Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de către recurenţii-reclamanţi B.C.L., B.I.M.B., S.M.E. şi, respectiv de către recurenţii-pârâţi B.N.R. – Sucursala Tg. Mureş şi M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 3339 din data de 29 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 8454/320/2007.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile în recurs ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 22 iunie 2010, când instanţa a amânat pronunţarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. 3339/ 29 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 8454/320/2007 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş, ca fiind neîntemeiată ; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii B.C.L. , B.M., Bende Irina Berta şi S.M.E. , în contradictoriu cu pârâţii B.N.R. BUCUREŞTI, , B.N.R. SUCURSALA TG. MUREŞ, şi M.F.P. PRIN D.G.F.P. MUREŞ, ; s-a dispus obligarea pârâţilor să restituie reclamanţilor în echivalent obiectele din metal preţios confiscate în anul 1949 de la Bod Ladislau, depuse în gestiunea de specialitate a băncii, respectiv contravaloarea a 65,50 gr. aur fin şi 412,32 gr. argint fin, calculată la preţul practicat de B.N.R. la data plăţii şi la plata către reclamanţi a sumei de 820 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată , respingând restul pretenţiilor, ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată , reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii B.N.R. prin Sucursala Tg. Mureş şi M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a bunurilor confecţionate din metale preţioase, a aliajelor acestora, a bijuteriilor, a pietrelor preţioase, cât şi a monedelor de argint cu valoarea numismatică şi a altor obiecte şi articole care conţin asemenea metale preţioase confiscate abuziv în baza Proceselor-verbale din 02.03.1949, a Procesului-verbal din 10.03.1949 şi a Inventarului din 08.03.1949 de organele puterii de stat şi care există fizic şi azi; acordarea de despăgubiri băneşti juste, în condiţiile legii, în baza unei expertize tehnice de specialitate, în cazul în care aceste bunuri sau o parte dintre ele nu se mai regăsesc fizic.
Întrucât în cauză pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de excepţia invocată instnaţa a arătat că potrivit art. 40 alin. 1 şi 2 din H.G. nr. 1344 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 34^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurată de B.N.R.. De asemenea, instanţa mai reţine că, sumele plătite de către B.N.R. cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată se vor recupera de la M.F.P. . Restituirea acestor sume de către M.F.P. se va face trimestrial, după primirea documentelor justificative de la B.N.R., din capitolul de despăgubiri civile, precum şi cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale. În consecinţă , s-a dispus respingerea excepţie invocate .
Cu privire la fondul cauzei instanţa a arătat că , conform proceselor verbale din data de 02.03.1949, 10.03.1949 şi inventarului din 08.03.1949, în anul 1949, Statul a preluat abuziv de la antecesorul reclamanţilor, Bod Ladislau următoarele obiecte din metale preţioase: un vas pentru flori din argint cu picior, o bombonieră din argint cu picior şi cristal, 4 linguri de argint, deteriorate, o linguriţă de argint, deteriorate, o furculiţă din argint pentru desert, 4 fragmente dintr-o brăţară aur, cu arculeţe, o peniţă aur, un medalion argint forma ovală, lipsă o piatră în mijloc, un lanţ de aur pentru ceas bărbătesc cu un medalion aur caracter bisericesc uzat, o brăţară din aur cu trei rubine sintetice şi o sticlă, deteriorată, o pereche de cercei din aur pentru copil cu turcoaze, o pereche de cercei din aur forma antică, o broşă din aur forma antică cu defecte, o verighetă din argint placată cu aur în interior, o verighetă din aur cu metal comun, 6 bucăţi din aur dentar uzat, un inel de argint, deteriorat, lipsa piatră.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor , greutata acestor obiecte este de 65,50 grame aur şi 412,32 grame argint.
Instanţa a constatat că cererea formulată de reclamanţi este întemeiată în parte întrucât o brioşă cu patru crăci, o salbă din argint, o zaharniţă mică cu capac din argint nu au fost predate/preluate în gestiunea de specialitate a S.M.B.- B.N.R., nu au intrat în proprietatea Statului.
