C. muncii, art. 193, art. 195
■ Certificatul de pregătire semnat de managerul firmei producătoare dovedeşte efectuarea unui stagiu de pregătire, chiar cu durata de o zi.
■ Contractul de formare profesională prin care angajatul s-a obligat să nu aibă iniţiativa încetării contractului individual de
muncă o perioadă de cel puţin 18 luni de la data finalizării stagiului de formare profesională, în caz contrar urmând să retur-neze angajatorului toate sumele cheltuite de acesta cu ocazia stagiului de formare profesională, este valabil în măsura în care nu a fost atacat de către angajat în termenele ce reglementează materia acestor contracte.
C.A. Cluj, s. civ., muri., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 254/R din 28 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 4.10.2007, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta E.U. T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul U.N., având ca obiect conflict de drepturi. Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Conform contractului individual de muncă, pârâtul a îndeplinit funcţia de mecanic agricol în cadrul societăţii reclamante. La contractul individual de muncă a fost încheiat un act adiţional, înregistrat sub nr. 79/17.11.2004, prin care pârâtul se obliga de a nu avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel mult 18 luni
de la data finalizării stagiului de pregătire profesională. Raporturile de
muncă dintre părţi au încetat începând cu data de 01.03.2005, conform deciziei nr. 8/2005, prin demisia pârâtului, conform art. 79 alin. (7) C. muncii.
Formarea profesională individuală se stabileşte de către angajator împreună cu salariatul în cauză, ţinând seama de criteriile avute în vedere în cadrul Planului anual de formare profesională şi de condiţiile
de desfăşurare a activităţii la locul de muncă. In cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta. Salariatul care nu a finalizat cursurile de şcolarizare şi nu a obţinut diploma de absolvire din culpa lui are obligaţia de a restitui cheltuielile de şcolarizare suportate de către angajator. Această conduită este impusă atât în baza actului adiţional la contractul individual de muncă încheiat în acest sens, cât şi în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (2) C. muncii.
Dispoziţiile art. 195 C. muncii stabilesc interdicţia salariaţilor cursanţi de a avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, în condiţiile în care cursul s-a desfăşurat cu scoaterea integrală sau parţială din activitate şi obligaţia acestora de a suporta contravaloarea cursului în cazul nerespectării primei condiţii. Potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (1) C. muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs de
formare profesională mai mare de 60 de zile în condiţiilc art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pc o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau a stagiului de formare profesională.
Apoi, conform art. 193 alin. (2) C. muncii, modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de munca.
Din declaraţia martorei T.E.N. rezultă că scopul deplasării în Finlanda a fost acela de a vedea modul în care decurge ciclul de producţie, respectiv cum se asamblează tractoarele, iar pârâtul a participat doar o zi pentru a constata în concret desfăşurarea acestui ciclu de producţie. Instanţa a constatat că nu a avut loc o deplasare în scopul efectuării unui stagiu de pregătire, de altfel neexistând timpul fizic necesar pentru un asemenea stagiu. Astfel cum rezultă din documentele de transport depuse la dosar, deplasarea pârâtului a fost de 5 zile dintre carc efectiv în Finlanda a stat 3 zile.
Faţă de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada celor arătate în acţiune, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 287 C. muncii, ca şi faptul că pârâtul nu a obţinut un atestat din carc să rezulte că a participat în concret la un stagiu de pregătire profesională în Finlanda, instanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de cătrc reclamantă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel a admis în parte recursul, pentru următoarele considerente:
Pârâtul, în calitate de angajat, a încheiat cu reclamanta actul adiţional nr. 79/2004, în care s-a stipulat la art. 5 că angajatul se obligă să returneze angajatorului toate sumele cheltuite de acesta cu ocazia stagiului de formare profesională, în cazul nerespectării art. 3, proporţional cu timpul în care contractul de muncă a fost desfăcut, iar la art. 3 se prevede că angajatul se obligă să nu aibă iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 18 luni de la data finalizării stagiului de formare profesională. Acest contract este valabil şi nu a fost atacat de cătrc pârât în termenele ce reglementează materia acestor contracte.
Reclamanta a făcut dovada că a achitat pentru pârât contravaloarea transportului pc ruta Cluj-Napoca – Budapesta în sumă de 1.000.000 lei şi Budapesta – Finlanda în sumă de 400 curo şi retur, asigurarea în sumă de 110.000 Ici, depunând în acest sens actelc doveditoare. Cât priveşte dovada suportării costului cazării, aceasta nu a fost făcută, actul depus nefacând dovada în acest sens, fiind doar o informare cu privire la costul unei cazări, actul de la dosar nr. 8635/2005 fiind o solicitare de furnizare a informaţiilor cu privire la o vizită.
Cât priveşte perioada de cel puţin 18 luni de la data finalizării stagiului de formare profesională, prevăzută în actul adiţional nr. 79/2004 la art. 3, trebuie menţionat că pârâtul a încetat contractul individual de muncă după o perioadă de 3 luni şi 11 zile; prin urmare, sumele se vor calcula proporţional scăzând din cele 18 luni menţionate de actul adiţional aceste 3 luni şi 11 zile în care pârâtul a muncit după efectuarea stagiului de pregătire.
Referitor la critica adusă certificatului de pregătire profesională şi la faptul dacă acea vizită efectuată potrivit actclor doveditoare arătate mai sus constituie sau nu un stagiu de pregătire, trebuie arătat că certificatul de pregătire este semnat de managerul service al firmei producătoare de tractoare, care sunt distribuite de firma reclamantă la care este angajat pârâtul. Prin urinare, o legătură mai caracterizată decât aceasta nu poate fi demonstrată, vizita şi cfectuarea unui stagiu de pregătire, chiar cu durata de o zi, fiind efectuată de către pârât în scopul desfăşurării activităţii specifice muncii la firma reclamantă. Faptul că certificatele de atestare profesională eliberate nu au seric şi număr de înregistrare nu arc nicio relevanţă, atâta timp cât demonstrează cele arătate anterior.
Este real că formarea profesională individuală se stabileşte de cătrc angajator împreună cu salariatul în cauză, ţinând seama de criteriile avute în vedere în cadrul Planului anual de formare profesională şi de condiţiile de desfăşurare a activităţii la locul de muncă, iar în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.
Cele anterioare nu vin în contradicţie cu clauza contractuală stipulată în actul adiţional, cheltuielile ocazionate de formarea profesională sunt suportate de către angajator în considerarea ca acel angajat să exercite la angajator măcar o perioadă de timp, dar în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, fiind firesc ca acele cheltuieli să fie restituite de angajat, având în vedere principiile culpci şi ale profitabilităţii.
Faţă de celc menţionate anterior, Curtea a admis în parte recursul împotriva sentinţei, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea reclamantei împotriva pârâtului, pe care l-a obligat să plătească reclamantei sumele de 90,65 lei şi 326,66 euro, cu titlul de despăgubiri. Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate ce privesc respingerea celorlalte pretenţii au fost menţinute ca întemeiate, nefiind dovedite aceste pretenţii.
