C. muncii, art. 188, art. 189, art. 195
C. civ., art. 969
■ Chiar dacă în actul adiţional se prevede participarea salariatului la un stagiu de pregătire, acesta nu a participat la nicio activitate din cele ce se regăsesc în actul adiţional invocat, aşa încât nu se poate spune că, în realitate, a efectuat stagiul de perfecţionare şi trebuie să-l despăgubească pe angajator, ca urmare a demisiei.
■ Salariatul, ca urmare participării la un târg, nu a beneficiat de un certificat, diplomă, atestat etc., în sensul art. 81 lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005-2006.
■ întrucât stagiul de perfecţionare nu s-a realizat, avansul spre decontare nu constituie cheltuială pentru pregătire profesională, ci reprezintă cheltuială de deplasare în interesul serviciului.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 2706/R din 3 octombrie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2263 din 10.05.2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC T.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.A.A. şi a obligat reclamanta să plătcască pârâtului suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli
de judecată. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul C.A.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 506 euro, reprezentând cheltuieli suportate de
societate cu ocazia deplasării pârâtului în Turcia. In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul societăţii începând cu
15.08.2004, între părţi fiind încheiat un act adiţional la contractul de muncă al pârâtului, în care a fost stipulată obligaţia reclamantei de a asigura participarea pârâtului la un stagiu de perfecţionare profesională în Turcia, pe cheltuiala sa, stagiu ce presupunea participarea pârâtului la diverse târguri şi expoziţii. Acestei obligaţii a reclamantei îi corespundea obligaţia corelativă a pârâtului de a nu solicita desfacerea contractului de muncă timp de 3 ani de zile, în caz contrar, urmând să suporte toate cheltuielile efectuate de reclamantă cu deplasările sale în străinătate. A mai arătat reclamanta că pârâtul nu a rcspectat obligaţia impusă prin actul adiţional la contractul de muncă şi şi-a dat demisia, contractul său de muncă încctând la 29.11.2005, astfel încât este obligat să plătească suma de 506 euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de socictate cu ocazia deplasării pârâtului în Turcia.
Analizând actelc şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a deţinut funcţia de tehnician în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 2897/6.09.2004. Raporturile de muncă existente între părţi au încetat din iniţiativa pârâtului, care, la data de
15.11.2005, a formulat cercre de demisie. Prin cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 506 curo, reprezentând cheltuieli suportate de reclamantă cu ocazia deplasării pârâtului în Turcia în perioada 31.05.2005 – 5.06.2005 şi a susţinut că obligaţia pârâtului de a plăti această sumă îşi are izvorul în actul adiţional la contractul de muncă al pârâtului.
Vizând actul adiţional nr. 115/30.05.2005 încheiat la contractul de muncă al pârâtului, Tribunalul a reţinut că reclamanta s-a obligat să asigure pe cheltuiala sa participarea pârâtului la un stagiu de perfecţionare în Turcia constând în: cunoaşterea celor mai noi tipuri de maşini şi utilaje din industria confecţiilor şi a modului de funcţionare şi întreţinere ale acestora, participarea la cursuri de instruire pentru aprofundarea cunoştinţelor, în vederea asigurării unor operaţiuni de service calificat, efectuarca unui schimb de experienţă cu specialiştii în domeniul marketingului. La pct. 2 din actul adiţional nr. 115/30.05.2005 se
menţionează că durata stagiului de perfecţionare este de la 5 la 60 de zile în funcţie de necesităţile reclamantei, iar la pct. 3 din acelaşi act adiţional se menţionează că efectuarea stagiului de perfecţionare de către pârât va avea drept consecinţă posibilitatea participării acestuia la târgurile şi expoziţiile internaţionale în domeniu. In cuprinsul actului adiţional nr. 115/30.05.2005 se mai precizează că cheltuielile legate de participarea pârâtului la stagiile de perfecţionare, precum şi la târgurile şi expoziţiile internaţionale vor fi suportate de reclamantă şi de către pârât în cazul în care solicită desfacerea contractului de muncă înainte de trecerea unui termen de 3 ani.