Conform art.341 din Legea nr.362/2003, persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, de natura celor prevăzute de art. 3, au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată.
Ca atare, condiţia impusă de acest text de lege este ca preluarea să fi fost făcută în mod abuziv, ilegal.
Instanţa a reţinut că bunurile au fost preluate în contradicţie cu prevederile art.481 şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
În consecinţă , s-a apreciat că obiectele din metale preţioase de 65,50 gr. aur fin şi 412,32 gr. argint fin, au fost confiscate în mod abuziv, în baza unor dispoziţii legale care contraveneau unor acte normative cu o forţă juridică superioară şi care au prioritate în aplicare.
În consecinţă , s-a dispus admiterea în parte a acţiunii , fiind totodată făcut aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii , solicitând completarea probelor administrate şi pe cale de consecinţă , schimbarea în parte a hotărârii atacate în senul admiterii acţiunii prin acordarea de despăgubiri băneşti juste pentru bunurile confecţionate din metale preţioase şi aliaje ale acestora , a bijuteriilor , a pietrelor preţioase şi a monedelor de argint cu valoare numismatică , respectiv restituirea în natură a bunurilor care există fizic , inclusiv cu cele care au fost preluate de stat dar nedepuse în gestiunea BNR .
Se arată în primul rând că , în cauză calea de atac este apelul şi nu recursul , fapt confirmat printr-o serie de speţe similare aflate pe rolul instanţelor din Tg. Mureş .
Se mai arată că , prima instanţă nu s-a pronunţat corect asupra stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată în sarcina pârâţilor , în aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă . Se arată că la dosarul cauzei a fost depus chitanţa doveditoare referitoare la onorariul avocaţial achitat şi contravaloarea expertizei de specialitate efectuate în cauză , cuantumul acestor cheltuieli ridicându-se la suma de 1220 lei , în timp ce prima instanţă a acordat doar suma de 820 lei .
Referitor la fondul cauzei , se arată că instanţă de fond a reţinut inexact cantitatea bunurilor preluate de stat , o apreciere eronată făcându-se şi asupra calităţii lor , preluând concluziile raportului de expertiză , fără a se avea în vedere obiecţiunile formulate de reclamanţi şi fără a lua în considerare lista bunurilor pentru care nu s-a făcut evaluarea . În acest se arată că bunurile în cauză au fost preluate abuziv în primăvara anului 1949 , dar predarea efectivă în favoarea BNR s-a realizat doar în cursul anului 1953 , interval în care o parte din aceste bunuri au dispărut , astfel încât şi pentru aceste din urmă bunuri Statul – prin organele sale , poate fi obligat la despăgubiri în condiţiile legii . Reclamanţii mai arată că în lista bunurilor dispărute au fost incluse doar cele care au fost trecute în procesele verbale de preluare , nu şi cele care au dispărut în fapt , în noaptea de 02.03.1949 când întreaga familiei a fost dislocată şi strămutată în alte localităţi .
Se mai critică şi faptul că instanţa nu a luat în considerare obiecţiunile reclamanţilor referitoare la raportul de expertiză de evaluare , nici obiecţiunile asupra confuziei făcute de experţii BNR privind diferenţa dintre „bombonieră” şi „fructieră” , lăsând impresia că aceste bunuri au fost expertizate în mai multe rânduri , la fel , s-a făcut confuzie în ceea ce priveşte tacâmurile de diferite dimensiuni având aceeaşi denumire .
Se arată că instanţa nu a soluţionat cererea reclamanţilor privind cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru pietrele preţioase neevaluate de expert , dar care au fost preluate de stat în baza actelor depuse , invocând în acest sens faptul că reclamanţii nu au depus datele tehnice privind carotajul , gramajul , calitatea , gradul de prelucrare , claritatea , conţinutul corpurilor străine , etc ; aspect cu privire la care reclamanţii precizează că nu se poate reţine culpa lor , în contextul în care prin actele de preluare acestea au fost identificate doar după culoare şi în contextul în care reclamanţii nu au participat efectiv la preluarea bunurilor . În consecinţă , se solicită stabilirea valorii i acestor pietre preţioase prin expertiză sau acceptarea evaluării făcute de reclamanţi potrivit listei depuse la termenul de judecată din data de 14.06.2006 .
