiho-pedagogică a minorului .
Ambii părinţi au manifestat preocupare faţă de situaţia şi soarta copilului lor minor, dezacordurile apărute cu privire la această chestiune constituind unul dintre motivele de accentuare a neînţelegerilor conjugale. Fiecare dintre părţi s-a preocupat, în felul său, de copil, reclamanta asigurându-i meditator la limba română, pe care copilul nu o stăpânea, fiind vorbitor de limbă germană, întrucât s-a născut şi a crescut în primii ani de viaţă, în Austria, şi ducându-l pe copil la şedinţe de consiliere psihologică, pe care acesta însă, după cum a declarat cu ocazia audierii sale în Camera de consiliu, nu le agreează şi chiar refuză să mai participe la acestea.
Instanţa a reţinut că , contrar susţinerilor reclamantei, pârâtul-reclamant reconvenţional a acordat atenţie copilului, nevoilor acestuia şi a căutat să petreacă cât mai mult timp împreună cu acesta, după observarea atentă a situaţiei şi aptitudinilor copilului, constatând că ar fi benefic pentru acesta să urmeze şcoala în limba germană pentru a putea face progrese în privinţa situaţiei şcolare, existând asemenea şcoli, atât în municipiul Sighişoara, unde şi-a stabilit domiciliul reclamantul reconvenţional, cât şi la şcoala din municipiul Mediaş, unde acesta are locul de muncă, în calitate de profesor.
Instanţa a constatat că nu s-au dovedit întemeiate afirmaţiile reclamantei nici în ceea ce priveşte faptul că reclamantul reconvenţional ar avea obiceiul să consume alcool în exces şi nici că cu caracter de obicei l-ar duce pe copilul minor în localuri publice nepotrivite , chiar dacă datorită neînţelegerilor conjugale şi izolării în care reclamantul reconvenţional se găsea, ocazional acesta frecventa terasa unicului local public din satul Şaeş.
Instanţa nu a ţinut seama cu precădere de situaţia materială superioară a reclamantului reconvenţional, ci a avut în vedere că la vârsta de 10 ani pe care minorul o are în prezent şi ţinând seama că a rezultat că în compania tatălui său copilul beneficiază de afectivitate, grijă şi competenţă, interesul superior al copilului este mai bine realizat în condiţiile în care acesta va fi încredinţat reclamantului reconvenţional spre creştere şi educare, acesta din urmă fiind un om calm, cu o judecată sănătoasă şi care ţine seama de aptitudinile copilului şi are o proiecţie în viitor asupra învăţăturii şi pregătirii profesionale pe care acesta trebuie să le urmeze şi nu militează pentru ruperea legăturilor acestuia cu mama reclamantă, angajându-se să-i permită acesteia să ia oricând contact cu copilul şi manifestând grijă pentru ca minorul să trăiască într-un mediu sigur şi sănătos.
A rezultat că atitudinea autoritară şi lipsită de persuasiune a reclamantei nu este benefică dezvoltării armonioase a copilului minor, asupra acesteia planând şi suspiciuni de comportament agresiv fizic faţă de copil, reclamantul reconvenţional depunând chiar o plângere penală cu acest obiect.
În consecinţă , instanţa a dispus în sensul încredinţării minorului A. G., spre creştere şi educare, tatălui reclamant reconvenţional , iar în sarcina reclamantei – pârâtă reconvenţională a fost stabilită obligaţia să plătească lunar, în favoarea minorului, o de întreţinere lunară în cuantum de 140 lei.
Instanţa a mai arătat că , faţă de considerentele în fapt şi în drept pentru care s-a dispus în senul celor de mai sus, implicit se impune respingere a petitelor din cererile părţilor privind culpa exclusivă în desfacerea căsătoriei a fiecăreia dintre părţi, încredinţarea minorului spre creştere şi educare reclamantei şi obligarea pârâtului – reclamant reconvenţional la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, ca şi de compensare a cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta pârâtă reconvenţională , solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul stabilirii culpei exclusive a pârâtului reclamant reconvenţional în desfacerea căsătoriei, încredinţarea minorului L. A. G. spre creştere şi educare apelantei cu obligarea intimatului la plata pensiei de întreţinere lunară , cu cheltuieli de judecată .