In speţă, din probele administrate în cauză nu reiese efectuarea de către pârât a activităţilor enumerate la art. 1 al actului adiţional nr. 115/30.05.2005, activităţi ce constituiau esenţa stagiului de perfecţionare. Cheltuielile solicitate de reclamantă, în speţă, au fost efectuate cu ocazia participării pârâtului la un târg internaţional organizat în domeniul de activitate al societăţii, reclamanta susţinând că participarea la târguri şi expoziţii era una dintre modalităţile de efectuare a stagiului de perfecţionare.
Susţinerile reclamantei în acest sens nu au fost reţinute de Tribunal, câtă vreme la art. 3 din actul adiţional nr. 115/30.05.2005 se prevede că participarea la târguri şi expoziţii va fi consecinţa efectuării stagiului de perfecţionare profesională, şi nu una dintre modalităţile de efectuare a stagiului, modalităţi care sunt în mod concis prezentate la art. 1 din actul adiţional. Tribunalul a mai reţinut că participarea pârâtului la respectivul târg internaţional nu a fost concretizată în nicio modalitate, respectiv acordarea unei diplome, a unui atestat sau certificat de formare sau perfecţionare profesională.
Reclamanta a susţinut că prin actul adiţional încheiat la contractul de muncă, pârâtul s-a obligat să suporte cheltuielile legate de participarea sa la stagii de formare profesională, la târguri şi expoziţii, în situaţia în care denunţă unilateral contractul de muncă înainte de expirarea unui termen de 3 ani de la data încheierii actului şi cum convenţiile au putere de lege între părţile contractante, acesta este obligat să plătească suma solicitată prin cerere. Susţinerile reclamantei nu au fost reţinute de Tribunal, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, or, stabilirea în sarcina pârâtului a obligaţiei de a suporta cheltuielile efectuate cu deplasările sale în străinătate, indiferent de scopul şi durata acestor deplasări, aşa cum a fost stipulat în actul adiţional nr. 115/30.05.2005, în condiţiile în
carc iniţiativa pregătirii profesionale a aparţinut angajatorului, încalcă dispoziţiile art. 195 C. muncii.
Dc asemenea, susţinerile reclamantei în sensul că prin semnarea unui angajament de plată, pârâtul a recunoscut datoria, nu pot fi reţinute de Tribunal, acel angajament de plată neavând nicio valoare juridică, în contextul dispoziţiilor noului Cod al muncii. Pe de altă parte, în cuprinsul angajamentului de plată este inserată menţiunea „mă angajez să plătesc suma de 506 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu ocazia deplasării în Turcia, în perioada
31.05.2005 – 5.06.2005, deplasare ce nu a fost în interes de serviciu”.
împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs motivat, conform art. 303 C. proc. civ., recurenta-reclamantă.
Analizând materialul probator, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Prin criticile 1-5 expuse de Curte, recurenta susţine că s-a aplicat greşit legea de către Tribunal, respectiv dispoziţiile art. 188-197 C. muncii. Aceste critici nu pot fi primite, pentru că, prin aceste critici, recurenta dă o interpretare proprie eronată textelor relevante în speţă.
La lit. c) a art. 188 se stipulează ca obiectiv actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncă şi pcrfec-
ţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază. In speţă, actul adiţional nr. 115 încheiat de recurcntă cu intimatul la 30.05.2005, la art. 1 prevede participarea intimatului-pârât la un stagiu de pregătire în Turcia, stagiu în cadrul căruia intimatul trebuie să cunoască cele mai noi tipuri de maşini şi utilaje din industria confecţiilor şi a modului de funcţionare şi întreţinere a acestora; participarea la cursuri de instruire pentru aprofundarea cunoştinţelor în vederea asigurării unor operaţiuni de service calificat; efectuarea unui schimb de experienţă cu specialiştii din domeniul marketingului.