În soluţionare căii de atac se solicită a se avea în vedere faptul că nu le-a fost comunicată încheierea de şedinţă prin care a fost dispusă amânarea de pronunţare , pentru a fi în măsură de a depuse critici în acest sens.
În drept au fost invocate prevederile art. 282 şi urm. Cod de procedură civilă , OUG nr. 190/2000 , Legea nr. 458/2006 , decretul nr. 31/1954 .
Pârâta B.N.R. a formulat de asemeni recurs împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă , solicitând fie desfiinţarea acestei cu trimitere spre rejudecare primei instanţe , fie schimbarea în parte a acesteia .
Se arată prin declaraţia de recurs că prin admiterea acţiunii formulate instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală , interpretând greşit prevederile art. 40 alin.2 din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000 , referitor la calitatea procesuală a pârâtei ,care nu stă în judecată în nume propriu ci în reprezentarea Statului Român , fiind vorba de o reprezentare cu titlu de excepţie , raportată exclusiv la litigiile privind metale preţioase .
Pe de altă parte, se arată că nu se justifica acordarea cheltuielilor de judecată , în contextul în care pârâta nu s-a opus admiterii acţiunii în parte, în ceea ce priveşte bunurile aflate în gestiunea băncii .
În drept au fost invocate prevederile ar. 304 alin.1 pct. 5 , 8 şi 9 Cod de procedură civilă , art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă , art. 26 din OUG nr. 190/2000 , art. 39-40 din HG nr. 1344/2003 .
ŞI D.G.F.P. Mureş , în numele Ministerului Finanţelor Publice , a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă , solicitând admiterea recursului , modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii promovate faţă de recurentă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală activă , cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată .
Se arată în motivarea recursului că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice , prin prisma prevederilor art. 1 lit. f din HG nr. 1344/2003 , a art. 40 alin.2 fdin HG nr. 1334/2003 .
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă .
Prin întâmpinare , B.N.R. a solicitat recalificarea căii de atac a apelului declarat de reclamanţi în recurs şi respingerea ca nefondat a recursului promovat de aceşti , cu exonerarea intimatei de plata cheltuielilor de judecată .
Se arată prin întâmpinare, că în ceea ce priveşte calea de atac sunt incidente în cauză prevederile art. 282 indice 1 Cod de procedură civilă . În ceea ce priveşte fondul cauzei , se susţine că în mod corect au fost admise doar în parte pretenţiile reclamanţilor , întrucât legea este cea care limitează măsurile reparatorii doar la bunurile din metal preţios care au fost depuse în gestiunea de specialitate a băncii , aşa cum reiese din art. 39 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000.
Se arată că , din probatoriul administrat a reieşit că au fost ridicate de la antecesorul reclamanţilor , în vederea confiscării , o serie de bunuri din metal preţios , dintre care , cu excepţia a trei obiecte ( o broşă cu patru crăci ,o salbă din argint , o zaharniţă mică cu capac din argint ) , celelalte au fost predate de organele vremii în gestiunea de specialitate a sucursalei Municipiului Bucureşti a BNP , astfel încât în ceea ce priveşte cele trei obiecte care nu au fost depuse în custodia băncii , cererea de restituire este lipsită de suport juridic .
De asemeni ,se arată că se solicită respingerea ca netemeinic a capătul de cerere cu privire la stabilirea valorii pietrelor preţioase , întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă indubitabil atât lipsa unor pietre din montura bijuteriilor precum şi faptul că cele montate erau sintetice sau din sticlă albă şi nicidecum pietre preţioase .