În motivarea apelului se arată că, sub aspect formal, întrucât prin formularea cererii reconvenţionale pârâtul intimate a dobândit calitatea de reclamant , se impunea aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 614 raportat la art. 616 Cod de procedură civilă, în contextul în care la termenul de judecată din data de 26.08.2009 pârâtul reclamant reconvenţional nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a dovedit că ar fi fost împiedicat de o boală gravă de a se înfăţişa .
Referitor la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, se arată că soluţia pronunţată de prima instanţă nu se sprijină pe materialul probator administrat şi este dată cu aplicarea greşită a legii . În acest sens se arată că singurul vinovat de destrămarea relaţiilor conjugale a fost intimatul , care a exercitat acte de violenţă asupra apelantei , motiv pentru care reclamanta – apelantă era nevoită deseori să doarmă cu copilul la părinţii ei, comportamentul minorului fiind mult schimbat după ce acesta a asistat la astfel de acte de violenţă . În plus, se arată că un alt motiv care îl culpabilizează pe intimate este părăsirea domiciliului conjugal fără vreun motiv anume .
Apelanta mai arată că din probele testimoniale rezultă fără putinţă de tăgadă că singura care s-ar ocupa de toate treburile gospodăriei era apelanta, aspect confirmat chiar şi de martorii propuşi de pârâtul reclamant reconvenţional, iar aprecierile instanţei referitoare la faptul că apelanta ar fi avut o atitudine intolerantă faţă de familia şi prietenii soţului, cât şi aprecierile de ordin psihologic referitoare la firea impulsivă a reclamantei au un caracter subiectiv şi arbitrar .
Referitor la încredinţarea minorului, se arată că toate probele administrate au convers spre a dovedi că singura care s-a preocupat şi se preocupă de creşterea şi îngrijirea minorului a fost mama apelantă , confirmându-se faptul că intimatul – pârât obişnuia să expună minorul în localuri unde se consumau băuturi alcoolice. De asemeni , din probatoriul administrat a reieşit că mama este cea care se ocupă de educaţia minorului, iar aprecierea instanţei referitoare la faptul că ar fi benefic pentru minor să urmează şcoala în limba germană , nu este un criteriu care să ducă la încredinţarea minorului către tată . În acest context , se aduc critici faptului că prima instanţă a făcut aprecieri de ordin psihologic referitoare la temperamentul pârâtului şi la proiecţiile de viitor .
În concret, se arată că minorul beneficiază la mamă de un mediu stabil (locuinţa statornică a mamei), pe când intimatul locuieşte provizoriu în localitatea Sighişoara ; de asemeni se arată că în marea majoritate a cazurilor sentimentele de iubire ale copilului sunt mai puternice faţă de mamă , şi totodată se arată că în perioada în care minorul se află la tată, acesta îl expune localurilor publice din Sighişoara , fiind o atitudine neconformă exigenţelor unui părinte responsabil . Chiar dacă apelanta nu a absolvit studii pedagogice , aceasta manifestă o atitudine mult mai responsabilă în ceea ce priveşte grija faţă de copil .
În drept au fost invocate prevederile art. 282 şi urm. Cod de procedură civilă , art. 37 alin.2 , 38 alin.1 , art. 40 , 42 şi 94 Codul familiei , art. 607 şi urm. Cod de procedură civilă .
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată .
Se arată prin întâmpinare, că în ceea ce priveşte aspectul de ordin procedural invocat de apelantă, ar fi trebuit ridicat în faţa primei instanţe, la termenul de judecată ulterior celui din data de 26.08.2009; pe de altă parte, se arată că termenul de judecată la care intimatul a lipsit a fost stabilit contrar regulamentului, în cursul vacanţei judecătoreşti, atât intimatul cât şi avocatul acestuia aflându-se în concediu, cu toate acestea avocatul intimatului s-a prezentat în instanţă învederând că intimatul este bolnav şi făcând la termenul următor de judecată dovada în acest sens, prin urmare lipsa intimatului la termenul anterior a fost apreciată ca justificată.
În ceea ce priveşte reţinerea de către prima instanţă a culpei comune a părţilor în desfacerea căsătoriei, se arată că , prin declaraţia de apel s-a adus o critică formală şi lipsită de minima analiză a materialului probator administrat, intimatul arătând totodată că a fost acuzat pe nedrept de faptul că ar fi homosexual şi că ar consuma băuturi alcoolice sau că ar fi exercitat violenţe asupra reclamantei apelante, aspecte ce nu au fost confirmate de probele administrate .