Aşa cum corect a constatat şi Tribunalul, intimatul nu a participat la nicio activitate din cele 3 expuse mai sus şi ce se regăsesc în actul adiţional invocat, aşa că nu se poate spune că, în realitate, a efectuat stagiul de perfecţionare şi trebuie să plătească, ca urmare a demisiei. Curtea a reţinut că Tribunalul a aplicat corect legea, însă, în plus, faţă de considerentele sentinţei recurate, criticile recurentei au fost înlăturate şi pentru următoarele argumente de drept din reglementările complementare la art. 188 precizat.
Această reglementare complementară se află în art. 81 din Contractul colcctiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005-2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 1 din 22.02.2005 şi care, la lit. a), pre
vede că prin formare profesională [în carc intră şi perfecţionarea profesională în sensul art. 188 lit. c) C. muncii] se înţelege „orice procedură prin carc un salariat dobândeşte un certificat sau o diplomă eliberată în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului”. Or, intimatul, ca urmare a participării la un târg (expoziţie) în Turcia, nu a beneficiat de un certificat, diplomă, atestat etc., în sensul art. 81 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005-2006, prevedere care este în strictă concordanţă cu alin. (2) al ai*t. 188 C. muncii, ce prevede că formarea profesională şi evaluarea cunoştinţelor se fac pe baza standardelor ocupaţionale.
Se prevalează recurenta de dispoziţiile art. 189 lit. f) C. muncii. Recurenta susţine că stagiul de perfecţionare al intimatului constă în participarea şi la expoziţia (târg) din Turcia, încadrându-se perfect în art. 189 lit. f) C. muncii. Şi această susţinere va fi înlăturată, pentru că se ignoră actul adiţional pe care recurenta îl recunoaşte ca lege a părţilor, dar carc primeşte interpretare, de asemenea, greşită din partea recurentei, deoarecc acest act adiţional este clar în clauzele sale, pct. 1, 2, 3 de la art. 1 se încadrează, într-adevăr, în art. 189, numai că participarea la târguri şi expoziţii internaţionale este o consecinţă a perfecţionării din art. 1 şi de carc intimatul nu a beneficiat şi, în niciun caz, nu este o altă formă de pregătire convenită între angajat şi angajator în sensul art. 189 lit. f) invocat.
Este adevărat că art. 195 alin. (1) C. muncii, relevat de recurentă, conţine o normă prohibitivă, prin aceea că interzice angajatului, carc a beneficiat de un curs sau un stagiu de pregătire profesională în condiţiile legii, să aibă iniţiativa încctării contractului individual de muncă pc o
perioadă de 3 ani. Insă, în cauză, stagiul de perfecţionare din actul adiţional nr. 115/30.05.2005 nu s-a realizat.
De necontestat este însă că intimatul-pârât s-a deplasat în Turcia împreună cu un alt salariat al recurentei A.Y., au beneficiat de avans spre decontare, dovadă fiind decontul depus chiar de recurentă, însă acest avans spre decontare primit nu constituie cheltuială pentru pregătire (perfecţionare) profesională pentru stagiul de perfecţionare din actul adiţional nr. 115/2005, pentru că s-a dovedit că de acest stagiu din actul adiţional intimatul nu a beneficiat, ci reprezintă cheltuială de deplasare în interesul serviciului alături de directorul de vânzări A.Y.
De altfel, recurenta, iniţial, chiar a avut reprezentarea titlului cu care i-a fost avansată suma intimatului la plecarea în Turcia, dovadă că, prin adresa făcută de intimat, deşi se referă la art. 5 din actul adiţional, suma de 506 euro este calificată tot cheltuială de deplasare şi, uzând de preve-
dcrilc vechiului Cod al muncii, deşi abrogat, a solicitat pârâtului angajament de plată.
Consecinţa celor constatate de Curte a fost că în cauză nu se regăseşte niciun motiv din cele prevăzute de art. 81 din Legea nr. 168/1999, art. 304, art. 306 C. proc. civ. (motive de ordine publică), care să atragă casarea sau modificarea sentinţei, iar Curtea, în baza art. 312 alin. (1) acelaşi cod, a respins recursul, ca nefondat.