Se solicită respingerea şi a capătului de cerere referitor la stabilirea valorii juste reale , numismatice a monedelor şi ca manoperei pentru obiectele de metal preţios , întrucât dispoziţiile OUG nr. 190/2000 şi ale Normelor metodologice de aplicare nu se specifică faptul că urmează a se plăti persoanelor îndreptăţită contravaloarea artistică şi antică sau valoarea numismatică a bunurilor din metal preţios ci exclusiv contravaloarea metalului preţios fin conţinut de respectivele obiecte .
Se învederează faptul că , fără excepţie toate bunurile evidenţiate în documentele de predare în bancă au făcut obiectul raportului de expertiză tehnică nr. 519/17.06.2005 întocmit de ANPC- Direcţia pentru Metale Preţioase şi Pietre Preţioase – singura instituţie în măsură să efectueze astfel de expertize , iar potrivit concluziilor formulate , obiectele din metal preţios confiscate de la antecesorul reclamanţilor au un conţinut de 65,50 gr. Aur fin şi 412,32 gr. Argint fin .
Prin întâmpinare , recurentul Bod Ladisalu a arătat cu privire la recursul promovat de BNR – Sucursala Mureş că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă , întrucât în cauză nu au fost încălcate normele de procedură care să justifice casarea cu trimitere a cauzei . Totodată , din modul în care sunt dezvoltate motivele de recurs nu reiese că ar fi incidente în cauză nici prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă .
Referito la recursul formulat de MFP -DGFP Mureş , se arată că aceste a fost promovat peste termen şi de asemeni că acesta este nefondat , întrucât dispoziţiile OUG nr. 190/2000 trasează în sarcina MFP obligaţiuni privind depunerea , manipularea şi depozitarea metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase , respectiv că sumele plătite de către B.N.R. , cu titlu de despăgubiri şi cheltuielile de judecată se vor recupera de la Ministrul Finanţelor Publice . Pe de altă parte , se arată că prin acţiunea introductivă s-a arătat că cererea faţă de această pârâtă recurentă a fost întemeiată pe prevederile art. 25 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 , vizând ipoteza în care bunurile confecţionate din metal preţios confiscate abuziv nu mai există în gestiunea BNR.
Instanţa , examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi văzând dispoziţiile art. 304 1 Cod de procedură civilă , reţine următoarele considerente :
În ceea ce priveşte calea de atac exercitat în cauză , tribunalul apreciază că este recursul , având în vedere prevederile art. 282 indice 1 Cod de procedură civilă , referitoare la faptul că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei şi de asemenea faptul că OUG nr. 190/2000 nu conţine norme derogatorii de la dreptul comun în ceea ce priveşte calea de atac .
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate , prima instanţă a indicat drept temei prevederile art. 274 Cod de procedură civilă , fără a menţiona în ce anume au constat aceste cheltuieli . Cu toate acestea , tribunalul apreciază că , având în vedere faptul că acţiunea reclamanţilor fiind admisă doar în parte , se impune aplicarea în cauză a prevederilor art. 276 Cod de procedură civilă şi acordarea doar în parte a cheltuielilor de judecată , prin urmare , chiar dacă temeiul juridic indicat de instanţa de fond este greşit, soluţia pronunţată sub acest aspect apare ca fiind justă .
Recurenţii reclamanţi au mai susţinut şi că prima instanţă a reţinut inexact cantitatea bunurilor preluate de stat , aspect cu privire la care , tribunalul constată că în fapt prima instanţă a avut în vedere toate bunurile care s-au menţionat în procesele verbale ( din data de 02.03.1949 şi 10.03.1949 ) şi inventarul din data de 08.03.1949 . Chiar reclamanţii recurenţi au arătat că , având în vedere intervalul care a trecut de la preluarea efectivă a obiectelor din metale preţioase şi data la care acestea au fost predate în gestiunea BNR , o parte a acestor obiecte au dispărut . Având în vedere prevederile ar. 39 din HG nr. 1134/2003 , care reglementează modalitatea de restituire în natură sau acordarea de despăgubiri doar pentru obiectele care se regăsesc în gestiunea BNR , reiese că în cauză nu se justifica obligarea pârâtei şi în ceea ce priveşte aceste obiecte dispărute între timp .