Referitor la încredinţarea minorului, se arată că intimatul a fost cel care s-a ocupat în mod permanent de educaţia minorului, iar faptul că minorul doreşte să locuiască în continuare cu tatăl său este determinat de modul în care mama se comportă cu aceste, fiind nervoasă şi strigând la el fără motiv. Intimatul mai arată că nu a avut intenţia de rupe relaţiile dintre minor şi mama acestui a, sens în care, în fiecare dimineaţă minorul era dus la Saeş la mama sa, iar după programul şcolar de asemeni mergea la aceasta, de unde, la ora 16,00 intimatul în ducea apoi la Sighişoara. Deşi se susţine prin declaraţi de apel că minorul locuieşte de la vârsta de 2 ani în casa din Saeş , în fapt părţile au împreună în România în anul 2006, când copilul avea 6 ani, intimatul fiind cel care, fără nici un aport din partea apelantei a edificat o casă din care apoi a plecat pentru ca pe perioada divorţului să nu fie expus certurilor şi scandalurilor, însă după finalizarea partajului bunurilor comune ale părţilor, ar urma ca apelanta să locuiască cu părinţii acesteia şi fratele ei, toţi fără pregătire şi fără ocupaţie .
La dosarul cauzei în apel a fost depusă fişa psihopedagogică a minorului (filele 30-31), minorul a fost audiat în cameră de consiliu ( fila 40) şi a fost audiat martorul Haicu Gheorghe ( fila 44).
Prin concluzii scrise, intimatul a reiterate considerentele expuse prin întâmpinare .
De asemeni, apelanta a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că dovada privitoare la lipsa de la un termen de judecată în faţa primei instanţe se impunea făcută la acel termen de judecată şi nu ulterior, iar referitor la materialul probator administrat, se arată că din acesta a rezultat că singurul vinovat de desfacerea căsătoriei se face intimatul, ca şi faptul că acesta nu corespunde exigenţelor unui tată diligent.
Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 292 , 295 Cod de procedură civilă şi în raport de susţinerile apelantei şi de apărările formulate de intimat, tribunalul reţine următoarele considerente:
Referitor la prima critică formulată, tribunalul are în vedere că prevederile art. 616 Cod de procedură civilă sancţionează cu respingerea cererii ca nesusţinută doar lipsa nejustificată a reclamantului la termenul de judecată, ori în cauză, chiar dacă această dovadă nu a fost făcută chiar pentru termenul de judecată ci ulterior, practica judiciară s-a pronunţat în mod constant în sensul că astfel de dovadă poate fi făcută chiar şi în calea de atac a recursului, cu cât mai mult deci se poate face această dovadă la un termen ulterior.
Sub acest aspect tribunalul constată că reclamanta apelantă, faţă de proba depusă pentru a-şi justifica lipsa, nu a înţeles să invoce aplicarea prevederilor ar. 616 Cod de procedură civilă şi nici nu a înţeles să conteste actul medical produs de intimat .
În ceea ce priveşte culpa stabilită de prima instanţă în ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei , tribunalul reţine că prima instanţă a coroborat în mod corect probele administrate administrat în cauză. Din declaraţia martorei Armenciu Emanuela – cumnata reclamantei (filele 36.389 dosar fond) a reieşit că intimatul nu manifesta afecţiune faţă de reclamanta apelantă, că a fost violent fizic faţă de aceasta ( la data de 11 septembrie 2008 ), că nu avea nici o contribuţie în privinţa gospodăriei, că obişnuia să consume alcool şi că la deteriorarea relaţiilor de familie a contribuit şi prezenţa în casa părţilor a unui bărbat pe nume Peter – prieten al intimatului. Aceleaşi aspecte au fost menţionate şi de martora Ciolan G.a ( filele 49-50 dosar fond ), din declaraţia acesteia reieşind că apelanta era cea care se ocupa în exclusivitate de treburile gospodăriei şi totodată că intimatul obişnuia să petreacă mult timp în baruri sau la vecini .
Martora L. E. – sora intimatului ( filele 41-42 dosar fond ) a relevat faptul că neînţelegerile dintre soţi au fost determinate de nemulţumirea şi reproşurile apelantei referitoare la programul intimatului ( faptul că acesta lucra peste programul de lucru obişnuit ), de asemenea că apelanta nu aprecia efectuată de acesta şi nu acorda importanţă unor momente deosebite din viaţa lui ( sărbătorirea vârstei de 50 de ani ) ca şi faptul că părţile au mentalităţi diferite asupra vieţii . Marotrul Rădac Nicolae – prieten cu intimatul ( fila 57-58 ) dosar fond ) a arătat că acesta era supărat din cauza certurilor cu soţi, fără a putea releva care era cauza acestor certuri .
Chiar dacă aprecierile expuse de prima instanţă în considerentele hotărârii depăşesc limitele unor aprecieri obiective, concluzia finală referitoare la o culpă comună, datorită căreia relaţiile dintre soţi sunt iremediabil vătămate, este justificată.
În acest sens tribunalul are în vedere că o parte din afirmaţiile apelantei, susţinute de martorele audiate în cauză la propunerea acesteia , au fost infirmate de celelalte probe administrate, respectiv susţinerile referitoare la orientarea sexuală a intimatului şi la faptul că acesta ar consuma alcool ( inclusiv martorul audiat în calea de atac a relatat doar despre o împrejurare în care l-a văzut pe intimat consumând alcool ), ceea ce însă a reieşit cu certitudine este faptul că între părţi există neînţelegeri determinate de mentalităţile diferite ale părţilor , faptul că intimatul nu a manifestat interes faţă de treburile gospodăreşti şi a fost violent fizic faţă de reclamantă ca şi faptul că apelanta la rândul ei nu a manifestat înţelegere faţă de activitatea profesională a intimatului şi timpul pe care acesta a înţeles să-l aloce pregătirii sale profesionale .
Tribunalul arată că, pentru desfacerea unei căsătorii, culpa singură nu justifică prin ea însăşi pronunţarea nu divorţului , ci se impune ca datorită culpei , raporturile dintre soţi să fie vătămate grav, astfel încât căsătoria să nu mai poate continua .
Contrar criticilor expuse prin declaraţia de recurs , tribunalul reţine că prin atitudinea dezinteresată a apelantei faţă de intimat, s-a încălcat obligaţia de sprijin moral prevăzută de art. 2 Codul familiei, ceea ce a avut repercusiuni şi în atitudinea intimatului , determinându-l să părăsească domiciliul conjugal .
Prin urmare , tribunalul conchide că, fără a fi înlăturată culpa intimatului pentru deteriorarea relaţiilor de familie, la această deteriorare a concurat şi culpa apelantei ( în contextul în care tribunalul consideră că o culpă mai mare a uneia dintre părţi nu este de natură să înlăture culpa celeilalte părţi ).
În ceea ce priveşte încredinţarea minorului, tribunalul consideră că în mod corect a conchis prima instanţă că ambii părinţi s-au preocupat de copil, de educarea şi îngrijirea acestuia, ca şi faptul că nu s-a dovedit împrejurarea că intimatul îl duce pe copilul minor în locuri publice nepotrivite .
Tribunalul are în vedere că , criteriul după care se va călăuzi instanţa pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor este interesul acestora, în determinarea interesului urmând a fi avute în vedere o serie de criterii ( posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinţi, legăturile de afecţiune stabilite între copii şi familie, complexul de împrejurări privind vârsta şi sexul copilului, etc ), criterii ce nu pot fi privite decât interdependent .
În acest sens , aprecierile primei instanţe referitoare la temperamentul şi aptitudinile părţilor nu sunt fundamentate prin probele administrate .
Cu toate acestea , raportat la vârsta minorului (10 ani ) tribunalul apreciază că , deşi dorinţa acestuia exprimată cu ocazia audierii în cameră de consiliul – în sensul de a fi încredinţat tatălui – nu poate constitui un criteriu exclusivist în determinarea măsurii de încredinţare, acesta este la vârsta la care poate face o apreciere pertinentă cu privire la interesul său .
În consecinţă, tribunalul concluzionează că este în interesul superior al minorului măsura de încredinţare stabilită de prima instanţă .
În consecinţă, tribunalul apreciază că apelul dedus judecăţii este neîntemeiat , şi faţă de cele ce preced, în temeiul art.296 Cod de procedură civilă , va respinge apelul formulat de reclamanta pârâtă reconvenţională L. A. M. .
Întrucât intimatul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare, tribunalul va respinge cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Respinge apelul declarat de apelanta L.A.M., cu domiciliul în comuna Apold, sat Saieş, nr. 161, jud. Mureş, împotriva Sentinţei civile nr. 1308 din 11.11.2009, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 2627/308/2008, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi 27 Mai 2010