În ceea ce priveşte expertiza efectuată în cauză , tribunalul constată că , faţă de obiecţiunile depuse de reclamanţi , instanţa de fond a solicitat de două ori completarea raportului de expertiză , răspunzându-se acestor obiecţiuni ; în ceea ce priveşte ultimele dintre aceste obiecţiuni , tribunalul consideră că în mod corect au fost respinse , întrucât acestea făceau referire în parte la situaţii străine de expertiză ( faptul că unele bunuri au fost furate , că procesul – verbal de preluare a fost întocmit de membrii ai partidului comunist şi că acestea nu reflectă realitatea ) şi în parte la aspecte la care deja se răspunsese .
Tribunalul constată că toate bunurile evidenţiate în documentele de predare în bancă au fost evaluate , că această evaluarea fost efectuată de ANPC- Direcţia pentru Metale Preţioase şi Pietre Preţioase – singura instituţie abilitată să efectueze astfel de expertize ( potrivit art. 14 lit. c din OUG nr. 190/2000) , iar în ceea ce priveşte calitatea bunurilor , aşa cum aceasta reiese din expertiză , a fost determinată normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000 .
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru pietrele preţioase la care se face referire prin declaraţia de recurs , tribunalul constată că prima instanţă , contrar celor susţinute de recurenţi ,a soluţionat acest capăt de cerere , în sensul respingerii acestuia , reţinând că aceste pretenţii sunt neîntemeiate . Chiar dacă nu se poate reţine o culpă a reclamanţilor recurenţi în ceea ce priveşte imposibilitatea acestora de a depune datele tehnice privind carotajul , gramajul , calitatea , gradul de prelucrare , claritatea , conţinutul corpurilor străine , etc . , tribunalul arată că orice cerere dedusă judecăţii trebuie dovedită , iar reclamanţilor le revenea această obligaţie , prin prisma prevederilor art. 1169 Cod civil . pe de altă parte , tribunalul are în vedere şi concluziile raportului de expertiză , potrivit cărora unele pietre lipsesc din montura bijuteriilor ca şi faptul că cele montate erau sintetice sau din sticlă albă .
În fine , în ceea ce priveşte stabilirea valorii juste reale numismatice a monedelor şi cea a manoperei , tribunalul arată că prevederile OUG nr. 190/2000 ,care constituie temeiul juridic al cererii reclamanţilor , vizează restituirea obiectelor din metale preţioase, aliajele acestora şi pietre preţioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 şi până în anul 1990 , fără a face referire la contravaloarea artistică , numismatică sau de altă natură a bunurilor confiscate sau la contravaloarea manoperei acestora .
Pentru toate aceste considerente , tribunalul apreciază ca nefondat recursul formulat de reclamanţi .
Recursul formulat de BNR – Sucursala Mureş a vizat în primul rând calitatea acestei pârâte de a fi parte în litigiu , aspect sub care tribunalul reţine că , din considerentele hotărârii reiese că obligarea la restituirea obiectelor din metal preţios a fost stabilită în sarcina BNR şi nu a BNR sucursala Tg. Mureş , prin urmare dispozitivul sentinţei urmează a fi interpretat în acest sens , respectiv că se dispune obligarea acestei pârâte – prin reprezentant BNR Sucursala Tg. Mureş .
De asemeni , tribunalul mai apreciază că , în interpretarea aplicarea prevederilor art. 40 alin.2 din HG nr. 1344/2003 , B.N.R. fiind cea care asigură reprezentarea Statului în litigiile întemeiate pe prevederile OUG nr. 190/2000 şi în sarcina acesteia fiind stabilită obligaţia de restituire , prima instanţă a dispus în mod corect obligarea acesteia la restituirea obiectelor din metale preţioase .
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată , tribunalul arată că pentru a fi incidente prevederile art. 275 Cod de procedură civilă , se impune ca la primul termen de judecată această pârâtă să recunoască pretenţiile reclamanţilor . În condiţiile în care prin întâmpinarea depusă poziţia pârâtei a fost de admitere în parte , tribunalul apreciază că în mod corect nu s-a dispus de către prima instanţă exonerarea în totalitate a pârâtei de plata cheltuielilor de judecată , cu atât mai mult cu cât recunoaşterea făcută prin întâmpinare era oarecum condiţionată de completarea probatoriului în temeiul art. 1169 Cod civil .
Având în vedere aceste considerente , tribunalul apreciază ca nefondat recursul formulat de BNR – Sucursala Tg. Mureş .
În ceea ce priveşte recursul formulat de M.F.P. – prin DGFP Mureş , tribunalul constată că , contrar apărărilor formulate de către recurenţii reclamanţi , acesta a fost depus în termen , având în vedere prevederile art. 101 alin.5 Cod de procedură civilă ( întrucât termenul de declarare a recursului sfârşindu-se într-o zi nelucrătoare , termenul de exercitare a căii de atac s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare ) .
Referitor la critica adusă prin declaraţia de recurs , tribunalul arată că , potrivit prevederilor art. 40 alin. 2 din HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologe pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000 , reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile reglementate de OUG nr. 190/2000 este asigurată de BNR ; în aceste condiţii tribunalul conchide că în mod eronat a dispus prima instanţă respingerea excepţiei invocate . Faptul că potrivit art. 26 alin.2 indice 1 din OUG nr. 190/2000 , sumele plătite de către B.N.R. cu titlu de despăgubirile şi cheltuieli de judecată se vor recupera de la M.F.P. , nu prezintă relevanţă în cauză , întrucât acestea reglementează raporturile dintre BNR şi MFP , ulterior executării unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea.
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul reţine ca nefiind fondate recursurile formulate de reclamanţii B.C.L. , B.M., Bende Irina Berta şi S.M.E. ca şi recursul formulat de pârâta BNR – Sucursala Tg. Mureş , şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă , va dispune respingerea acestora .
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul M.F.P. – prin DGFP Mureş , tribunalul considerând că sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă , va dispune în temeiul art. 312 alin.1,2 şi 3 Cod de procedură civilă admiterea acestuia şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. şi respingerii acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât – ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă ; totodată va dispune eliminarea dispoziţiei privitoare la obligarea pârâtului M.F.P. la plata cheltuielilor de judecată .
Tribunalul va menţine restul dispoziţiilor hotărârii pronunţate de prima instanţă .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.C.L., domiciliat în Tg.Mureş, str. Tâmplarilor, nr.3, ap.8, jud.Mureş, B.I.M.B., domiciliată în Tg.Mureş, Pasajul Panseluţelor, nr.2A/6, jud.Mureş S.M.E. domiciliată în Tg.Mureş, str. Aleea Carpaţi, nr.43, ap.55, jud.Mureş şi B.M.domiciliată în Tg.Mureş, str. Aleea Carpaţi, nr.43, ap.55, jud.Mureş împotriva sentinţei civile nr. 3339 din 29 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş .
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.N.R. – Sucursala Mureş, cu sediul în Tg.Mureş, P-ţa Trandafirilor, nr.50, jud.Mureş, prin reprezentant, împotriva aceleiaşi hotărâri.
Admite recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mureş cu sediul în Tg.Mureş, str. Gh.Doja, nr.1-3, jud.Mureş, împotriva sentinţei mai sus amintite şi, în consecinţă:
Admite excepţia lipsei calităţii personale pasive a pârâtului M.F.P., invocată de acest pârât şi, respinge cererea formulată de reclamanţii B.C.L., B.I.M.B., S.M.E. şi B.M. în contradictoriu cu M.F.P., prin D.G.F.P. Tg. Mureş, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Elimină dispoziţia de obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi 29 Iunie 2010.
